Au patit-o si altii

Au patit-o si altii

de Costache Negruzzi


Nimic nu e mai urat decat orasul Iasi pentru un calator strain, mai ales daca nu are un nume cu de la inceput si e incurcat in trebi ce nu-l lasa a cultiva cunostinta locuitorilor semicivilizati, din care se alcatuieste populatia acestei capitale. Iar daca voiagiaza ca un poet, ca un artist; daci a avut norocire a fi colaboratorul vrunui vodevil monstruos ce s-a jucat la teatru Iasilor; daca numele i-a fost tiparit la coada vrunor versurele dintr-un keepsake, sau in foiletonul jurnalului de Debats, ferice de el! Pretutindeni e bine priimit, sarbatorit, primblat si ospatat. Gaseste placere in aste adunari semieuropenesti, sa deprinde a bea cafea turceasca si a fuma dintr-un ciubuc lung; ba inca afla multa poezie in forma slicului si a hainelor lungi, numind vandalism lepadarea lor. in sfarsit, de este si tanar si nu prea slut, apoi nu poate tagadui ca ulatile orasilor europenesti, trase cu sfoara, au multa monotonie si obosesc vederea, in vreme ce ale Iasilor, infatosind la toti zece pasi un nou punt de privire, arata o varietate dragalasa; si e pre multumit; daca, dupa ce merge pe jos prin pulbere pan-in glezne, in primejdie a fi calcat de carete si drosce, scapa in fundul a unei mahalale, ajunge la o casuta cunoscuta unde era asteptat, isi lasa galosii la scara, intra obosit si trudit si vede ca ii aduc dulceti.

- O, ce bun obicei!

Trei groaznice focuri a cercat acest oras. S-ar fi putut face pe un plan mai nou, dar nimeni nu-si bate capul si dupa ideea noastra au cuvant. Ce! sa-si faca casa in linia ulitii ca sa nu poata dormi dupa pranz de duruitul trasurilor? Iasenii iubesc linistea si acel drag far' niente din care se alcatuieste cea mai mare parte din viata lor. Osteneala i-ar omora.

- Pentru ce sa imblu pe jos, daca am trasura?

- Ce raspuns sa dai la un asa bun cuvant?

Cu toate acestea, bunul oras incepu a-si schimba toaleta si, zau! ne pare rau, caci e slut astfel imbracat jumatate cu frac si jumatate cu salvari rosi, intocmai ca un unter-ofiter pe care l-am vazut la informarea militiei, incins cu sabie piste gibeaua blanita cu cacom(blana alba a unui animal ca un dihor), purtand pinteni si sapca cu rosu.

Acum vede cineva, in locul baracilor si a colibelor care facea sa rasara grandiosul unui palat maur, niste casuti de moda bourgeoise - de ne este iertat a imprumuta aceasta zicere de la francezi, de vreme ce la noi inca nu e botezata. Cinci camaruti in care abia te poti invarti si din care una mai marisoara poarta pomposul nume de salon; trei stanjani cvadrati de gradina englezeasca cu vro sase salcami slabi si subtiratici ce nu sunt buni nici de foc, nici de umbra; atata tot. Iata cum s-a dezgradat bietul oras! abia unde si unde sa mai vede cate un palat vechi cu beciuri boltite, cu ferestre cu gratii, cu cerdace mari, insa si acestea incepura a se sulimini si a se preface, si seamana cu unter-ofiterul de care am vorbit mai sus.

intr-un palat de acestea - care era intr-o mahala ticnita a caria nume il vom tacea de frica politiei - locuia dumnealui postelnicul Andronache Zimbolici, caruia la vrasta de patruzeci ani ii abatuse sa se-nsoare.

Coconul Andronache era unul dintr-acei oameni din norocire rari, adevarati cameleoni a societatii, care-si prifac sufletul si portul dupa vreme si impregiurari. Asadar, pana acum de cinci ori isi schimba hainile. intai, la 1812 si-a ras barba si s-a imbracat europeneste. Pe urma, in vremea d. Calimah, lua iar costiumul lung. La 1821 bejanarind, imbraca iarasi fracul si isi rase si mustetile. inturnandu-se, iar lua slicul. Apoi, la 1828, apuca din nou fracul, isi lasa favoriti mari si barbeta si puse si ochilari. Zice ca nu se va mai schimba, dar putem sa-l credem?

