Cantece populare a Moldaviei

Cantece populare a Moldaviei

de Costache Negruzzi


Natura voieste ca omul sa-si cante placerile si suferintele. Prin cantecele sale, el isi zugraveste gandul, naravurile, faptele, intr-un cuvant toate fiinta sa; cantecul este or asfrangere a sufletului sau.
Precum si in Europa civilizata, lacuitorii dealului au deosebite vorbe si obiceiuri de lacuitorii vaei; precum orice targ, orice sat, are a sa particulara fizionomie, fiestecare tara are cantecele sale, a caror muzica si poezia sunt potrivite cu firea pamantului sau si caracterul talcuirilor ei.
In tarile friguroase, muzica e rece, ca si pamantul; iar de ce se apropii de climele stamparate, vezi ca fiestece noua zi este inzestrata cu noua frumuseti. Circulatia sangelui facandu-se mai repede prin incalzirea razelor soarelui, este pricina astei plecari atat de vii spre desfatare. Cu cat un norod e mai apropiat de amiazi, cu atat mai mult indemnul acesta se face mai iute, mai puternic. O natura imbilsugata se ingrijeste de toate trebuintele omului, florile si poamele sunt tot pe acelas arbore. Dupa zile frumoase, urmeaza nopti si mai frumoase, si vremea se numara nu dupa ceasuri, ci dupa placere. Din aceasta vine asta trandavire, acest drag famiente, asta salnica plecare catra joc, cantare, dant si placeri a simturilor.
Moldavia, atit prin pozitia sa geografica, cat si prin climatul sau, se poate socoti intre tarile organizate pentru muzica. Moldoveanul, de un natural vesel si molatec, e putin grijaliv pentru a doua zi. Multumit in coliba sa, sigur ca seminta ce a aruncat-o intr-un pamant abia brazdat are a-i da insutita roada, gandeste numai la astazi, iar pe mane il lasa in voia Domnului. In toata Dumineca, adunandu-se in casa unui batran, flacaii si fetele alcatuiesc o hora. Matroanele vorbesc de gospodarie, iar batranii sezand pe prista si privind la fiii lor, au acel aer patriarhal care nu-l gasesti astazi decat in omul satean, necorcit cu alte natii caci pastreaza inca toata simplitateta primitiva. Cate putin, putin dantul se infierbanta; mosnegii, care batea masura intovarasind cu glas tremurand pe lautarul ce striga in gura mare, lasand abia sa se auda tonurile scartaitoarei lui vioare, sar, se amesteca pentru tineri si incep a danta incuragind, cu pilda lor, pe junii mai rusinosi. Atunci lautarul striga si mai tare, si ca sa inveseleasca pe dantasi incepe:

Gheorghe, Gheorghe! si Marine!
Tineti nevestele bine
C-oi veni-ntr-o seara bat
S-oi da navala la pat.

Ce hohote! ce ropote! - Dar lautarul vede multe runti incretindu-se; simte ca trebue sa-si schimbe cantecul, daca nu vrea sa iae o plata cum n-o asteapta, de la Gheorghi si Marini, pentru ca in cata vreme vor fi pe lume neveste frumoase au sa fie si barbati gelosi. Incepe un allegro:

Du-te, du-te la barbat,
Sa nu dau piste-un pacat!
Du-te, du-te, fata mea,
Sa nu dau piste-o belea!

Du-te, du-te de la mine,
Sa nu dau piste-o rusine!
Du-te la barbatul tau,
Ce ti l-au dat Dumnezeu.

Odinioara cimpoiul era muzica norodului, iar cimpoesul sufland nu putea spune acele ce spune lautarul. Abia cand sudoarea inroura fruntile, cand picioarele obosea, gasea el vreme a-si spune glumele si cimiliturile, ce inveselea pe ascultatori.
De aceea si pana astazi cimpoes si mascarici este sinonim.
Sunt deosabite cantece populare: cantecul ostasesc sau istoric, cantecul religios, cantecul dragostei si a nuntei si cantecul codrului sau voinicesc.
In Moldava cu greu se poate gasi astazi vreo urma de cantec patriotic; asta teara a cercat prea multe prefaceri ca sa-si mai poata aduce aminte de vremurile eroice. Amestecarea unui norod cu altele ii strica patriotismul; cu el moare si poezia care-i este este limbagiul; si insa istetimea, naivitatea si duhul satiric a poporului romanesc, se vad si toate cantecele sale.
Voiesti a-l vedea naiv? asculta pre tanara fata, tanguindu-se pentru lunga departarea amantului sau:

Cine-a zice, Nitu vine,
Da-i-as rochia de pe mine;
Cine-a zice c-au venit
Da-i-as ce i-am juruit s.c.l.
De cine dorul se leaga,
Nu-i para lucru de saga,
Ca de mine s-au legat,
Parca nu-i lucru curat.

Junele aman insa are o vorba mai grava. El da vina asupra duhului rau, pentru ca amoreza lui nu vine la intalnire:

Uciga-te crucea, drace!
Ce nu scoti pe puica-ncoace.

