Melodia XXXVII - Asupra muzicei de Thomas Moore

Melodia XXXVII - Asupra muzicei de Thomas Moore

de Costache Negruzzi


Cand nemernicim nenorociti prin viata, plangand tot aceea ce ne facea a iubi traiul, daca vro arie care ne era draga in zilele copilariei noastre vine la auzul nostru, oh! cu ce imbatare adunam acoardele ce trezesc ganduri de multa vreme adormite, si recheama zambire in ochii stinsi de lacrimi! Suflarea binefacatoare a cantarilor, auzite odinioara in ceasuri mai fericite, e asemene zefirului ce luneca suspinand pe flori orientale pline de miroase. Adierea suspina inca, desi florile sunt vestede si fara viata; astfel, cand trece visul placerei dulcele sau suvenir invie in suflarea muzicei. O, dumnezeiasca muzica! Graiul neputincios si slab sa retrage dinaintea magiei tale! Pentru ce simtimentul ar mai vorbi vrodata cand tu poti singura rasufla tot sufletul sau? Adimenitoarele vorbe a prieteniei ne insala; fagazile amorului sunt si mai amagitoare; ah! numai dulcele accent a muzicei poate mangaia cu dulceata fara a trada vreodata!




Melodia XXXVII - Asupra muzicei de Thomas Moore


Aceasta pagina a fost accesata de 1366 ori.