Poate ca cetitorii nostri vor sa stie - pentru ca se gasesc oameni curiozi ce vor sa le stie toate - ce facu el patruzeci ani si se trezi asa tarziu ca sa se insoare? Precum intru toate, postelnicul Zimbolici era si intru aceasta nehotarat. Oare sa se insoare, ori sa nu se insoare? Acest gand l-a cumpanit douazeci de ani. in sfarsit, intr-una din zile, suparat pe femei ca nu-i mai priimesc curtea, repeta dictonul lui favorit "Oare sa ma insor, ori sa nu ma insor?", cand ii veni in minte ca demoazela Agapita, de curand iesita din pension, are zestre de o mie galbeni venit pe an. "si eu am inca pe atata, gandi postelnicul; ce buna treaba!" Se imbraca iute si alerga la muma junei copile, care nici stia ca sunt postelnici pe lume si ca gandesc la dansa, sau mai bine zicand la zestrea ei.

Buna muma, iubind pe fetita sa cu tot focul dragostei parintesti, lucru iesit din moda in zilele noastre, ramase incantata vazand ca se infatoseaza o asfel de partida, vazand ca cere pe fiica-sa un postelnic, pe dansa fata de serdar! "Agapita mea a sa fie cocoana mare", zicea ea cu ochii muiati in lacrimi de bucurie: dar gresea in ideea sa buna femeie, caci coconul Andronache era din soiul acel amfibiu (numeros in Moldavia) care se tine mai presus de starea a doile(boieri mici) si pe care aristocratia nu-l socoate nici il priimeste intre ea, adica din soiul acela caruia se poate aplica proverbul moldovenesc: nici cane, nici ogar. Postelnicul Zimbolici cunostea proverbul din ispita, dar fiind om de duh, despretuia aste prejuditii fumuroase si ridicule; el stia ca in acest al nostru veac de aur, aurul e boier mare, frumos si invatat. Asadar, curand se si insura. indata stramosescul sau palat lua o noua forma! gratiile se scoasera de la ferestre; odaile se zugravira si se mobilara cu gust. Apartamentele nevestei lui, despartite intr-un capat ce da asupra gradinei, si asternura pe jos cu covoare. La toate unghiurile sa pusera clopotele si din ietacul postelnicesei se deschise o galerie, unde ea iubea a cultiva florile cele mai rari si mai frumoase.

Tanara Agapita, gasind in barbatul sau un om cu maniere nobile, fara pretentii, care ii implinea cele mai mici caprituri de copila, un om in sfarsit ce trecuse prin foc si prin apa, se deprinse usor cu casatoria, ea, care plansese o zi intreaga cand auzise c-or sa o marite si care din romantul Ameliei luase cea mai mare antipatie asupra lui Mansfeld si prin urmare asupra barbatilor.

Lumea privea pe postelnicul Zimbolici ca pe un model de barbat si pe dansa ca pe o minune de sotie; si lumea nu gresa, desi ea rareori nu greseste, caci el insusi se mira de fericirea sa. Se vedea curtenit, salutat, stimat mai mult decat intai; pentru ca moldavii au si acest obicei, ramas de la daci inca, a crede ca un om insurat are drepturi in societate, la care un neansurat, fie oricat de cinstit, nu poate nicicum pretinde.

sase luni trecusera de cand gusta postelnicul aceasta ticnita fericire casatoreasca. Sosi toamna si, nu stiu cum, cu dansa veni si satiul in casa lui. Serile i se pareau pre lungi, mai ales acele petrecute la teatru, unde cele mai adese vedea barbati inselati. Pellier(actor comic la teatru francez de la Iasi) ii parea mascarici cand glumele sale facea pe femeia lui sa raza. Cu totul deosebit de aceea ce era intai: "Pesemne, gandea, sunt foarte natarai barbatii in Franta si femeile desfranate. Norocire ca noi mai avem inca mult pana sa ajungem la acest grad de civilizatie".

intr-o seara, juca vist cu cativa tineri de curand insurati ca si el. Dupa opt robere in vremea carora se pazise o adanca tacere:

- Zau, zisa unul azvarlind cartile, de cand m-am insurat joc numai vist si nu mai scump de un leu fisa; insa, adevarul va marturisesc, nu ma pot opri de a blastema pe englezi si petrecerea lor. Ce joc monoton! nu-ti face cel mai mic tic-tac. Sa traiasca bancul farao!

- Taci, zise altul, nu e de cuviinta unui om casatorit a lauda asta dezbracatoare si rusinoasa patima. Eu am uitat si paroli si setleva. Zi, mai bine. sa traiasca casatoria!

- Hura! strigara toti. Adusesa ceai si ciubuce.