Dar ce e statornic pe lumea asta? Uita pe plavita fata pentru nevasta smolita si in vreme ce ea privind unda curgand, plange zicand:

Sa nu socotesti c-odata
A sa fie judecata?
Sau nu stii ca vremea vine
Sa dai seama pentru mine?

El canta cu o barbarie cruda:

Fara de birau
Si de taran rau,
Ce sezi la parau,
Rogi pre Dumnezeu
Ca sa te ieu eu?
Ca eu te-oi lua
Cand te voi vedea
Cu pruncu pe brate,
Cu lacrimi pe fata.
Ca eu te-oi lua
Cand eu voi vedea
Ursul cu cercei
Imbland dupa miei,
Lupul cu cimpoi
Imbland dupa oi,
Vulpea cu margele
Culegand surcele,
S-un iepure schiop
Intr-un varf de plop.

Cantecul religios se aude numai in sarbatorile Craciunului. Atunci in toata seara, vede cineva pe uliti o trupa de septe-opt insi, imbracati cu haine si corone de hartie poleita, purtand sabii si suliti. Ei merg din casa in casa, reprezentand misterul nasterii In Betleem. Actorii acestui Mister sunt: Erod, Magii si suitele lor, care poarta steaua. Incepe prin un cant, in care magii arata telul calatoriei lor, pe cand se recomand lui Erod, care-i cercetase cine sunt.
Dupa ce fiecare isi spune numele, il intreaba si ei: Dar tu cine esti? Erod, manios de o intrebare atat de indiscreta, sare, scoate sabia si raspunde:

Eu sun Erod Imparat
Care pe cal a-ncalecat
Si pamantul au tremurat.

Sfarsitul este ca, impotriva istoriei, Erod se indupleca a merge sa se inchine si el Pruncului-Dumnezeu si canta toti un imn de lauda.
Asteroforii (purtatorii de stea), asemenea, intoneaza imne asupra nasterii Mantuitorului. Aceste cantari sunt psalmodiate cu multa monotonie.
Cantecul nuntii e indestul de naiv:

Taci, mireasa, nu mai plange
Ca la maica ta te-oi duce,
Cand va face plopul pere
Si rachita visinele.
Lado! Lado! s.c.

Ne ramane a vorbi de cantecul voinicesc sau talharesc.
Moldavia a avut si ea ai ei Fra Diavoli din tot clasul de societate. Vasile cel mare, Bujor s.c. au avut si ei epocile lor. Fiecare au murit cum se cade unui viteaz, de sabie - sau de streang.
Vasile, numit cel mare, era un talhar crud si superstitios. Arma lui era o secure grozava, cu care despica in doua pe oricine intalnea: boier, negutitor, taran; si insa aceasta fiara sangeratica credea pacat de moarte a manca carne Vinerea sau Miercurea. Odinioara, intrand cu banda lui in casa unui negutitor, dupa ce l-au despicat in jumatate cu securea, au injunghiet pe femeie si au svarlit copiii pe fereastra, companionii lui spargand lazi, cautand prin poduri, pe sub paturi, unul a dat piste o oala cu unt; flamand fiind, incepu a manca. Abia il zari Vasile, si furios loveste oala, o sparge si dand o strasnica palma hotului calcator de post: pagan spurcat, ii zice, nu te temi de Dumnezeu a manca Miercurea?
Bujor era mai romantic. Nu mai putin crud decat Vasile, era fara milostivire catra boieri si negutitori. Inversunarea lui insa cruta femile si copiii. Adese umbla incognito prin sate si targuri, cercetand pre saraci si miluindu-i din prazile bogatilor. De aceea, si pomenirea lui n-a pierit ca a lui Vasile, si cantecul lui e de obste stiut:

Frunza verde de nagara,
Au iesit Bujor in teara;
Prada popii si-i omoara,
Pe ciocoi ii baga-n fiara.
Haideti feciori dupa mine
Ca stiu calea-n codru bine.
Ici, in vale, la fantana,
Doua fete spala lana,
Bujor le tine de mana;
Ici, in vale, la parau,
Doua fete spala grau,
Bujor le tine de brau s.c.

De cand Romanii avea necurmate razboaie cu Lesii si cu Ungurii, ne-a mai ramas un cantec:

Frunza verde, pelinita,
Pe cel deal, pe cea colnita,
Mi se plimba-o catanita
Cu doi bani in pungulita,
Si cu doi in buzunari,
Cu doisprezece lautari s.c.

