Calatoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
de Costache Negruzzi
Tarul Alexie Mihailovici poftise la Moscva pre Macarie, patriarhul Antiohiei, precum, si pre Paisie, patriarhul Alexandriei, pentru injghebarea soborului universal ce trebuia sa judece pre Nicon. Macarie plecase din ierarhia sa cu totul pentru alt scop si poftirea marelui Alexie la sobor o priimi cand acum se afla in Rusia. Nevoia de a aduna mile de la crestini pentru plata darilor si a datoriilor bisericei patriarhale din Antiohia il silise a intreprinde o calatorie in departatele tari a crestinilor ortodoxi. Tovarasul sau, arhidiaconul Pavel nascut la Allep, tinu jurnal in toata vremea calatoriei lor, insemnand in el orice vazu mai de insemnat. Acel jurnal, ce nu este stiut romanilor - pentru care indestul vorbeste - nu de mult se facu cunoscut lumei invatate. Scrierea este in limba araba si este foarte rara. Un exemplar - din care d. Belfur intreprinse traductia sa la Londra - fu cumparat la Allep in patria autorului si orientalistul englez nu mai putu gasi alt manuscript, oricat cerceta in bibliotecele din Constantinopoli, Smirna si Cair.
D. Senkovski mai vazu inca un exemplar la repausatul Arid la Ain-Tur si ceti cea mai mare parte din el in vremea ce se afla in casa acestui invatat arab. Nu se stie cui a ramas acel manuscript dupa moartea lui Arid. El era scris in limba araba cu litere siriene cum se obicinuieste la maroniti. Societatea Londrei pentru tiparirea traductiilor din limbile orientale a tiparit in urma traductia lui Belfur despre calatoria lui Macarie. Pentru a da cetitorilor nostri o idee de scrierea aceasta vom arata parte din aceea ce priveste pre Romania, care am gasit-o scrisa de d. P. Saveliev in al cincisprezecele lom a jurnalului rusesc din anul 1836, intitulat Biblioteca de cetire.
Patriarhul pleca din Allep joi, in a 9 a lunei temuz (iulie) 7160 (1652). Arhidiaconul Pavel (samas Bulos) si ceeaalta a lui suita se intainira cu el la Antiohia (Antakia) si isi urmara calatoria prin Iskenderun (Alexandreta), Baias si Adana pana la Konia. De acolo, prin Brusa la Mudania. Aici se imbarcara si la tesrin (intai octomvrie) dupa trei luni de la purcederea lor din Allep ajunsera la Constantinopoli. Arhidiaconul nu uita a arata in jurnalul sau cum a priimit pre Macarie, Paisie, patriarhul Constantinopolii, ce liturghii s-au slujit la prilejui sosirei lor si cum au cercetat toate bisericile si mecetele acestei cetati. Capitala lui Mahomet IV, care imparatea atunci, nu trase luarea-aminte a arhidiaconului decat la biserici si geamii la arnandoi patriarhii si la clerul grecesc. Privirea lui nu se inturna la alte obiecte.
Paisie, folosindu-se de aflarea in Constantinopoli a celuilalt patriarh, departa cu solemnitate de biserica pre unul din madularii clerului, care in putere stapanea multe ierarhii si se poreclea patriarh. El se numea Chiril, de neam spaniol. Arhidiaconul Pavel il vazu la Galata unde sedea atunci si scrise in jurnalul sau ca "Senior Chirii poarta cealma alba pe cap." Doi patriarhi il afurisira pomenind toate pacatele si nelegiuirile lui. Nu dupa multa vreme, Macarie impreuna cu alt Paisie, patriarhul Alexandriei, trebui sa lipseasca de biserica pre patriarhul rus.
Macarie se imbarca la Constantinopoli in socotinta de a merge pe apa pana la gura Dunarii, dar vanturile protivnice il silira a iesi la Kiustenge si a-si urma calatoria pe uscat. La 12 kenun (al doile ianuarie) ajunse la Galati de unde piste doua saptamani se duse la Iasi, unde fu silit a sede opt luni. indelungata lui petrecere in acest oras dete vreme arhidiaconului a se ocupa si de cele mirenesti obiecte. El descrie lacuinta, imbracamintea si obiceiurile moldovenilor si cu naivitate se mira de ei si mai ales de casele lor "la care coperisuriie nu sunt late ci-s ascutite ca grebanul camilei." El inca harazeste un osebit capitul spre a prescrie sporirea si cresterea dobitoacelor. Iata descrierea audiintei patriarhului la domnul de atunce, Vasilie Lupul, precum ne-o spune insus arhidiaconul:
"Marti dimineata la opt subat (fevruarie) inaltimea sa beiul instiinta pre al nostru stapan patriarh ca se gati a se vede cu el, si pe la amiaza veni silihdarul intr-o trasura fara roate, ce se cheama in limba lor sanie. Era ger si cazuse mult omat; nu imbla cu carute sau care, ce cu sanii, pentru ca pe asa vreme acest fel de trasuri sunt mult mai grabnice si mai sigure, inaintati de strajeri am ajuns la curte, unde am gasit pre beiul singur in apartamentul sau. Patriarhul ii dete scrisorile trimise de Paisie, patriarhul Constantinopolii, de la cel ce fusese mai nainte Evanichie si de la patriarhul Ierusalimului. Cum sfarsi logofatul de cetit scrisorile, beiul se scula si isi lua calpacul. Apoi patriarhul ii