Melodia LVII de Thomas Moore

Melodia LVII de Thomas Moore

de Costache Negruzzi

Soarele diminetii stralucea de o vie lumina, vazui o barca usoara leganandu-sa cu molatate pe ape. Ma inturnai cand soarele ingalbenind sa departa de tarm, barca era tot acolo, dar valurile fugisera. Ah! astfel este soartea stralucitoarelor nadejdi a diminetii vietii. Trecatoarele valuri a bucuriei ne sprijinesc un minut si apoi ne parasesc. Tot valul ce ne purta pe stralucita sa creasta, cand vine seara, ne lasa singuri pe tarmul pustiu. Nu-mi mai vorbiti niciodata de lumina dulce si senina care impodobeste apusul zilelor noastre, de linistea noptii. Oh! Dati-mi, dati-mi via racoare a diminetii; norii sai si plansurile sale platesc mai mult decat frumoasa lumina a serii. Oh! cine n-ar dori inturnarea ceasului cand patima desteapta o nuoua viata in toata fiinta noastra, cand sufletul, asemene lemnului ce sa face pretios arzand, ii slobozi toate parfumele sale in delicioasele focuri a amorului!



Melodia LVII de Thomas Moore


Aceasta pagina a fost accesata de 1652 ori.