Melodia IV de Thomas Moore

Melodia IV de Thomas Moore

de Costache Negruzzi

Cea de pe urma roza a verii infloreste in singuratate; toate frumoasele sale tovarasiti s-au vestezit pentru d-a pururea: langa ea nu se mai vede nici o floare, nici un boboc de roza spre a rasfrange rosetele ei si spre a-i in turna suspinele ei.
Eu nu te voi lasa a tanji pe mladita ta, sarmana singurateca! De vreme ce surorile tale odihnesc, mergi de dormiteaza langa ele. Iti imprastiu foile fiindu-mi mila de tine, pe pamantul unde dorm tovarasitile tale din gradina, dezbracate de racoreala si de parfumurile lor. O, de as putea urma asfel de aproape dulcele vedenii de prietenie si amor, pe rand, precum ele trec din cercul magic si stralucitor a bucuriilor vietii. Cand inimile credincioase nu mai salta, cand inimile tinere au zburat, oh! cine ar mai vrea sa lacuiasca singur asta lume pustie!




Melodia IV de Thomas Moore


Aceasta pagina a fost accesata de 1710 ori.