Flora romana
de Costache Negruzzi
Iasi, 4 mai
Onisim cerentel, D-nei Florineasca
Eram inca sub placuta impresiune a petrecerei ce am avut la Brustureni, unde gratioasa voastra ospetie ne facea a uita supararile vietei, cand m-am trezit in oras unde pulberea si noroiul se succeda cu o regularitate de desperat. Unde sunt sesurile verzi a rauletului ce curge prin gradina d-voastra? Unde sunt rediurile umbroase? Unde florile acele rari pentru care ne sfadeam totdeauna? Unde mai ales amabila d-voastra societate? Petrecere, flori, verdeata au lasat numai o dulce si nestearsa suvenire!
Precum vedeti, doamna mea, eram trist cu tot timpul frumos a primaverii, cu toata incantarea der erwachenden
Natur, cum zice Schiller. Nu cutezam a ma cobora in gradinuta mea, unde nu sunt decat flori plebee, cum le zic eu, si vulgare cum binevoiati a le numi d-voastra; dar ce era de facut? Uratul ma cuprinsese; m-am decis! Ei bine, doamna mea! ce sa va spun? am ramas... cu gura cascata, cum e vorba romanului, inchipuiti-va - insa pentru ca sa va puteti inchipui ceva; trebuie sa va fac descrierea paradisului meu. Toata gradinuta mea incunjurata cu gard viu-acum tot inflorit-incape intr-o singura plat-banda a gradinei d-voastra. Asta insa nu va sa zica ca nu sunt intr-insa reproduse in miniatura mai toate cele ce se afla intr-a d-voastre. Parcul meu se compune de doi plopi plutasi, trei paltini, cativa tei, ulmi si salcii, si ca lux am si un visen cu flori pline. Paraul meu are izvorul sau intr-o bute mare, ascunsa intr-un ungher si imbracata cu iedera si cu hamei, pe care argatul o imple in toata dimineata, si apoi prin un cep sloboade apa care, dupa ce serpuieste pe un pat de prundis, vine de se arunca prin o cascada de o palma de nalta, intr-o baltita, unde merlele, cintitile si gangurii se scalda. Acest clepsydru tine doua oare, de aceea nu-mi permit luxul de faire jouer les eaux decat cand vad ca baltita va sa sece, sau cand vreun oaspe imi face onoare a-mi vizita gradina.
Parterul meu e semanat cu chir agropyron, neghina lolium perenne si trifoi. Neghina, atat de uricioasa in grau, face cel mai frumos efect ca gazon, incat pare ca e un covor verde impestritat de dedite pulsatilla si de branduse galanthus nivalis. Unde si unde am rasadite flori, insa numai flori romane. Da-mi voie, doamna mea, a va tramite un buchet compus din acele ce am gasit inflorite. Veti gasi pe langa toporasi si viorele, laleaua tulipa, asta floare ce a avut si ea timpul marirei sale. La Harlem in Olanda, o ceapa de lalea s-a vandut cu pretul fabulos de zece mii galbeni! ceapa ce astazi se poate cumpara cu cateva centime. Sic transit gloria... tulipae!
Iata zambile hyacinthus, narcise, bosuioc, ciubotica cucului primula, lemnul Domnului hyssopus, lavant, lacrimioare... Floricica asta pe care invatatii o numesc convallaria maialis, iara romanii din Muntenia margaritarel, cate simsatiuni placute nu desteapta in noi!
"O primavera, giovent dell'anno!" esclama Metastasio. O, lacrimioara! suspinam noi, abia ne anunta primavara si treci cum au trecut iluziunile noastre! dar ea la anul reanvie, cand noi... dar sa nu mai gandim la aceasta, doamna mea, ci asteptand-o, sa o revedem, sa cetim Lacrimioarele lui Alecsandri.
Precum vedeti, doamna mea, ea merita numele de lacrimioara si de margaritarel, ce i-am dat noi; ma tem insa sa nu vie vrun poet galoman care sa-i zica mughet, pentru ca rima cu poet si cu buchet si pentru ca asa ii zic francezii, horror!
