Cum am invatat romaneste

Cum am invatat romaneste

de Costache Negruzzi


Pe cand uitasem ca suntem romani si ca avem si noi o limba, pe cand ne lipsea si carti si tipografie; pe cand toata lumea se aruncase in dasii si perispomeni ca babele in catei si motani, caci la scoala publica se invata numai greceste; cand, in sfarsit, literatura romana era la darea sufletului, cativa boieri, ruginiti in romanism, neputandu-se deprinde cu frumoasele ziceri: parigorisesc, catadicsesc s.c.l., toate in esc, create de diecii vistieriei, pentru ca atunci intre ei se plodea geniul, sedeau tristi si jaleau pierderea limbii, uitandu-se cu dor spre Buda sau Brasov, de unde le veneau pe tot anul calendare cu povesti la sfarsit, si din cand in cand cate o brosura invatatoare mestesugului de a face zahar din ciocalai de cucuruzi, sau paine si crohmala de cartofe.

Tot insa mai ramasese o scoala pre care acesti buni batrani o priveau ca singur azilul prigonitei limbi, scoala unde se invata inca romaneste, aproape de Iasi, in monastirea Socola.

Tatal meu era unul din romanii acestia. Nu iesea nici un calendar care sa nu-l aiba el intai, nici o carte bisericeasca care sa n-o cumpere, nici o traductie care sa nu puie sa i-o pescrie.

intr-o zi, viind de la scoala, l-am gasit cu o mare carte in-folio dinainte.

- Ceteste-mi, imi zise, o viata d-a sfintilor din cartea aceasta.

- Iarta-ma, parinte, eu nu pot ceti romaneste.

- Cum! apoi dar ce inveti tu?

- Elineste, am raspuns paunindu-ma. De vrei, sa-ti cetesc toata tragedia Ecubei, unde e acest frumos hor a troienelor, pre care il stiu pe dinafara:

    Aura, pontia aura,
    Ate pontoprosous komizeis
    Qoas akatous epoidma limnas
    poi me tan melean porevseis;

- Poate sa fie frumoase acele ce tu spui, zise tatal meu, dar e rusine sa nu stii limba ta! Maine vei veni cu mine la Socola, unde este examen. Voi vorbi pentru tine cu dascalul, care e un om preinvatat; si nu ma indoiesc ca tu te vei sili a invata degraba, pentru ca stii ca asta imi face multamire.

- O, negresit! am raspuns cu bucurie.

Ne intarziesem a doua zi caci, cand am ajuns, am gasit examenul pe la sfarsit. Se cercetase istoria, geografia s.c.l. Sala era plina. Auditoriul se alcatuia mai ales din dame batrane, mume a baietilor, care ascultau intr-o religioasa tacere.

Profesorul roman avea un nas cu totul antiroman, caci las-ca era grozav de mare, dar apoi era carligat, incat semana mai mult a proboscida decat a nas.

- Pre-evghenicosilor boieri si cucoane, zicea el, am avut cinste a infatosa d-voastre prohorisirile ucenicilor mei in istorie, cetire, scriere, aritmetica. Acum voi avea cinste a arata ca limba noastra, pre care toti socot ca o stiu, dar nime nu o stie cumsecade, nu este fara gramatica, fara sintaxis si fara ortografie; ci mai ales in acest pont al ortografiei intrece pe multe altele. Doua pilde voi arata.

Sfarsind, isi puse ochilarii, tinse tabla neagra, si chemand un baiat ca de noua ani, ii dete condeiul de creda.

Baiatul scrise:

    Fata Sarra!
    Eu ti-am zis asara,
    Sa vezi oul cum se sara.

- Pre-evghenicosilor, urma profesorul, vedeti ca toate aste frasis se sfarsesc cu sara, dar, precum ati vazut, au deosebire in scris. Asemene veti videa si cu a doua paradigma.

Baiatul mai scrise:

    Maica-ta de-i vηe
    Bine ar fi sa vηe
    Pan-la noi la vie.