prezenta daruri de mare pret, falca de jos a sfantului marelui Vasilie, de color galben, tare grea si stralucind ca aurul, mirosul ei era mai placut decat ambra, si la ea mai ramasese doi dinti, unul mare (masea), altul mic; noi am capatat-o la Constantinopoli, unde se pastra la o ruda a lui kir Grigorie, mitropolitul Cesariei si era cumparata cu greutatea aurului. Noi i-am infatosat si alte osemine daruri din deosebite locuri, cateva moaste de mult pret a celor doisprezece apostoli, luate iarasi de la Constantinopoli, maica oraselor. Pintre sfintele raritati, capatate cu bani, era si o picatura de sange a sf. Gheorghe, putin par a mucenitei Anastasiei, care izbaveste de vatamarea farmecelor, un degit a maicei sfantului Evstafie mucenicul, niste bucatele de peatra de la sfantul mormant, cateva bucatele din lemnul mantuitoarei Cruci de color inchis ca lemnul negru si foarte grele. Noi am cercat sa le punem pe foc: ele parea ca ard, dar cum le scoteam, lua forma dentai. Ele se pastra intr-o cutie ratunda de lucru indienesc prea frumos lucrata. Sta in bumbac invalite cu stofa de fir foarte scumpa, care se varea intr-un ghizdan de stofa roza cu gaitane de matasa albastra. Cand vazu beiul comoara aceasta veni in incantare si mirare, si nu-si putea tine bucuria cand ii zise patriarhul:
- Toate aceste sunt pentru tine; pazeasca-te de toate primejdiile! Noi i-am mai dat o stecluta cu sfantul mir. Atunce beiul simti dragoste catre stapanul nostru patriarh, si-l intrebla de pricinile ce-l adusera pe aici, de care s-a scarbit inima sa. Dupa aceasta, iesi cu patriarhul in Divan, unde era intinsa masa."
Arhidiaconul descrie frumuseta talgerilor, a cutitelor si furculitilor, care era toate de aur curat sau de argint; randuiala slugilor, alegerea bucatelor si a vinatelor si eticheta pranzului curtei Moldaviei. Dupa pranz, patriarhul fu dus iarasi cu sania la monastirea unde gazduia. Iata ce spune Pavel de domnul Vasilie:
"inaltele insusiri a beiului, mintea si cunostintile sale, superioritatea sanatoasei lui judecati, adancele lui stiinti de intalepciunea cartilor vechi si noua, atat in limbele straine cat si crestinesti si turcesti, barbatia sa si iscusinta ostaseasca covarsesc puterile destoiniciei omenesti. Adevarat ca el se asemana cu cei mai intai imparati greci si poate era si mai presus de ei. Calitatile lui se slavesc in toata lumea si imbilsugata lui generozitate si insemnatele lui fapte sunt cunoscute nu numai patriarhilor, mitropolitilor, preotilor,monahilor si mirenilor, nu numai prin biserici si monastiri, dar si agiii, negutitorii, dervisii, mesterii si altii din norodul turcesc obicinuiesc a se jura pe capul lui. Cu toate aceste, el pan acum este obiectul urei lor si cu greu isi va putea tine stapanirea. El, precum am zis, e cunoscut in toata lumea: tarul si magnatii Muscoviei (Rusiei) foarte se bucura cand priimesc de la el scrisori si ii arata mare stima. Asta vine pentru ca ei au auzit de caracterul lui, ca el iubeste si cinsteste bisericile si monastirile si imparteste mile la toti oamenii. Riga de Lihistan (Polonia) si magnatii lesi iarasi il stima; Ihmil (Hmel), capul cazacilor, a luat de nora pre fata lui; hanul si tatarii il iubesc mai mult decat pre oricare; imparatul Germaniei, riga ungurilor si venetianii sunt in buna plecare catre el. El tipari un mare numar de carti bisericesti, de slujbe duhovnicesti si talcuiri la ele. Pentru poporul sau moldovenesc tipari carti in limba romaneasca. Mai nainte norodul isi cetea rugaciunele serbeste, care seamana cu ruseste; incepand din Bulgaria, in Serbia, Valahia, Moldavia, tara cazacilor si Muscovia, pretutindene cetesc serbeste, in care limba sunt scrise cartile lor. Dar limba valahilor si a moldavilor este romana (lingua romana) si ei nu inteleg ce cetesc serbeste. Pentru aceasta, el facu langa monastire o zidire de peatra pentru scoala, pe langa care a si tiparit carti in limba lor fireasca. Serbii, bulgarii, cazacii si muscovii (moscalii) vorbesc tot o limba care se schimba numai pe alocuri, dar cartile si scrierile lor sunt tot un fel piste tot locul."
Dupa ce zice aceste de domnul Vasilie, iata cum descrie Pavel si pre supusii lui:
"Seansele Divanurilor de sambata era insemnate numai pentru judecarea criminalistilor, pentru hotararea la moarte a ucigasilor si slobozirea nevinovatilor. Preaputernicul Dumnezeu n-a lasat pe fata pamantului norod mai rau decat moldovenii, caci toti sunt razboinici sau talhari. Socotindu-se de cand Vasilie s-a facut bei, adeca cu douazeci si trei ani in urma s-au osandit la moarte mai mult de patrusprezece mii de vinovati. insa el niciodata nu hotaraste moartea pentru cea intai vinovatie. Pre vinovat numai cat il schingiuiesc, il bat cu bicele si il pun la stalp; apoi il slobod.
