Fiziologia provintiatului

Fiziologia provintiatului

de Costache Negruzzi

Nu stiu daca cineva a cercat pan-acum a descrie figura asta curioasa, originala si crohmolita a boierului tinutas. Voi intreprinde eu a face acest tablou, pentru ca ar fi pacat a ramanea nezugravit un portret atat de caracteristic, cerandu-ti insa iertare daca nu voi putea a ti-l arata chiar intocmai cum il vedem cand ni-l aduce posta sau harabagiul judan de-l tranteste liop! pe paveaua Iasilor; si mai vartos ca el are deosebit tip dupa tinutul din care vine, dupa targul din care iasa, dupa vrasta lui si trebuinta ce are in capitalie, si e o lighioaie atat de variata, incat ar fi o nespusa greutate a inchide intr-un singur cadru toate fetele si coloarele lui.

Provintialul imbla incotosmanat intr-o grozava suba de urs; poarta arnaut in coada droscii inarmat cu un ciubuc incalafat si lulea ferecata cu argint; suba de urs, arnautul si ciubucul sunt cele trei neaparate elemente a boierului tinutas; fara ele nu se vede nicaiuri. Figura lui e lesne de cunoscut; cele mai adese este gros si gras, are fata inflorita, favoriti stufosi si musteti rasucite, dar pre langa aceste firesti podoabe natura, ca o miloasa muma, a raspandit asupra-i si un nu stiu ce care vorbeste mai tare ochilor ispititi decat orice alta; un nu stiu ce care face a fi destul sa-l vezi ca sa-l cunosti, si sa gacesti din ce tinut soseste, sau din ce borta iese; un nu stiu ce, in sfarsit, care te face sa razi cum il zaresti.

Cum a sosit in capitalie, intaia lui treaba este sa se duca la Miculi, ca sa-si cumpere ochilari sau lorneta cu care se uita seara obrazniceste prin toate lojele teatrului. De-l vei intreba a doua zi ce s-a reprezentat, a sa-ti spuie ca s-a jucat comedia lui Vodevil care e foarte ghizdava si nostima, pre care indata incepe a o si critica. Ca sa scapi de ideile lui literare, intra putin in magazia asta din unghiul ulitii, unde domneste M. Ortgies,vestit prin fasonul jiletcilor si nasul sau. Vezi pe acest flacau tomnatic imbracat cu un frac fara manice, abia inseilat, pre care il scrie calfa pe la toate incheiturile cu creda? A venit la Iasi ca sa se-nsoare, sau sa intre in slujba. Fracul il strange de-i plesnesc ochii, dar croitorul incredinteaza ca parca e leit pe trupul sau, ba inca ceva mai larg decat dupre jurnalul de pre urma, caci in capitalie e de bon ton sa fie toate cele strimtorite.

Cine e acesta ce a sa deie piste noi cu drosca? Sa ne ferim de intalnirea lui, daca nu vrem sa ne asurzeasca. A sa ne spuie in gergul provintial, care zic ca e frantozeste, ca vine de la mosul logofatul A., unde a gasit pre mosul logofatul B., cu care a sa pranzeasca la mosul logofatul C., si nu stie ce sa mai faca, caci e poftit si de ceilalti ai sai mosi logofeti si vornici ca sa le faca cinste a petrece cu dansii, si nu-l mai incape vremea, si... si... o multime de asemene flecarii; pentru ca am uitat sa-ti spun ca provintialul e fudul din nascare si evghenis din cap pan-in calcaie. El e nepot tuturor boierilor mari si var cu toata lumea. insa desi ne spune ca se sfadesc de la dansul care sa-l aiba si sa-l primeasca, bunul om mucezeste in hanul lui Coroi sau a lui Petre Bacalul! - O, lume!

De ai norocire a fi si d-ta evghenis din protipendas, vlastare de vita aleasa, tandura de os sfant, si ai trebuinta a merge in provintie, fii sigur ca ai sa fii bine primit, gazduit, cautat si ospatat, pentru ca esti asteptat c-o nespusa nerabdare ca sa cununi pre toate fetele ce se marita, si sa botezi pre toti copiii nuoi nascuti, adeca sa te faci cuscru si cumatru cu un targ intreg, caci provintialul s-ar tinea necununat si nebotezat, daca n-ar fi cununat si botezat de un boier mare. Pe urma incep mesele si cumatriile; o sa te sileasca sa mananci pana nu vei mai putea, pentru ca, de vei refuza vrun fel de bucate, gazda a sa inceapa a se jalui ca nu-ti plac bucatele si a ocari pre bietul tigan bucatar. Pe urma ai sa bei vutca; ai sa inchini sanatatile tuturor verelor, tuturor matuselor, tuturor nepoatelor si a tot neamul. Pe urma ai sa mergi la soiree (pentru ca in provintie e inca moda de soarele), unde o sa te aleaga la toate figurile de mazurca, unde o sa fii ca o ganganie straina la care o sa tinteasca toti ochii. intr-un cuvant, te poti numi norocit de vei scapa din tinut cu capul teafar, si cu stomahul sanatos.

Dar sa ne intoarcem la boierul tinutas. Dupa ce a sfarsit banii de cheltuiala, vine acasa. Nevasta ii iese inainte. Ea il asteapta sa vie ispravnicit sau prezidentit; el vine cu plete lungi si cu lorneta. Ce scene atunce, vrednice de penelul lui Hogart! Ca s-o linisteasca, barbatul sau ii aduce vrun turban vechi indrugat de Dominica, sau vro ciudata capela, capritioasa cladarie de pene, flori si cordele, care aduna de doi ani tot colbul din magazia Ninei. Seara, toti provintialii de ambe sexe navalesc la dansul. Dupa cerimonia dulcetilor si a cafelei, cucoana incepe a-si arata turbanul, si boierul a spune novitale. Spune cum a petrecut; cum s-a eglindisit la bal la curte; ce mai confete si ghetate a mancat; cum il invitau toate damele la dant; cum era balul de frumos; sala era pardosita cu oglinzi, paretii de portelan, usile de cristal si mobilile de chihlimbar, si alte multe minunatii si mandrete care fac pre prietenii sai sa casce gurile ascultandu-l; si iaca materie de vorba cel putin pentru doua luni.

Ma grabesc insa a sfarsi acest tablou, de frica ca nu vrun provintial om de duh (pentru ca nu sunt toti ca originalul ce ti lam aratat) sa se apuce a ne zugravi si pre noi locuitorii din capitalie cu toate metehnele si ticalosiile noastre.

Errwso




Fiziologia provintiatului



Aceasta pagina a fost accesata de 5277 ori.