Dascalul tinse bratul spre cuvintele scrise, cu un gest maiestos. Gestul acesta fu ca izbucnirea unei mine. Barbati, femei, copii, toti sarira si s-apropiera de tabla, strigand bravo de rasuna sala. Mumele uimite suspinau sub bonetele inhorbotate. Lacrimi de bucurie izvorau din ochii lor odata frumosi poate, dar acum stansi si impregiurati de un cerc purpuriu; aste lacrimi, strecurandu-se pe langa zbarciturile nasului ca pe niste uluce firesti, ajungeau sub buza dedesubt, unde barba intoarsa in nauntru le oprea ca o stavila. Bunele batrane nu se puteau dumeri cum de sunt atat de invatati dragutii lor si, clatind din cap, priveau pe dascal ca pe o fiinta surnaturala. Barbatii il fericitau, ii multameau, ii strigau aferim de se zguduiau paretii; si batranul socolean, doborat sub grindina laudelor si a aferimilor, se lasase pe un scaun, unde-l impregiurasera copiii, ametit, rapit, cuprins, ca acel imparat roman ce striga la moartea sa: "Je sens que je deviens dieu!"

Ce faceam eu in vremea aceasta? Eu ramasesem incremenit, cu ochii holbati, cu gura cascata, caci nu intelegeam nimic, eu care ma tineam ca stiu ceva! Dascalul acesta lua in ochii mei un chip maret, academic, piramidal, neinteles ca si sinonimele sale; mi se parea ca vad un Platon, un Aristotel... Cat ma umilise de tare! cum imi cazuse trufia! cat ma simteam de mic in asemanare cu baiatul acel ce scria sara si vie in trei osebite feluri!

Ne-am intors acasa. Tatal meu, vazandu-ma ganditor, ma intreba ce am.

- Gandesc la adanca eruditie a acestui dascal.

- Adevarat, e un om plin de stiinte, si l-am poftit sa vie ca sa-ti dea lectii de trei ori pe saptamana. De maine va incepe.

O, cat am ramas de recunoscator bunului parinte pentru aceasta dorita veste! indata am gatit caiete, condeie noua, negreala buna, nimic n-am uitat; intocmai ca bravul soldat care isi perie uniforma, freaca bumbii, curata armele in ajunul bataliei. Aceste pregatiri m-au ocupat pana seara, cand m-am culcat gandind la noul dascal; iar piste noapte am visat ca avem un nas cat a lui de mare.

A doua zi profesorul veni si, dupa acea de datorie buna-dimineata, scoase din san o brosura cartonata cu hartie pestrita, zicandu-mi c-un zambet plin de incredere in sine:

- Nadejduiesc ca ne vom intelege amandoi. Aceasta filada nu sunt la indoiala ca in putine zile o vei invata.

"O! am gandit, acesta e negresit vrun extract lesnicios a sistemului sau de invatatura." Am luat-o cu toata onoarea cuvenita operii unui literat si, deschizand-o, am vazut ca era un abecedar cu slove d-un palmac de mari!

Am ramas mut de oterire si de rusine. Ce batjocura! sa ma puie pe mine, care nu mai eram un copil, aveam treisprezece ani, sa invat a b c ! pre mine, care intelegeam pre Erodian din scoarta in scoarta! Era un infrunt care iubirea mea de sine nu-l putea mistui. Hotarai sa-mi razbun si ideea asta ma mai linisti.

in vremea aceasta, dascalul isi asezase ochilarii pe tronul lor (pare ca privesc inca acei ochilari tuguieti pe nasul lui urias, ca un turc calare p-un harmasar roib), trase tabac, stranuta, tusi spre a-si drege glasul si incepu rar si cu dese pauze:

- Netagaduit este ca omul nenvatat e ca un copac neingrijit, care nici o roada nu aduce. Drept aceea, invatatorul este pentru un tanar aceea ce este gradinarul pentru pom; sau ca plugarul bun care curata de maraciuni tarina sa pana a nu semana in ea samanta cea buna.