La a doua gresala ii taie o ureche: la a treia, cealalta; numai dupa a patra il omoara. Noi insasi am fost marturi de trasurile caracterului acestui norod, care insufla groaza; ba inca am vazut cum ducea la moarte pana si preoti. Beiul, cu toata strasnicia lui, nu fusese in stare a-i indrepta. Pana si femeile si fetele moldovenilor sunt lipsite de toata cuviinta si macar ca beiul le taie nasurile, le pune la stalp, si le ineaca, incat au perit vro cateva mii, tot nu le poate indrepta purtarea."
Patriarhul nu vazu indelunga vreme pre domnul. "in sfarsit am aflat-scrie arhidiaconul-pricina lipsirei sale. impregiurarile urmatoare il silira la aceasta. El priimi o scrisoare de la un preot cuprinzatoare ca boierii ii sunt vanzatori si ca ei impreuna cu Megas-logofatul s-au pus la cale sa-l omoare. Cu vro zece zile in urma, logofatul cu chip viclean se intalni cu riga maghiarilor (ungurilor) si cu Matei, beiul Valahiei, ca sa aiba la ei scapare la intamplare de nevoie; ca el para catra ei pre Vasilie, ca are gand sa cucereasca cu ajutorul cazacilor Ungaria si Valahia. Amandoi stapanitorii se aprinsera de manie auzind de aceasta si incredintara lui Megas-logofatul inseninatoare putere ca la treizeci mii de ostasi, ca sa mearga cu ei improtiva lui Vasilie si sa-l omoare. Logofatul stiu a se alcatui cu ei, incredintandu-i ca el si ei au tot acelasi gand. El se vorbi cu capiteniile armiei moldovene, ca ei sa puie mana pre Vasilie in duminica Pastilor, in vremea liturghiei, in monastirea unde el obicinuit praznuia aceasta mare zi; sa-l bage intr-o chilie si sa-l omoare. Prea bunul Dumnezu nu-i ingadui; scrisoarea de care am pomenit, il instiinta de acest complot. Darnicia si indurarea care arata fiecarui departa de la el aceasta nenorocire.
Cum se instiinta Vasilie de complot, indata se inchise si strangandu-si visteria si averea se duse cu familia sa la cetatea
Hotinul pe hotarul Poloniei. Aici isi aduna ostasii, dar toti era necredinciosi si vanzatori. El se trase in cetate si, in saptamana patimilor, trecand raul, se duse la cetatea numita Camanija (Camenita), in ocarmuirea lesasca. De acolo scrise la Constantinopoli, aratand cele ce se intamplasera si trimise sa ceara ajutor la Ihmil (Hmel), hatmanul cazacilor si la fiiul lui, ginerele sau Timofei. Totodata trimisa sa ceara oaste de ajutor si la hanul tataresc. Pan a nu purcede din Iasi, domnul Vasilie pedepsi cu moarte pre trei sefi ai armiei sale. Unul din ei era serdar-elascher. Vasilie ii era nas si doamna nasa, si ei il iubea foarte mult. Beiul nu ascundea de el nici o taina si avea catre el cea mai mare bunavointa. El il trimise o data ambasador la riga ungurilor Racot (Racoci II, domn Transilvaniei), iar el se puse la cale cu riga sa goneasca pre bei de pe tron, incredintandu-l ca Vasilie cumpara pre turci ca sa puie riga pre frate-sau, Racot il crezu. Alta data il trimise ambasador la Matei, voievodul Valahiei; el il insala si pre acesta tot cu asa chip, incredintandu-l cu necredinta si minciuna ca beiul cumpara pre turci si staruieste sa capete de la ei voie ca sa puie stapanire pe tronul Valahiei pentru fiiul sau stefan. Acesta iarasi il crezu precum si celalalt. Se intelese cu riga unguresc si inchiera legatura cu logofatul, carui ii fagaduira sa-l faca domn Moldaviei prin toate mijloacele si puterile lor. Logofatul nu inceta de a trimite jalobe, de a insela si a intrebuinta toate putintile pana ce nu trase in partea sa pre cele mai insemnate fete din Moldavia, care foarte ura pre Vasilie, pre boierii lui si pre toti grecii. Pricina urei lor era mai ales pentru ca nepotul lui Vasilie, a carui nume nu-mi vine in gand, necinsti patru mii de fecioare(!). Rudele lor se jaluira: era cu neputinta a se tainui nelegiuirea lui, pentru ca el navalea noaptea in casele lor si silnicea fetele; las ca era vinovat si de alte rautati.