Iata minta, sabiuta gladiolus, salvie, milostiva gratiola, maioran, mama padurei asperula, rosmarin, cimbru thymus, dobronica melittis, tulichina daphne, angelica si cerentel dryas. Toate intr-un smoc de flori de salcam, de malin si de liliac. Asa e ca colectiunea mea e frumoasa, si ca am cuvant sa iubesc flora romana?
Peste zece zile voi avea placerea a va tramite un buchet de mai frumoase flori. Pana atunci depun pe acesta la picioarele d-voastre.
Brustureni 26 mai
Angelica Florineasca, D-lui Onisim Cerentel
Am priimit cu o vie placere buchetul si mai ales scrisoarea d-tale, adevarat martirolog a bietelor flori. Ce nume, domnul meu! iti iert viorica si lacrimioara, dara nu ma pot invoi cu ciubotica cucului, dobronica, sabiuta, mama-padurei, tulichina si tutti quanti.
D-ta mi-ai vorbit atata bine de flora romana, incat incepusem a ma deprinde cu vulgaritatea florilor noastre, dar desper de a pronunta vreodata numele lor. Gradinarul meu, un flamand gros, a strans din umere, cand a vazut florile d-tale. Pentru dansul nu se socot flori acele ce cresc si traiesc in aerul liber, ci numai acele ce stau inchise in dosul geamurilor, cum sunt ale mele sarmanele, pe care, de frica racelii noptilor, nu va sa le scoata din inchisoarea lor. Pana atunci gradina mea e goala, si de voiesc a vedea flori trebui sa ma duc in florarie. Acum insa am buchetul d-tale pe care am sa-l studiez cu mare bagare de seama, ca sa nu ma mai mustri ca nu sunt romana. Dar ian spune-mi, ce ti-a venit sa-mi tramiti minta, lemnul Domnului si busuioc? Nu cumva m-ai luat de vro preoteasa?
Sa lasam gluma. Astept al doile transport de flori, precum imi promiti, si spre rasplata iti tramit si eu un buchet de fuchsii, azalee, camelii, pelargonii si roze de Bengal. Daca nu-ti e mila sa ma lasi singura, cel putin nu intrerumpe corespondinta noastra botanica. Scrie-mi impartirea florilor in familii, si in care familie e cerentelul si angelica? Mii de bune vorbe!
Iasi, 5 iunie
Onisim Cerentel, D-nei A. Florineasca
Ieri timpul era coperit si bland. Cea mai usoara adiere nu misca frunzele, am luat in brate florile d-voastre -cam ostenite de calatorie - si le-am dus in gradinuta mea, unde le pregatisem un asternut de muschi, dar eram ingrijit gandind la bietele mele flori plebee, cum o sa se simta de umilite, cand vor priimi vizita acestor aristocrate atat de delicate si atat de bogat imbracate; si apoi drept sa va spun, doamna mea, gandeam si la mine, ce o sa ma stiu eu face cand va veni tristul timp ca ele sa se vestejeasca; oare atunci a mele imi vor mai placea?... Toate aceste reflectiuni putin magulitoare pentru mine si florile mele, nu m-au impiedicat de a esersa gazduirea ce datoram oaspetilor mele. Improvizai indata un bal. Orchestrul era gata; cintitile si merlele din copaci, grierii si broatecii din iarba faceau o muzica - originala. Cavaleri si dame nu lipseau; adunarea era numeroasa. Crinul, bujorul poeonia si trandafirul invitara camelii, fuchsii si azalee; digitarul, clopotelul campanula, macul papaver si ghiocul centaurea alesera garofe dianthus, micsunele cheiranthus, paparune glaucium si randunite asclepias. Omagul aconitum si odoleanul valeriana se pusera langa matraguna atropa si rostopasca, chelidonium. Celelalte cum le veni la socoteala si - hora incepu. Eu stam la o parte si ascultam convorbirea lor.