Dupa aceste parabole, adaose:

- Pentru a-ti paradosi limba romaneasca dupa toata randuiala, ca sa o inveti cumsecade, spre a o sti precum se cuvine, trebuie sa incepem de la inceput. Vei sti deci ca limba romaneasca are patruzeci si una de slove, care se impart in trei soiuri: glasnice, neglasnice si glasnico-neglasnice; si anume, glasnice sunt: Az, Est, Ije, I, On, , Ier (ь), Eamic.svgtiu , Io (I-Umic.svg), Iamare.svg ia, Ia, Ipsilon, Omegamare.svgmega. Neglasnice: Buche, Vede, Glagol, Dobru, Juvete, Zemle, Kaku, Liude, Mislete, Nas, Pocoi, Rata, Slova, Tferdu, Farta, Heru, Csi, Psi, ti, Cervu, sa, stea, Thitamare.svgita, Gea. Glasnico-neglasnice: Zalu, Ieri, Ucu, n.

Far-aceste slove nu se poate alcatui nici o frasis, nu se poate proforisi nici o silavi, caci ele sunt temelia limbii. Drept aceea, d-ta vei binevoi a le invata pe de rost, pentru ca sa le poti cuvanta curat si pe intales, pentru ca vad ca dascalii d-tale, grecul si frantuzul, pre care dracul sa-i iaie! t-au stricat proforaua, nu poti rosti pe i, a, s, ci, si altele vro cateva. Am nadejde ca poimaine mi le vei putea spune pe dinafara, si atunci vom incepe a doua maima, Ba, Be,Bi,Bo, si mai la vale. Cred ca ne intelegem?

- Ba nu ne intelegem nicidecum, am strigat iesind din ameteala ce ma cuprinsese intru auzul barbarelor numiri a buchilor lui, nu ne intelegem! D-ta vrei sa ma batjocuresti, sa ma pui la alfavita, pre mine care stiu greceste mai mult decat oricare tanar de vrasta mea, si care scriu frantuzeste sous la dictee, fara a face mai mult decat septe-opt gresale pe fata! Da-mi o gramatica, arata-mi constructia verburilor, ortografia. Spune-mi pentru ce scrii vie si sara in trei feluri?

- iti voi spune-o la vreme.

- Pentru ca ai o duzina de i, asa e? Dar cum scrii masa (table) si masa (pret. verbului manere)? Cum scrii lege (loi) si lege (imper. verbului legare)? Asa e ca tot un fel, pentru ca n-ai doi a si doi e? Apoi pentru ce incurci si ametesti pe baieti?

- Aceea nu e treaba d-tale, imi raspunse cu un zambet ce semana a strambet; invata buchile pe de rost ca sa le stii poimaine.

- Ba nici gandesc, zisei azvarlind abecedarul sub masa.

- Ha, ha, ha! La inceput se pare greu, dar te vei deprinde. Radacina invataturii este amara, dulci sunt insa rodurile sale.

Sfarsind, stranse ochilarii, isi lua slicul si iesi. Simtii ca mi se lua o greutate de pe inima.

- A! pedant ignorant si ingamfat, strigai, vrei sa invat buchile tale! Sa ma necinstesc! A! chinezule, care ai o suta de litere, mai multe decat orice limba! A! tu ai slove amfibii, nici glasnice, nici neglasnice! A! tu socoti ca limba mea deprinsa cu Omer se va putea suci ca sa zica farta, tferdu, glagol s.c.l.; numiri salbatice cu care tu ai poreclit bietele litere! A! tu vrei sa ma necinstesc, sa invat buchile tale! Dar sa crapi macar, nu le voi invata! Las-ca te-oi juca eu! N-am trebuinta de tine ca sa-mi invat limba mea!

Am alergat la biblioteca tatalui meu, care era intr-o lada mare, purure deschisa, in coridor. Ajutat de o sluga, i-am facut inventariul, si pintre multimea calendarilor si a cartilor in limba greceasca moderna, iaca ce am gasit:

Tiparite:

    Vietile sfintilor din toate lunile.
    Moartea lui Avel (poem de Gesner).
    Numa Pompilius (romant de Florian).
    Patimile Domnului nostru, in versuri.
    Istoria lui Arghir si a pre-frumoasei Elene, idem.
    Despre inceputul romanilor, de Petru Maior.
    Floarea darurilor.
    intamplarile frantezilor si intoarcerea lor de la Moscva.
    Talmudul jidovesc.