- Ce socotiti? zise gazda. Pai eu sunt de idee sa facem ponci precum odinioara, stiti cand ...

- Nu mai pomeni, curma al patrule; nici voi sa mai aud vorbind de acele ceasuri perdute. Sa traiasca casatoria! si nerod acel ce lauda holteiia, purgatoriul acest marsav unde isi risca cineva punga, cinstea si viata ... Dar propunerea pentru ponci se priimeste in con-glasuire. Samuvarul clocotea. Ceaiul varsat prin pahare lua o vapsea purpurie, amestecandu-se cu rumul de Giamaica. Toti sorbeau asta iscusita bautura - care face nu mai putina cinste aflatorului ei decat aflatorului tipografiei si a corabieriei cu abur - laudand placerile insuraciunei cu entuziasm, dar fara foc si pentru ca sa dea o atatare mai vie acestor laude silite, defaimau din mult in mai mult petrecerile holteiei, a carora insa aducere-aminte le aprindea fetele si ii facea sa raza cu hohot.

- Cat jalesc vremea perduta, zicea cel mai vechi insurat dintre ei, imi pare ca traiesc numai de cand m-am casatorit. Numai de atunci ma pot socoti fericit. Zilele mele trec ca niste vise incantatoare. in toata dimineata, copilita noastra vine de ne desteapta. Privindu-o ne simtim renviind in ea. Cand sunt salit sa ies de acasa, nu stiu cum sa ma intorc mai degraba. E de prisos a va descrie ce inger este Zefirita. stiti cat e de frumoasa; stiti ce plateste intr-o adunare; stiti de se mai poate afla alta sa faca solo mai bine la un contradant.

- Natalia mea, zise altul, este muzicanta din cap pana in picioare. Sonatele lui Beethoven, fantaziile lui Haydn, capriturile lui Paganini pentru ea sunt o jucarie. Cand se pune la piano, pare ca geniul muzicei o insufla. Fiori te cuprind, tremuri, plangi, tipi ascultandu-o si te socoti transportat intr-un rai sau intr-o sfera locuita de sirene. Daca candva vrun nor mahnicios ma posomoraste. un allegro vivace ma inveseleste. Daca idei politicesti ma turbura, un andante grazioso ma linisteste, daca vrun cuget de gelozie ma necajaste, un adagio sostenuto ma face sa-mi cunosc amagirea si sa vars lacrimi de cainta, intr-un cuvant, femeia asta este o fiinta lasata inadins de bunul Dumnezeu pentru fericirea mea. Pentru hatarul ei invat flautul; pentru hatarul ei invat a canta, caci am uitat sa va spun ca canta ca o Malibran. Acum putem canta impreuna frumosul duet a lui Mozart intre Giovanni si Dona Anna.

- Cat pentru mine, relua al treile, marturisesc ca n-am gandit niciodata ca sfanta poezie va veni sa se salasuiasca in casa mea. Sotia mea e pagana ca Lord Byron si poeta ca George Sand. Autorul ei favorit este Victor Hugo; o cheama Adalgita. Cum va pare! A? poate-se mai frumos nume? Poeziile ei, cand vor iesi la lumina - caci am gand sa le tiparesc - credeti-ma, au sa faca o mare revolutie in republica literaturei romanesti. Ascultati versurile ce a facut ieri a la maniere de Victor Hugo:

Cuprinsa de un trist necaz
Az,
Priveam amurgu-ntunecat.
Cat.
si vad ca dintr-un nour des
Es,
Multime de draci fiorosi,
Rosi.
Toti se pun impregiurul meu!
Eu,
Ce-o sa stiu face de acum?
Cum,
De-aici sa pot al meu sa scap
Cap
s.c.l.

Vad ca va minunati, dar sa vedeti inca altele. Cand o ascult, ma simt asa de prost pe langa dansa, incat ma mir cum de mi-a facut cinste sa ma ia de barbat. Serile adormim intru cetirea vreunui romant nou care face sa ti sa suie parul in varful capului, sau a vreunei povesti a lui Hoffmann ce te imple de fiori la lumina cea sarbada a lampei. Asa uimiti, cuprinsi, ne lipim strans unul de altul si ...

- Celelalte, striga gazda iesind din rabdare intru auzul atator laude. Nevasta mea, prieteni, n-are pretentie a se numi nici Stael, nici Sontag, nici Taglioni. Ea este o ceara moale pe care o intorc cum mi-e voia; nevinovata ca un pui de turturea. stie numai sa ma iubeasca; atata stie, atata vrea sa stie. Atat de putina idee are de ademenirile lumei, incat ma tem sa nu ma-ntrebe intr-o zi

Si les enfants qu'on fait se faisaient par l'oreille.