Trei ani logofatul prelungi hranindu-si gandul pana ce agiunse scopul si priimi de la Constantinopoli invoirea turcilor la uneltirile sale. Vasilie, mai in urma, il chiema si ii dete in pastrare zece mii de galbeni. El indata inchipui o noua viclenie: trimise pre femeia lui la un sat departat si, dupa cateva zile, infatosa beiului o scrisoare in care se zicea ca ea se afla foarte bolnava. Beiul ii dete voie sa se duca s-o vada. Dar mai intai, razandu-si de beiul, el incet, incet, slobozi ostile straine alcatuite din greci, serbi, bulgari si altii, pre care domnul le tinea cu cheltuiala sa de cativa ani. Logofatul punea inainte ca beiul n-are dusmani, improtiva carora sa aiba trebuinta de aparare. Apoi, varsand banii care-i luase spre pastrare, in toate duminicile postului mare slobozea cateva detasamente din ele, pana ce i-a imprastiat pre toti. Viclenia se nimeri; ostile pamantesti se smulsera si ele de la supunere catre domnul lor.
Vasilie pleca din Iasi in gioia saptamanii mari. De nu trimitea pre nepotul sau cu oaste ca sa strice podul cel mare ce era in drumul dusmanilor, ei il apuca inca in tara lui. Cu aceasta castiga cateva zile, pana ce ei asezara podul si acum era tarziu de a mai pune mana pre el. Sa fi vazut cineva spaima si groaza ce s-a imprastiat pretutindeni dupa iesirea leului din muntii sai! Toti lacuitorii orasului s-au facut potlogari si talhari. Negutitorii si orasenii cei mai insemnati isi strangea averile prin monastiri si se intarea acolo puindu-si carele si trasurile. Noi ne aflam in asemene groaza, pentru ca nu mai vazusem de cand eram asemine lucru. Slujba si rugaciunile incetasera. Bisericile si paraclisele era pline de merinde si alte lucruri. in agiunul Floriilor noi am facut vecernie in trapezarea monastirii, si a doua zi numai utrene. Pe la ameaza, logofatul intra in Iasi cu numeroasa lui oaste si trase la casa lui. Luni dimineata merse la curte si se trasera toate clopotele, vestind ca s-au suit pe tron. Trei ani unelti el planurile sale pana ce le aduse in implinire. Lua titlu Ioan Georghie Stefanos voievod. Acest obicei este la beii Moldaviei si a Valahiei de a pune inainte numelui lor cuvantul Ioan ca porecla la arabi. Pe pecetea lor este un cap de vitel. Numele beiului era Giorgi (Gheorghe) si parintii si strabunii lui au avut mai de mult vrednicie domneasca, iar obsteste le zicea Stefanos. Magnatii, ostea si norodul i s-au supus, pentru ca el era de natia lor. Pricina urei lor asupra lui Vasilie urma pentru ca el era de natie grec si avea curteni si favoriti greci ce despretuia pre moldoveni si ii adusera in cea mai mare saracie si ticalosie. Pentru aceasta, aste doua noroade (grecii si moldovenii) hranesc unii catre altii cea mai mare ura. in sambata Pastilor au sunat din toate clopotele de cumninnopta pana ce rasari soarele. Noi ne-am sculat, am slujit si am cantat Hristos au inviat in trapezarea monastirei. Toti grecii mireni si calugari cu spaima isi astepta pe tot minutul moarte de sabie. Cat pentru noi, indata ce noul bei se sui pe tron trimise stapanului patriarh merinde de mancare, rugandu-l pentru rugaciunile sale si fagaduindu-i tot binele, care fu prea de multamire patriarhicestii sale inimi. Noul bei ne cunostea de mai inainte. Din lunea luminata pana la duminica Tomii nu s-a mai slujit liturghie de groaza si de frica care domnea. Ne-am instiintat ca Timofei, fiiul lui Ihmil si ginerele lui Vasilie,trecuse raul Tur (Nistru), care hotaraste Moldavia de tara cazacilor, cu osti din pamanteni de ai sai, ca sa se bata cu noul bei, si ca sparsese strajile ce era la marginea acestui rau. Cum priimi vestea aceasta, noul bei se gati sa intampine pre dusman cu ostile sale, si abia iesise improtiva lor cu regimentele unguresti si muntenesti si din nou trimise sa ceara ajutor, in vremea aceasta se apropii avantgarda cazacilor ce se cheama aici satragi (ceahragi) in numar numai de trei mii si respinse oastea care beiul trimise asupra lor. Pe langa insusi beiul s-au adunat ca la patruzeci mii ostasi din moldoveni, unguri, nemti, valahi, serbi si alte natii. Atunci era vremea sfintelor praznuiri a Domnului, la care sta toata nadejdea acestei lumi de jos; dar de frica si de spaima toti tacea si n-au praznuit sfanta saptamana. Beiul iesi din Iasi cu toate ostile aceste mercuri, a doua saptamana dupa Pasti; toti negutitorii greci fura siliti a merge cu el la razboi. Curand se intalnira cu cazacii si se batura mercuri de la