Manuscrise:

    Letopisetul lui Nicolai Costin.
    Cavalerii Lebedei (romant de M-me Genlis).
    incungiurarea cetatii Rosela (romant, idem).
    Lentor, tragedie in versuri.
    Sapor, idem.
    Matilda (romant de M-me Cottin).
    Manon Lesco, romant.
    Tarlo sau strainii in Elvetia, idem.
    Zelmis si Elvira, idem.
    Cugetari de Oxenstern etc.,etc.

Sarmana biblioteca! Uitata in secriul ei la bejenia anului 1821, toata a slujit de fultuiala ianicerilor! Ce n-as da acum ca sa am una din acele carti de sute de ori cetite de tatal meu.

M-am cercat sa cetesc un romant din acele manuscrise, dar scrisoarea era atat de incalcita, incat le-am lasat, fagaduindu-le de a le vizita cum voi putea deprinde a ceti scrisoarea acea ieroglifica ce se obicinuia atunci pe la noi; si, luand Istoria romanilor de Petru Maior, ajutat de abecedarul urgisit, in putine ceasuri am invatat a ceti. Pan-in seara, eram capabil sa spun pe carte cat oricare anagnost de rapide. Seara am cetit tatalui meu tot cantul intai din Moartea lui Avel, singura carte care avea puterea a-l adormi. Bunul parinte se bucura, si atribuind stiinta mea la vrednicia invatatorului, porunci sa cumpere cinci coti postav visiniu de un benis, pre care il trimise dascalului.

Eu insa nu puteam uita infruntul ce-mi facuse. Facand un congres de baieti - conscolari ai mei de la dascalii frantez si grec - dupa mai multe opinii, care de care mai stravagante, o idee satanica veni unuia in minte.

- Fratilor, zise el, socotinta mea este sa inchipuim niste intrebari atat de grele, incat sa nu le poata talmaci, ca sa-i dovedim ca e numai un gogoman pedant ...

- Bravo! ! Hura! ! Vivat! strigara toti.

intrebarile s-au alcatuit, s-au aprobat de toata adunarea si mi s-au incredintat.

A treia zi dascalul veni, si intrebandu-ma de stiu buchile pe dinafara, spre raspuns am deschis cartea lui Petru Maior si i-am cetit un intreg capitol. Profesorul ramase inlemnit.

Sfarsind, am urmat in tonul acel pedantic cu care imi vorbise el:

- De vreme ce vezi, loghiotate, ca am invatat a ceti fara lesniciosul metod al abecedarului d-tale - care mi-ai spus ca este temeiul limbii - nu sunt la indoiala ca voi invata a scrie iarasi fara ajutor dascalesc. insa fiindca cunosc si simt cu desavarsire ca dascalul, pentru un tanar, este aceea ce este gradinarul pentru un pom, vad ca eu am foarte multe lucruri de invatat, caci sunt ca un copac neroditor. Drept aceea, am facut aceste cinci intrebari, pre care d-ta vei binevoi a mi le talmaci. Asta va fi singura mea lectie. Pe toata ziua imi vei deslega cate cinci de aste nedumeriri. Spune-mi dar:

    Pentru ce uneori vara ploua cu broaste, iar nu cu cristei fripti, precum odinioara la judani?
    De unde au luat Adam si Eva ac si ata de au cusut frunzele de smochin, in vreme ce pe atunci nu era inca nici o fabrica?
    Cum ...?

- Pagan! ma curma dascalul astupandu-si urechile si sarind de pe scaun, ca un om ce calca pe un serpe; hula grozava si pangarita! Iaca frumoasele ispravi a invataturii papistasilor!

Zicand aceste, isi lua slicul si o impunse de fuga pe usa.

De atunci nu l-am mai vazut.

Astfel Petru Maior m-a invatat romaneste.






Cum am invatat romaneste


Aceasta pagina a fost accesata de 5155 ori.
{literal} {/literal}