- Ian uita-te, zicea romanita anthemis, catra siminoc gnaphalium, la veneticele aceste, cat sunt de pacatoase si de ovilite! ar crede cineva ca iese din spital. Vazdoaga asphodelus si hilimica calendula rad de dansele...
- Rau fac ca rad, intrerupse stanjenelul iris; prin asta proba numai gelozia lor pentru ca nu sunt si ele asa de elegante. Le-as vedea eu cand stapanul nostru le-ar pune la inchisoare cum face d-na Florineasca, ce ar mai zice. Astelalte sarmanele, cum n-o sa fie friguroase si plapande, cand sunt crescute la umbra si pe cuptori etc., etc. Vedeti, doamna mea, ca invidia isi gaseste loc nu numai intre oameni dar si intre flori. Panerul ce am onoare a va tramite cu scrisoarea aceasta cuprinde: roze simple rosa centifolia, singura roza ce-mi place, si care infloreste o data la finitul lui mai; ea este insa cea mai frumoasa si cea mai odoranta. Roza la noi se numea ruja pana ce au venit grecii si i-au zis trandafir (cu treizeci de foi), voind a corecta pe acei ce-i dau o suta (centifolia); si numele de trandafir i-a ramas, desi pe la une locuri la tara o numesc tot ruja. si apoi am si alte cuvinte ca sa o prefer. Roza simpla era acea ce figura la ospete pe mesele romanilor; ea era acea ce incununa cupa lui Anacreon. Iata iasomie, gura leului antirrhinum, melisa, creasta cocosului gelosia cristata, sulcina melilottus, rozeta reseda, pelinita artemisia, cristofoare actaea, nalba althea, sanziene galega, mazeriche lathyrus, luminita oenothera, mutatoare bryonia, jale stachys si rochita randunelii ipomea. Iata in fine margarite aster care ne aduc aminte de Faust, si conduru-doamnei tropoeolum. Ar fi de dorit sa stim cine a fost acea d-na, a carei picior intrecea pe al cenuseresii, si care purta asa frumosi conduri. Floarea asta alba atat de odoranta noi o numim matacina, iara invatatii dracocephalum moldavicum, adeca cap de balaur moldovenesc, pentru ca invatatii, doamna mea, nu au flori ci numai buruiene, de aceea amestecand vro doua-trei limbi le-au compus neste numiri barbare, precum: Omphalode, trophosperme, mesocarpe, peponide, infundibuliforme, ginobasice, humifuse, polakene, lipicene, pericarpoide, epiblaste, symphysandrii, atomogine, ribesioide, scutelee, onagre, papaverace, spinescente, endocarpe, trichotome, atriplice, podosperme, sarcocare, anonee, embriotege etc., etc. N-am curagiul sa va ostenesc a ceti asemene porecle, din care am luat numai o foarte minima parte. Am zis, doamna mea, ca pentru invatati florile n-au nici colori nici parfum. Acum suferiti sa va spun si ce nume proprii le-au dat in intelepciunea lor, caci acele insirate mai sus sunt numai familii. Ascultati daca aveti rabdare:
Aeschynanthus, alloplectus, sphenogyna, osteospermum, lardizabala, onopordon, osbeckia, escholtzia, psoralea, mesembryanthemum, ryncanthera, cacalia, botryceras, lycopodium, calodracon, curculigo, sprekelia, pothos, hoitzia, cynoglosum, houttuynia, atraphaxis, ornithogalum, tubernoemontana, oxycoccos, embothrium etc., etc.