ameaza pana gioi la ameaza, cand cazacii imprastiera oastea beiului, pricinuindu-i mare stricaciune. Batalia a urmat asa. Cazacii sta dupa tabere si intaririinaintea carora era puse arabalele lor de tot feliul. in centrul pozitiei era ei cu caii lor pazind cea mai mare liniste si tacere in baricadele lor, incat nu se vedea nici un om. Moldovenii gandea ca sunt morti si trimisera un detasament de darabani, ca la opt sute de oameni, spre recunoastere. Cand G. stefan Voievod incepu a impusca in ei din sese tunuri si darabanii din puscele lor, cazacii intr-un clip s-au sculat, au deschis foc din unsprezece tunuri, au dat busta inainte, slobozind puscele; apoi, scotand sabiile taiera pre toti darabanii, intre aceste, artileria grea improsca in toate partile si nu mai ramase alta scapare decat fuga. Atunci Timofei dete navala si vrajmasii fura sfaramati cu desavarsire. Cazacii sunt foarte harnici la razboi si, fiind de o deosebita vitejie, niciodata nu dau inapoi si se intorc la fuga. Ei au aratat aceasta in cei doi ani trecuti, in vremea razboiului cu lesii. Ei se apara in santuri, si sunt piste masura rabdatori la drum; se hranesc numai cu pane neagra si cu apa si n-au nici corturi, cu cat mai vartos alte lucruri de lux. Cu seful lor Timofei, Vasilie a inchiet o solenela alianta. Cazacii se aratara in marginea Iasilor, unde mai urma o batalie pe care noi am privit-o din clopotnita." Cazacii, dupa cum spune arhidiaconul, urmara cu neancetare pre biruiti. Timofei Hmelnitki intra in Iasi. Orasul fu dat in prada. Turcii si jidovii era ucisi sau schingiuiti pana ce-si arata averea. Clopotele se tragea pe la toate bisericile, si patriarhul Antiohiei sluji un Tedeum de multamire pentru sanatatea "fericitului Domn Vasilie voievod, hatmanul Zinovie, beiul Timofei si sotiile lor". Domnul Vasilie fu chiemat de la Camenita si se inturna in capitala sa la 28 april. Cazacii il intampinara cu pompa, impuscand din 11 tunuri a lor si din 6 luate de la protivnici. El incepu, iarasi a domni, dar nu pentru mult. Pleca cu Timofei asupra dusmanilor. "Dupa praznicul inaltarii lui Hristos priimiram veste ca Vasilie bei si ginere sau Timofei fusesera amandoi invinsi si plecasera de fuga impreuna cu cazacii. Noi pan atunci eram fara grija, pentru ca auzeam in toate zilele ca ei de patru ori au sfarmat de tot pre unguri si pre valahi. Acum, din improtiva, orice noua veste ne implea de ingrijire si de-spaima si norodul, ca mai nainte, isi cauta scapare prin monastiri. in sfarsit, se inturnara la Iasi cazacii biruiti si fugari, beiul si Timofei, si indata trimisera la Ihmil (Hmelnitki) ca sa-l instiinteze de impregiurari. Cu toate aceste, auzirea ca ei de patru ori au biruit pre unguri, valahi si serbi s-au adeverit. Nimeni n-au putut a le sta improtiva. Ei au ajuns cale de o zi departe de orasul Durgaita (Targoviste), capitala beiului Valahiei. Matei le-a iesit intru intampinare cu multime de oaste din valahi, unguri, serbi, greci, arnauti, bulgari si turci. Ostasii lui Vasilie si a lui Timofei au navalit ca lei in ei, facandu-si drum pana la cortul beiului. Au ranit pre Matei cu un glonte la picior si i-au impuscat si calul. El s-a aparat cu sabia pana ce a inceput a insera, atunci, scotandu-si ciubota din piciorul ranit, incaleca pe alt cal urmand a se apara. Toata oastea lui era gata a se inchina lui Vasilie bei si cazacilor, cand preputernica si nestatornica vreme deodata aduse vifor cu tunete si fulgere, ploaie si grindina care cadea ca peatra pe armia lui Vasilie si pe cazaci, pentru ca vantul le era in fata. Moldovenii iarasi se aratara necredinciosi si se unira cu Dusmanul, si cazacii nu putea sa sloboada din tunuri pe o asa silnica ploaie. in vremea aceasta muntenii si-au gatit tunurile lor cele mari, si, deschizand strasnic foc din tunuri si din pusce, au pricinuit neranduiala in dusmani. Moldovenii mai intai si apoi cazacii au plecat de fuga si au fost sfarmati pe drum. Vrajmasul ii lua de goana cu sabia a mana si ucise o multime din ei. Aceasta fu cea mai nenorocita pentru ei vreme, invingatorii ii gonira cale de trei zile; multi cazura prinsi; cati au scapat de soarta aceasta s-au inturnat la Iasi. Batalia aceasta a fost marti seara, inaintea inaltarii.
Domnul Vasilie cu gineri-sau sosira la Iasi pe drumuri laturalnice, cazacii mai sezura trei zile in acest oras si apoi se inturnara la tara lor. Timofei Hmelnitki curand ii urma. Vasilie ramase singur fara nedejde de mantuire.
