Epistola II de Antioh Cantemir

Epistola II de Antioh Cantemir

de Costache Negruzzi

Catre versurile mele

Vad ca vi s-a urat, versuri, de-a mai sta in inchisoare
si in umbra de ani zece; vad ca vrand sa vedeti soare
Slobozenie imi cereti, inselandu-v-a gandi
Ca la cititorii veseli primire veti gasi,
C-aducandu-le placere, folosinta si zabava,
Voua va va face cinste, mie lauda si slava.
Desi stiu ca prin aceasta in idee ne-amagim
Va slobod in pace, mergeti; ati vrut sa ne despartim!

Cand din mana-mi mana-ti trece, veti vedea c-aveam dreptate
Sa va tin in intuneric parasite si uitate;
Veti vedea c-a noastre ganduri foarte lesne s-amagesc;
Multi pentru dorinta slavei nasurile isi julesc!
incat floarea noutatii veti pastra nevestezita,
Oamenii ce iubesc noul vor citi cu multumita,
Caci de-i si gol adevarul la-ntelepti tot e placut;
Iar indata ce-acea floare vestezita a cazut,
Toti vor judeca ca mintea mi-a venit in ratacire
s-ale mele bune sfaturi le vor numi clevetire.
Desi niste versuri care naravirea prihanesc,
Cu gretoasa clevetire nicidecum nu se-nvoiesc,
Dobitoc ce voi a-mpunge ma vor socoti pre mine;
Putini se gasesc de-aceia ce vad lucrurile bine!
Unii ma vor huli iarasi pentru ca m-am ocupat
De un lucru ce la vrasta si la postul meu nu-i dat,
Altii n-or vrea sa ma crute, caci am avut indrazneala,
Defecturile straine sa descopar la iveala.
in zadar voi le veti spune ca trebile mi-am catat.
si rodul anilor tineri nicidecum nu am stirbat;
Ca a mea indatorire am urmat cu sarguinta
si ca versul pentru oameni poate fi si de priinta,
Vor raspunde ca in viata nu sunt ceasuri de prisos
si ca din scris si din versuri nu iese nici un folos.

Zavistea veninoasa va mai gasi pentru mine,
Ca pe vechi si noi autorii am pradat fara rusine
si ca in limba ruseasca tot acele am barfit,
Ce latinii si francezii mult mai bine le-au rostit,
Ca a face doua randuri in armonie sa sune,
Pre care le-am gasit gata n-a fost lucru de minune.

Aceste sunt pentru mine, iar pre voi va vor uita,
si cu Bova sau cu Ersa  la un loc vor arunca,
Unde-n pulbere zvarlite veti sluji la cari de hrana,
Ori veti fi de invalitul icrelor din vro dugheana.
Dea cerul sa nu sa-ntample aste care va prezic,
Tarziu plange daca-n mreaja a cazut bietul pitic!
La copiii fara minte slobozenia e draga,
Dar gresesc cand ei in seama sfatul parintesc nu baga,
Din aceste de pre urma sfatuiri ce va-nsemnez,
Voi puteti sa intelegeti ce iubire va pastrez.




Epistola II de Antioh Cantemir


Aceasta pagina a fost accesata de 1515 ori.