Este de luat in seama, ca mai toate cantecele populare se incep cu frunza verde. judicand cineva, va vedea ca ideia e destul de poetica. Frunza verde! Ea prevesteste primavara, ea este emblema nadejdei, singurul bun din cutia Pandorei; singura mangaiere si mijlocul de a suferi celelalte rele ale acestei bune lumi. Frunza verde in traiul ei samana cu vieata!
Aceea insa ce caracteriseste pe Moldovan sunt doinele sau cuvintele muntene. Priveasca cineva pre acesti tineri flacai cu palariile ratunde, impodobite cu perne de paun si cu roze, cu pletele lasate pe spate in unduioase coamne, cu camesa alba ca zapada, incinsi cu curele late, cusute cu ghijoci, si zica invatatul anticar de nu e asta acea tunica virila (vestmant purtat de junii romani in momentul majoratului), atat de pretioasa la Romani; vaza aceste opinci legate crucis pe pulpatele lor picioare si tagaduiasca ca nu sunt coturnele (coturn - incaltaminte cu toc inalt purtata de actorii tragici in antichitate) Romanilor?
Costumul fetelor e indestul de pitoresc si simplu. Vezi asta tanara fata cu parul impletit in doua cosite, ce cad ca niste vite de aur pe feciorescul ei san? Poarta o camasa cusuta cu altite; e impregiurata cu o fota albastra ca viorica de pe fruntea ei, si in picioare are pantofi galbeni sau rosi.
Nevestele se deosebesc prin stergarul sau fesul rosu ce poarta, si insa asta simplitate e mult mai de preferat decat toate zorzoanele magopatelor (femei cu moravuri usoare) din orase. Flacai, fete, s-au prins la hora. Lautarul canta:

Pentru tine le-am tras toate
S-apoi zici ca nu se poate? s.c.

Cand insa dansul si-a luat toata intinderea, incepe:

Elenuta de la Piatra
Cu percica (suvita de par) retezata,
Ce-ai farmacat lumea toata,
Vin sa te sarut o data!
Sa ma farmeci si pa mine,
Ca sa ma iubesc cu tine.
Hai, Eleno, la gradina,
Sa sapam o radacina,
Radacina macului,
Ca s-o dam barbatului,
De ti-i barbatul urat,
Ia tarna de la mormant,
Si-i presara-n asternut,
Sa se scoale surd si mut.
De ti-i barbatul drag,
Asterne-i pe vatra un sac,
Si-i da-n mana o verguta
Ca sa s-apere de mata, s.c.

Unde a fost acea Elenuta, a caria nume vremea si anii ni l-au pastrat? Cine ne va spune, cat a fost ea de frumoasa/ Zadarnica a fost truda noastra de a putea afla ceva despre ea; niic o traditie! nici o poveste! Atata vedem ca, e maritata si iubareata; dar farmecul ce avea traind, Elenuta, l-a lasta si dupa moarte. Care e acel batran, tanar, nobil sau prost, mare sau mic, ce nu-si simte inima saltand intru auzul cantecului ei? Odinioara, boierii cei mai in varsta trage dantul. Domnii insusi intra in hora, auzind acoardele cantecului Elenutei. In vremile noastre, Domnul Mihail Sutu, - cel de pe urma Domn grec, care ar fi urmat pasilor Mavrocordatilor si a Muruzilor, daca intamplarile l-ar fi iertta - il danta adeseori. Dar precum altele, asemenea si Elenuta este uitata. Civilizatia a omorat-o.
In vremea sarbatorilor de Pasti, muntenii au particularul lor cantec. Cum se aduna septe-opt flacai, indata unul scoate fluerul din cingatoare si incepe a fluera; toti se prind la dant, cantand in cor:

Subt o poala de dugheana
Mandruta ma chiama s.c.

Pe urma, dupa cateva pahare de vin, dantul se aprinde, fluerul incepe un allegro animato. Toti canta:

Subt potcoava cismei mele,
Sede dracul s-o muere,
Si ma-nvata-a face rele s.c.

Cand i-ar vedea atunce, ar socoti ca, negresit, ei au hotarat sau sa prabuseasca pamantul, sau ca picioarele nu sunt ale lor.
Muzica acelor mai multe cantece de gura e in tonul minore tanguioasa si melancolica. Multi invatati muzici (muzicanti) despretuiesc cantecele si muzica dupa tractatele mestesugoasa de armonie; caci pentru dansii arta este tot, natura si inima nimic! Dar s-au gasit oamenii care au aflat dulceata acestei simple poezii. D-l Herffner a alcatuit o uvertura dintr-un canttec de dant, caria nici armonie, niic originalitate nu-i lipseste! D-l Rujitki a pus pe note pentru piano forte o colectie prea nimerita. Si acesta e un lucru indestul de greu, caci nici intr-un fel de cantece nu credem ca se pot gasi atate trilere, aata prelungire in sonuri, atata modulatie in ton. Un Moldovean care n-are ideie de ote sii joaca flautul numai din deprindere, totdeauna va executa mai bine un cantec, decat cel mai iscusit flautist.
Sfarsind acest articol asupra cantecelor nationale, nu putem lasa a nu pomeni frumoasele Balade a Mumei lui Stefan si a nimfei Dochia, renviate din pulberea veacurilor de d-l Aga Asachi, pre care nu ne sfiim a le recomanda atat cetitorilor cat si oricarui artist strain, ca pre niste cap d-opere de melodie.





Cantece populare a Moldaviei


Aceasta pagina a fost accesata de 2532 ori.