Se auzi, ca protivnicul lui Vasilie, noul bei (domnul G. stefan) venise cu unguri si cu valahi langa hotarul unguresc, la un sat de munte intr-un loc salbatic si se indeletniceste acolo a scrie proclamatii catra norod, care in partea aceea era tot plecat catra el. Turburarea in oras iarasi incepu.Vasilie era cu totul fara oaste. Trimise sa ceara ajutor de la tatari, dar ei nu voira sa-i deie ajutor, in desnadejde, incepu a strange oaste prin targuri si sate, si numi capitani, adeca iuzbasi (sutasi) juruindu-le avere si lefe. Curand sosira vesti bune: Ihmil ii trimise cateva mii de cazaci. Beiul le imparti bani si haine, le slobozi merinde, si porunci sa le aseze corturi impregiurul orasului. Beiul iesi din Iasi, marti, la cinci temuz (iulie). Cu dansul iesira toti negutitorii si grecii, cei mai multi pentru dragoste catra el. impreuna cu cazacii ei alcatuia un corp ca de patru mii oameni. Din moldoveni se adunara pe langa el ca la unsprezece mii. Cu aceasta oaste pleca asupra dusmanului, de care se aflase prin iscoade ca n-are mai mult de doua sau trei mii oameni. Cand amandoua ostile se intalnira si armia lui Vasilie putea bate pre neprieten cu betile iar nu sabia - atat neansemnat era numarul lor - dusmanul statu barbateste, incredintat fiind in necredinta moldovenilor care, in adevar, indata lasara pre Vasilie si trecura in partea noului bei. Prin aceasta, oastea protivnicului se intari si birui pre cazaci si pre greci. Cea mai mare parte din ei peri de sabie. Floarea armiei lui Vasilie se alcatuia din negutitorii greci ce era in aripa dreapta subt comanda hatmanului, fratele lui si a fiiului sau. Vazand ca in loc de izbanda or sa peara cu totii de sabia dusmaneasca, isi sparsera randurile si plecara de fuga. Aceasta urma la 6 temuz (iulie) pe la amiaza. Vasilie asemine fugi pe un cal fugaret cu putini urmasi, lasand dusmanului corturile si toata pojijia. El trecu in tara cazacilor unde se odihni de o campaanie atat ce nepriincioasa si grea. Averile sale le trimise la cetatea Sogeao (Suceava), unde de mai nainte isi trimisese femeia si copiii, dand porunca garnizoanei sa se apere cu natangie pana ce va veni el in ajutor cu inseninatoare puteri; iar el singur ramase la cel intai targ cazacesc, Rasko (Raskov, gubernia Podoliei, langa Dnipru), de unde instiinta pre Ihmil de pozitia sa." Patriarhul si arhidiaconul cu sinceritate se scarbea de soarta lui Vasilie:
"Prezenturile care ii dasem, si care ne tinea vro cateva sute de lei, era acum aruncate in zadar si fara folos! Vasilie fagaduise stapanului patriarh sa-i plateasca datoriile si cheltuielele. El ii dase voie a calatori la nord si voia sa trimita cu dansul pre solul sau la tarul muscalesc si sa ne inlesneasca cu toate cele trebuitoare la drum - trasuri, cai si altele. Aceasta ne-o zisese si in obste si in parte. Noi asteptam inca inseninatoare sume si de la boieri; acum toate era perdute!"
Noul domn indata intra in Iasi si dete orasul in prada ostilor sale a carora razbunare cazu mai greu pre greci. El trimise si o parte de osti spre asedierea cetatii Suceava, acum neansemnat targ in Bucovina, dar unde atunci se afla familia si avutia lui Vasilie Lupul subt apararea unei viteze si credincioase garnizoane.
"Cazacii, subt comanda lui Timofei, fiiul lui Ihmil, trecura piste Nistru (la sfarsitul lui iulie), sfarmara acolo strajile unguresti si moldovinesti ce pazea marginea si se indreptara la cetatea Sogeao (Suceava), ca sa deie ajutor garnizoanei. Facura santuri impregiurul cetatuiei, in care slobozira un parau ce curge acolo spre intarire. Ei avea cu dansii tunuri.
Cum se instiinta noul bei de apropierea lor se departa de cetate. Cazacii intrara inlauntru. Atunci din nou se inturna si o incungiura din toate partile cu ostile sale, a carora numar se suia in vremea aceea la patruzeci mii. Cazaci erau numai patrusprezece mii.