Ce ai zice, doamna mea, cand in loc de Angelica, nasul d-voastre v-ar fi dat nume de escholzia sphenogyna sau houttnynia? dar invatatii nu vor sa stie d-alde aste. Precum am zis, la dansii florile n-au nici un pret. Migdalul, persicul, prunul, ciresul pentru dansii au tot un nume: amygdalus. Ascultati acum cum descriu acesti oameni angelica. Deschid o carte si cetesc:
"Familia ombeliferilor. Planta ierboasa, frunze alterne, rareori intregi, cele mai ades crestate cu petiolul dilatat la baza. Stipule, nule; flori obicinuit ermafrodite, dispuse in ombele simple sau compuse, acompaniate de involucre si involucele. Potir sudat la ovari cu cinci dinti scurti; corola cu cinci petale distinse inserate in varful potirului, intregi sau crestate, late sau sucite cu preflorire valvara etc." Iata si pentru cerentel: "Familia rozaceelor, neamul driadeelor, trunchi ierbos sau lemnos,; frunze digitate sau impanate. Potir cu - parti, persistand, uneori gol, alteori imbracat pe dinafara cu apendice alterne si sudate cu sepalele; corola cu 4-5 petale; carpele numeroase dispuse in varf pe un receptaclu convex, mai mult sau mai putin carnos etc."
Nu stiu, doamna mea, de ati inteles ceva. Pentru mine va marturisesc ca nu pricep cum poate cineva, fara mustrare de cuget si fara frica de pacat, trata astfel aceste juvaieruri a naturei, lasate de bunul D-zeu pentru fericirea noastra.
Sa lasam pe invatati, ma tem sa nu va aduc urat, vorbind tot de dansii. Pintre florile ce va tramit, veti gasi imprastiete mai multe floricele albastre cu o steluta galbena in mijloc. Aceste cresc pe malul parailor, si invatatii - iar invatatii - i-au pus numele Myosotis, adeca urechea soarecelui. Ea are mai multe ilegende. in curand va voi spune legenda romana care a numit-o: Nu-ma-uita. Cu floricica asta, mantui si scrisoarea mea.
Brustureni, 6 mai
A. Florineasca, D-LUI Onisim Cerentel
Ai invins, domnule; iata-ma convertita. De cand am priimit cele din urma flori ce mi-ai tramis, nu ma ocup decat de ele; m-am pus pe studiat botanica. Simt insa o mare greutate fara dascal, dar nu disper ca nu te voi videa in curand, si atunci judecind dupa progresul ce am facut, cred ca nu vei mai putea zice ca nu sunt romana; si dovada e ca, cu toata natangia sa, am silit pe gradinarul meu sa-mi rasadeasca de tot soiul de flori romane, cum le zici d-ta. Asteptand insa inflorirea lor si venirea d-tale, singuratatea ma apasa. Vecinii, mei, ocupati de trebile campului, nu ma mai viziteaza. Neavand ce face, am rascolit biblioteca mea, si dupa ce am cetit toate poeziile romane publicate de vreo cativa ani - nu te miri de curajiul meu? - m-am simtit si mai ostenita. Ieri, fiind sarbatoare, servitoarele mele mi-au cerut voie sa se duca in sat unde era hora. Ca sa-mi mai treaca de urat, m-am ocupat insami de toaleta lor; si asa ferchezuite, incorsetate si inmalocofate, le-am dat drumul. Dupa putin, calauzita de scartaitul unei vioare ce se auzea in departare, am plecat si eu pe urma lor. Mergand pe o carare ce se indrepta spre locul balului, am inceput a gandi cu parere de rau ca n-am facut bine sa las fetele mele din casa la asta petrecere, caci negresit cu toaletele lor tapageuses or sa umilieze pe bietele tarancute, in aceste reflectiuni am ajuns sub niste salcii umbroase, unde pe pajistea verde cavaleri si dame tropaiau de rasuna pamantul, in sunetul unei cobze si a unei vioare. Flacai cu camesi albe si braie late; fete rumene si palite de soare cu altite si fote colorate, intrecandu-se care sa se zbuciume mai tare, infatiosau un tablou foarte natural si animat. Cat pentru damele de la curte, ele faceau o trista figura. Junii tarani nu indrazneau sa le invite, temandu-se sa nu calce pe coadele rochiei lor; incat erau silite a danta numai cu scriitorul satului, cu palamarul si altii vro doi, care nepurtand costumul de tara, ci fiind imbodoliti in surtuce si jachete croite nu pe masura lor, erau foarte stangaci.
in fine, adunarea obosind, lautarii au tacut, iar eu m-am inturnat acasa unde m-am pus sa-ti scriu, ca sa-ti aduc aminte ca sunt singura, si ca astept cu nerabdare sa-mi spui legenda floricicai stiute. La revedere!