Radeti, domnilor, pentru ca nu aveti cercarea mea. Treizeci si doi ani am - tagaduia opt - si mi se pare ca am avut vreme sa cunosc o mare parte din diplomatia cochetariei. Talentele sunt bune, dar eu sunt de e idee - care insa poate fi gresita - ca o femeie maritata n-ar trebui sa fie prea artista. A mea iubeste frumusetele naturei nu ale mestesugului. Romanturi nu ceteste. I-am facut o mica biblioteca de carti moralicesti. Toata dragostea ei sunt eu; toata multamirea, florile, in toata dimineata, dupa ce cauta trebile gospodariei, iasa in galeria de langa ietacul sau, unde privindu-si florile, ceteste pe Emile a lui Rousseau. Dumneavoastra ati facut niste frumoase portreturi despre sotiile dv., dar - sa nu banuiti - imi par cam magulite. Eu nu spui, eu arat si voi sa va incredintez prin insasi vederea. Veniti dupa mine; Agapita nu stie ca sunt acasa. Veniti!

Toti barbatii s-au grabit a urma pe postelnicul Zimbolici, nerabdatori de a vedea si a judeca fericirea lui.

in varful degetelor, catinel, tiindu-si rasuflul, au trecut prin un sir de odai, toate intunecate, pana ce au ajuns ia o usa cu geamuri, preste care era o subtire perdea. Gazda zambind o radica, dandu-se cu politeta in laturi ca sa lasa pe oaspeti sa priveasca, incat toti au putut vedea pe tanara nevasta, intr-un larg capot alb, cu parul lasat pe spate, lasata pe o sofa, cu capul razamat pe umarul unui frumos tanar ce o tinea strans imbratosata ... Buzele lor se atingeau.

Gingasa postelniceasa! sarmana femeie! ea se afla in-tr-unul din aceste momente rari in cursul scurtei noastre vieti, cand te simti invins de placere, inimicit de desfatare, cand visezi treaz, cand fericirea amorteste oricare alte simtiri ale noastre, Deslipind prin un suspin buzele sale de ale tanarului amorez, inturna ochii si zari acele patru capete spariate, acei opt ochi holbati ce o priveau. tipetul ei ingrozi amorul. Tanarul se scula, sari in gradina si se facu nevazut.

Postelnicul lasa sa cada perdeaua pe care pan-atunci sta incremenita mana lui. Se uita la oaspetii sai si oaspetii sai la dansul: vru sa le zambeasca, dar simti ca se stramba. ii petrecu pana la scara, unde se despartira fara sa-si zica un cuvant far-a se mai uita unul la altul. Toti alergara pe acasa cu parul zburlit, cu grija in suflet, cu groaza in inima, gandind la scena ce vazusera si temandu-se sa nu gaseasca asemene privelisti pe acasa-le.

Spun ca coconul Andronache s-a inchis in cabinetul sau, unde dupa ce mult trasni, plesni, blastemand gandul ce-l lovise sa se insoare ca sa-si pearza linistea, in desperarea sa apuca un pistol, il incarca si apoi se puse pe ganduri, privind unealta ucigasa; in sfarsit slobozi - un bohot de ras azvarlind arma si zicand:

- Au mai patit-o si altii !

Post-scriptum: Daca cineva are curiozitate sa afle ce s-a mai urmat dupa cele aratate mai sus, ii vom spune ca Agapita, dupa mai multe mustrari ce priimi de la sotul sau si mai multe fagaduinti ce ii dete, nu stiu cum se intampla de cazu iar in ispita. Dupa a treia si a patra recidiva, onorabila dicasterie(tribunal bisericesc) ii desparti, si coconul Andronache se duse in voiaj ca sa-si uite tribulatiile conjugale, trimitand fostei sale sotii, in ajunul plecarii, o frumoasa editie a intamplarilor lui Telemah; insa noua Calipso se mangai lesne de purcederea lui Zimbolici. Ea gasi ca pacatul este placut, si ca are vreme sa se pocaiasca; de aceea nici voi a inlocui pre postelnicul, desi multi aspiranti la zestrea sa ii fagaduiau ca ochi au si nu vor vedea, urechi au si nu vor auzi.





Au patit-o si altii


Aceasta pagina a fost accesata de 3402 ori.