Lupta cazacilor din cetate cu ostile noului bei urma necontenit. Timofei, fiiul lui Ihmil, iesea din cetate in toate zilele si omorea cate o mie de dusmani. Nime nu putea sa i se improtiveasca, astfel era de viteaz si ager calaret, in adevar, el era cel mai viteaz om din lume si istoria nu arata alta pilda de asemine barbatie si putere, in fiestecare zi iesea din cetate pe calul sau cel alb, pre care il iubea mai cu deosebire, cu putini urmasi, ranea si omorea gramazi de dusmani si apoi se inturna la fuga. intr-o zi a ucis cu insasi mana lui o mie trei sute de nemti, cum ne-au spus oameni vrednici de credinta. El impusca cu pistoalele de la cobur, intai cu mana dreapta si apoi cu stanga, taia si impungea cu sabia, apoi isi slobozea saneata. intr-un cuvant, intrebuinta toate armele de care era pururea plin, pana ce oborea pre toti dusmanii. Aga haznelii si capigi-basa care venisera de la Constantinopoli pentru ca sa plece trebile in partea sultanului si sa afla pre langa noul bei, era marturi acestor ispravi si mult se minuna de iscusinta calaritului si vitezia lui Timofei. Nime nu-l putea nimeri cu saneata sau cu alte arme, caci cu iuteala fulgerului se rasucea pe subt pantecele calului. intru o zi, cand Timofei sedea in cortul sau, in santuri, si bea vin, fu ranit la picior de un plumb slobozit de lesii ce venisera in ajutor lui G. stefan, de ura ce avea catra Ihmil, fiiul sau, si tot norodul cazacilor. Pismuindu-l, ei pitea numai in el, pana ce l-au nimerit. Rana fiind de moarte, peste cateva zile se savarsi. De aice, trebile cazacilor si inlauntru si afara de cetate se facura rele din pricina mortii sefului lor, aparatorul lor, iar ale lui Vasilie cu desavarsire desnadajduite. Doamna lui si toti cei de pre langa ea cadea din scarba in scarba, nemaivazand mangaiere. Trupul lui Timofei balsamuindu-se, fu pus intr-un secriu imbracat cu catifea peste tot. Vestea fu mai amara pentru tatal si socrul sau. Nu mult inaintea mortei se instiintase ca femeia lui nascuse doi baieti gemeni. Timofei a darmat monastirea armeneasca de la Sogeao (Suceava) si a ucis pre toti preotii, monahii si armenii, care cautasera acolo scapare, fiind foarte bogati. A pus stapanire pe averea si odoarele lor, care era multimea multimelor. Numai de aur a implut doua balerce. Slava lui si vitejiei sale si fagaduintei care rostise catra stapanul nostru patriarh, cand venise pentru intaia data in Moldavia ca a venit sa intoarca scaunul socru-sau si sa mantuie sfanta biserica din manile dusmanilor ei! in cetate era mare foamete, incat era nevoiti a manca carne de cal. Ticalosia cuprinsase pre credinciosi si nu vinea ajutor nici de la Vasilie, nici de la Ihmil. Siliti de foame, cerura pace la G. stefan care le-a dat-o subt giuramant. Li dete voie a se inturna fara grija in patrie. Ei luara cu sine secriiul raposatului sef, averile si armele si se dusera. Noul bei goni pre doamna si pre fiii ei cu toti boierii ce era in cetate, si improtiva giuramantului dat de a nu le face nimic, omora pre multi dintrinsii. Pre doamna cu fiii ei o tinu inchisa subt straja intr-un targusor si stapani nenumarata avutie a predecesorului sau.
Dar iata ce urma atunci intre Vasilie si Ihmil. Cum se instiinta de starea cazacilor si a tuturor asediatilor din cetate, Ihmil, dupa rugamintea lui Vasilie, aduna patruzeci mii din cazacii sai cu carii se unira douazeci si opt mii tatari. Unul din sultanii tatarilor, vezir-alhan (calgan, loctiitor in nefiinta hanului) anume serif-bei, era ruda cu Vasilie, pentru ca doamna lui era circasiana, iar serif-bei tinea pre o sora a ei. El insusi pleca spre ajutorul lui Vasilie, care in aceeasi vreme facu alianta si cu Ihmil. Trecand in Moldavia pana la raul Prut, care e ceasuri departe de Iasi, intalnira pre cazacii ce se inturna de la cetate, de la care aflara de luarea ei. Ei indata se inturnara cu graba indarapt la tara lor. Vasilie ne-a fagaduit sa ne plateasca, zicea, dar averile lui sunt luate; asadar poate sa ne mai deie ceva?" Acest fel se curma razboiul civil in Moldavia si amestecarea ce au avut cazacii la aceasta. Vasilie Lupul perdu domnia pentru de-a pururea si G. stefan incepu a carmui. in vreme ce fiiul lui Hmelintki perea subt zidurile Sucevii, patriarhul si arhidiaconul sau se bolnavira la Iasi de o strasnica lingoare, inca in cele de pre urma zile a domniei lui Vasilie, patriarhul ii ceruse voie a-si urma calatoria spre nord. Mahnicioasa stare a lui Vasilie nu-i dete vreme sa-i raspunda. Viind noul domn, Macarie innoi cerirea sa dar el ii raspunse ca nu poate slobozi pre Sfintia Sa sa se duca din capitala sa intr-o asa turburata vreme, ca poate fi suparat la margine de unguri, cazaci si tatari. Dupa catava vreme patriarhul ceru sa-l sloboada a merge in Valahia. G. stefan, dandu-i audiinta, ii invoi calatoria inlesnindu-l cu bani de cheltuiala drumului si cu recomendatie catra domnul Matei. Macarie purcese din Iasi, in araba, la 13 octomvrie 1654. Dupa o saptamana, sosind in targul Focsanii, la marginea Valahiei, la 22 noiemvrie trecu in tara aceasta.
Calatorii ajunsera la Targoviste la noiemvrie. Batranul domn Matei ii priimi cu cinste, desi era ceva cam suparat pentru ca au mers intai la vrajmasul sau Vasilie, iar nu la el. El randui la locuinta patriarhului o straja de cinste si, ca un om cucernic ce era, il inlesni cu toate cele trebuitoare, incepand de la boieri pana la cel mai de pe urma taran, toti alergara sa priimeasca blagoslovenia presfantului.Patriarhul pitrecu aici luni imbelsugate in praznice. Asta dete istoricului bogata materie pentru amatorii descrierilor de biserici, monastiri, randuiele, ceremonii si slujbe bisericesti, la care harazi mai mult de jumatate din partea scrierei sale asupra Valahiei, uitand mai toate obiectele mirenesti, afara de aceea ca boierii de acolo au robi negri si ii numesc arabi, gandind ca toti arabii sunt negri. Aceasta jigni ambitia nobililor sirieni, care pentru aceea au adus in mirare pre valahi, cheltuindu-si toata fineta educatiei in adunarile lor ca sa arate la toti ca astfel sunt adevaratii arabi. Dar ca cum ar fi fost inadins pentru intrebuintarea jurnalului lor, muri domnul Matei. Arhidiaconul, la acest prilej, descrie moartea lui, ingroparea si suirea noului domn pe tron.