Iasi, 5 iunie
Onisim Cerentel, D-nei Florineasca
Cunoasteti, doamna mea, floarea ce o numim sora soarelui helianthus annuus. Ea se uita drept la soare pe cat timp el e pe orizon; indata insa ce apune sau se ascunde subt un nour gros, floarea tanjeste, se pleaca in jos, pana ce razele lui vin de-i redau viosia perduta. Astfel tanjesc si eu gandind la Brustureni, unde sper a fi o data cu scrisoarea aceasta, in care va voi spune legenda sau mai bine istoria florii nu ma uita" Radul-voda ramaind vaduv, domnita Manda, unica sa fiica, frumoasa ca o zi de mai, era singura mangaiere ce-i lasase o sotie mult iubita. Ea avea acum nouasprezece ani, si nu voia sa auda de maritat, desi o droaie de petitori, cnezi rusi, grafi nemti, palatini poloni, magnati unguri, afara de cei intai ficiori de boieri, isi disputau mana ei. Toata perseverinta pretendantilor care posedau toate calitatile ce fac pe om demn de a fi iubit nu izbuteau a o indupleca, iar la insistinta parintelui sau raspundea ca nu se poate decide a se desparti de el. Oare aceasta sa fi fost cauza? Ne indoim; pentru ca oricat ar fi de inghetata inima femeiasca, totusi trebui in fine sa se topeasca la caldele raze a amorului. Iarna trecuse, si primavara se arata vesela si zambitoare. tara era linistita, caci Radul stia a tine in respect pe nestamparatii sai vecini. Atunci, intamplandu-se sa arda palatul domnesc din Iasi, domnul cu toata, curtea se muta la Cotnar, unde fusese o data resedinta lui Iacob voda Despotul. Situatiunea Cotnarului incungiurat de vii, livezi si paduri, facea incantatoare villegiatura domneasca. Adeseori domnul, acompaniat de fiica sa si de o suita numeroasa de juni boieri, copii din casa si curteni se urcau pe dealul Catalinei la vanatoarea cerbilor, ciutelor si caprioarelor, indata ce haitasii porneau goana, domnita Manda, calare pe un cal sprinten nascut in stepele Ucrainei, prezent a unui june ataman de cozaci, se rapezea ca vantul pe urma capailor, de glasul carora vuiau padurile. Toti junii vanatori se insirau dupa dansa, dar nici unul nu o putea ajunge afara de Dragomir, curteanul cel mai frumos si cel mai viteaz dintre boierinasii curtii. Curand suita ii perdea din vedere, si nimeni nu putea sa le deie de urma, pana ce dupa cateva oare, ii vedeau inturnandu-se amandoi linistiti si voiosi. Aceste primblari, aceste cavalcade a domnitei cu curteanul da ocazie de multe banuiele oamenilor rai; pentru ca Dragomir, prunc lepadat la usa unei biserici, strans si crescut de Radu voda ce il privea ca pe copilul sau, nu putea fi bine vazut de curtezanii care invidiau pozitiunea si favorul in care il videau. Zilele se petreceau precum am spus. Caierul de burungiuc din furca si suveica stativelor unde se tesea filaliul stau parasite si neatinse. Manda nu se mai ocupa decat de calarie si vanatoare. Pe atunci, un june graf din Mazovia, fiu a unui vechi amic si aliat a lui Radul, veni la Cotnar cu o suita stralucita si ceru mana tinerii domnite. Radul, incantat de o asa propunere, il si fericita de ginere, insa Manda improtivindu-se, tatal sau se aprinse de manie, si-i hotara ca a doua zi sa fie gata de a se cununa cu tanarul polon, catra care era angagiata parola sa de domn. in darn au fost lacrimile si rugamintile ei; Radul, neclintit in deciziunea sa, ordona sa se pregateasca serbarea nuntei. Seara, orasul si imprejurimile erau luminate de mii de focuri; bande de lautari jucau hore si doine. Jupanesele boierilor, nevestele