Domnul Matei era atunci foarte batran, si necazele trecutilor ani turburati au fost adus o mare lovire slabei lui sanatati. El carmui douazeci si trei ani si era foarte cucernic. Archidiaconul incredinteaza ca a zidit in tara sa o suta cincizeci monastiri si biserici, insa, cu toata pietatea sa, el era din suflet prieten turcilor si dusman nempacat cazacilor si rusilor. Numirea de turc era la el cea mai buna recomendatie, iar acea de cazac sau moscalcea mai rea. Nu mult inaintea mortii sale se auzise ca vine la el un sol de la tarul rusesc, ii spusera ca el e cel intai domn al Valahiei care a sa aiba cinste a vide un ambasador moscal.
- Nu voi sa-i vad obrazul! raspunse Matei. Asta antipatie se intarise mai ales dupa ce fusese lovit si ranit de cazacii lui Timofei Hmelnitki.
Trupul mortului domn fu ingropat cu mare pompa. Patriarhul Macarie avu parte la aceasta tiind cel intai loc la toate ceremonile ce urmara cu inmormantarea unui domn si inscaunarea altuia. Numele acestui nou era: Constantin Efendicopulo... El nu inceta de a arata patriarhului tot acea buna plecare ce ii aratase predecesorul sau.
"Guvernorul Silistrei, Siavuş-pasa, care fusese vizir si scos pentru ca omorase pre Valide (mama sultanului), Bectas-aga si alte insemnate persoane, avea privighere asupra beilor Moldaviei si Valahiei, si ei nu putea cumunica cu curtea Stambolului decat prin mijlocirea si invoirea lui. Cu prilejul suirei pe tron, Constantin bei trimise la tarigrad cativa din boierii sai ca sa-i aduca de acolo investitura si tuiurile, dupa obiceiul urmat de domnii de mai nainte. Ei au luat cu dansii documentul iscalit de mitropolitul, episcopi, sefii monastirilor, boierii si tot norodul si adeverit cu pecetea lor, in care zicea: "Noi am ales pre Constantin, fiiul Israban, de voievod si l-am cunoscut de bei al nostru". Cand au ajuns la Constantinopoli, imparatul nostru sultanul- Domnul sa-l pazeasca! - dete inalta sa invoire, precum si Derviş-Mohamet-pasa, vizirul sau si ceilalti ministri. Ei ii daruira mostenirea mortului Matei dreptul de a strange bir, si il cunoscura de nou bei pentru o mie cinci sute pungi de bani, adeca septe sute cincizeci mii lei. ii dara tronul si tuiurile si trimisera cu dansii un capegiu ca sa ia banii si sa fericiteze pre bei. Beiul trebui sa mai plateasca pasii de Silistra si suitei lui, hanului tataresc si suitei lui ca la douasute cincizeci mii, cu totul la un milion. El dete intreita leafa oastei sale si ierta pe sese luni pre supusii sai de orice bir si dare. Bogatiile ramase lui de la mortul bei era asa de multe incat le tinea in deosebite camari pline de toate bunatatile de gios pana sus. Dar anuielnicile cheltuiele a Valahiei sunt foarte mari, cum ne spunea noua raposatul bei cand traia, ca covarsesc soma averilor ce se primesc din Egipt, fiind ca la sese sute monete de aur. Ele slujesc spre plata turcilor si a tatarilor, spre tinerea ostilor, daruri, fapte placute lui Dumnezeu si altele." Vineri dupa Duminica Mare, patriarhul avu audiinta de ziua-buna la domnul Constantin si doamna lui, care-l rugara sa nu-i uite in rugaciunele sale, inlesnindu-l cu bani la drum. La 22 mai, Macarie pleca din Targoviste cu o suita alcatuita de cincisprezece oameni; cei mai multi cazaci si muscovi, prizonieri din razboiul trecut, carora li se dase voie a se intoarce cu patriarhul la ale sale. Patriarhul se duse prin Focsani la Iasi, unde din nou se vazu cu domnul G. stefan. La 6 iunie lasa acest oras intovarasit pana la Prut de o escorta de cinste spre aparare la drum a presfantului calator. Toata partea aceea purta urmele pustiirei si frica de cazaci era inca atat de mare incat, la cea mai mica turburare, lacuitorii spaimantati, striga: "Cazacii! Cazacii au venit sa ne prapadeasca!" Sambata, la 10 iunie 1654, patriarhul "de Dumnezeu pazitului oras Antiohia si a tot Rasaritul" trecu in saice piste Nistru. El era deplin sanatos si, tiind in maini crucea, blagoslovea cu ea pre o mie de lacuitori a targusorului Raskovul care, cum se instiintara de sosirea lui, alergara sa-l intampine la margine.
Acest fel, Macarie trecu in tara cazacilor.
Calatoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
Aceasta pagina a fost accesata de 3354 ori.