breslasilor se ocupau de toaleta lor; toata lumea nu vorbea decat de nunta domneasca. Pe la miezul noptei muzicile tacura, focurile se stinsera, si cea mai adanca tacere domni. in ziori de ziua, orasenii se desteptara in sunetul clopotelor si bubuitul tunurilor, iar cand servitoarele domnitei intrara la stapana lor, gasira camera pustie! Nimeni nu stia ce se facuse Manda. Unii ziceau ca si-a facut seama insasi, ca sa nu se marite, altii ca s-a dus la calugarie intr-un schit departat, unde sa nu o mai gaseasca; cand un taran spuse ca, viind noaptea intr-un tarziu, a intalnit doi tineri calari care se indreptau in fuga cailor spre dealul Catalinei, din care a cunoscut pe Dragomir curteanul, iar pe celalalt nu l-a putut videa, fiind invelit cu mantaua, indoiala nu mai ramane. Ei fugisera! Aceasta fatala stire fu ca o lovire de trasnet pentru batranul parinte, infuriat, ordona sa se ridice indata mic si mare, ostasi, targoveti, sateni si sa bata codrii ca sa prinda pe fugari, in neastamparul sau, el insusi urmat de curtea sa, se puse in capul gloatei. Dupa o goana de cateva oare, ajungand la locul numit si astazi Fontana cerbului, gasira pe tinerii amanti dormind imbratiosati linga un izvor sub umbra unor fagi tufosi, iar caii lor pasteau priponiti nu departe. Ce amara desteptare! Fara a zice un singur cuvant, fara a le face cea mai mica mustrare, Radu facu semn ostasilor ce imprejurase pe Dragomir sa-l deie pe manile calaului, iar pe Manda nu o lasa sa se departeze ca sa priveasca esecutiunea amantului sau. Atunci Dragomir se repezi si, smulgand un smoc de floricele ce cresteau pe malul parautului ce curgea de la izvor, le arunca la picioarele Mandei lesinate, strigandu-i: Nu ma uita! Nu ma uita! Apoi, facandu-si cruce, puse capul pe trunchiul pregatit langa care sta calaul. Securea cazu...!" De atunci, floricica asta s-a numit Nu-ma-uita. Poate ca amabilele noastre cetitoare ar dori sa stie cine e asta d-na Florineasca si acest d. Cerentel?
Cata sa le satisfacem curiozitatea. D-na Florineasca era o fata orfana, crescuta de o bunica a ei, care isi dete toata silinta de a-i da o buna educatiune. Dupa mai multi ani de pensionat, unde ea invata tot ce invata fetele la noi, bunica sa o lua acasa ca sa o marite, dar nici un pretendant nu se arata, si stiti pentru ce? Pentru ca Angelica desi modesta, tanara si frumoasa avea un defect mare: nu avea zestre! Batrana era mahnita. "Ma tem, zicea ea catra d. Florinescu, proprietar mare si holtei batran care ii vizita adese, sa nu inchid ochii, si sa las copila asta nepusa la cale." "Da-mi-o mie", raspunse boierul. Chemara pe Angelica ca sa o intrebe ce gandeste de asta propunere. "Copila mea, ii zise d. Florinescu, daca nu te sparie traiul cu un batran, hotaraste-te a-mi indulci putinele zile ce mi-a mai ramas, in locul focului junetei, vei gasi in mine toata dragostea si ingrijirea unui bun parinte." Angelica - a careia inima era libera - priimi bucuroasa, cu singura conditiune de a nu se desparti de bunica sa. La Brustureni, asezarea barbatu-sau, ea gasi o biblioteca aleasa, o gradina bine tinuta cu o florarie plina de plante exotice s.c.l. Ocupata de trebile gospodariei, avand cea mai tanara ingrijire de barbatul ei, primblarea, cetirea, muzica, nu lasa uratul sa se introduca in castelul sau. Duminicile si sarbatorile, cativa vecini de vrasta barbatu-sau ii vizitau. Ea asculta cu ingaduinta povestele lor si juca cu dansii preferansul, incat ei o adorau.
Singurul nor care innegura asta viata lina fu peste doi ani mai intai moartea bunicai, pe care dupa sese luni o urma si d. Florinescu, lasand pe sotia sa mostenitoare pe toata averea lui. Vaduva la 22 de ani, stapana pe o avere mare, Angelica acum nu avea decat a in tinde mana pentru a videa agatandu-se de tot degitul cate o duzina de pretendanti, dar ea urma a trai ca si mai nainte; primea numai rarele vizite a amicilor barbatu-sau, si pe d. Onisim Cerentel... Permiteti-ni a vorbi acum si de d-lui. Cerentel era un tanar de spirit, avand toate calitatile si toate defectele junetii. Dupa ce fini gimnaziul, se trase cu batrana sa mama in Tatarasi unde avea o casuta ascunsa sub vro trei butuci de vie, care se catara pana pe coperemant. Acolo se apuca de cultivat gradinuta sa, caci una din pasiunele sale era florile. Pe urma, se decise sa se duca la Paris ca sa-si mantuie studiile, de unde se inturna peste duoi ani, cunoscand foarte bine toate - gradinile Parisului. Dupa in turnarea sa, neavand ce face, intra in serviciu; fu pe rand subgrefier, subcomisar si subprefect la o plasa unde din intamplare se afla si mosia Brusturenii. Ca un om bine crescut, vizita pe administratii sai, incepand cu domnul si doamna Florinescu. Acestia il priimira cu acea amenitate nobila si ospetie sincera, care tot inca se mai gaseste pe la proprietarii nostri, dar care din nenorocire incepe a se perde. El vorbi cu boierul agricultura si politica; cu cocoana muzica si literatura. Se primbla prin gradina, discuta asupra florilor ca un cunoscator, si apoi incantat de vizita lui isi lua adio, promitand de a veni - dupa gratioasa invitare a oaspetilor - de cate ori trebile plasei ii vor da timp.
Vizitele lui se indesira. Totdeauna priimit cu placere, ajunse a fi cel mai nesuferit si mai negrijitor subprefect, cand nu era la Brustureni. Dupa moartea d-lui Florinescu, bunacuviinta cerea ca vizitele lui sa fie mai rari. Cerentel vinea mai rar, dar sidea mai mult.
intr-o zi, primblandu-se prin gradina, un dorobant ii aduse un plic in care gasi permutarea lui la o alta plasa intr-un judet departat. Desperatul Cerentel isi lua adio suspinand, se inturna la Iasi, si isi dete demisiunea, jurand a nu mai servi o patrie ingrata!
Angelica se intrista si se simti si mai singura, dar - precum am vazut din corespondinta lor - ei nu incetara de a fi in cele mai bune relatiuni. Alaltaieri eram gata sa ma pornesc la tara, cand am priimit urmatorul bilet: "Doamna Angelica Florineasca si domnul Onisim Cerentel roaga pe domnul C.N. sa binevoiasca a le face onoare de a asista la cununia lor, ce se va serba la biserica din satul Brusturenii, duminica la 18 a curentei". Am ras gandind la poznele care fac florile, si am plecat la Brustureni.
Flora romana
Aceasta pagina a fost accesata de 5061 ori.
