Imparatul Albert

Imparatul Albert

de Costache Negruzzi

intamplarile, asta data, sa parea ca au favorizat pe confederati in tot felul. Noul an a libertatii sunase pentru Elvetia la 1 ianuar 1308 si la 15 a acestei luni, pana a nu sosi inca veste la imparatul, el afla stricarea armiei sale in Turinga; porunci indata o nuoua strangere de osti, vesti ca va mergi insusi in capul lor, si facu cu obicinuita lui harnicie toate gatirile astei nuoua campanii; ele era abia sfarsite, cand cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald si ii spuse cele ce sa intamplasa.

Albert il asculta cu nerabdare si necrezare, apoi cand nu ii mai ramasa nici o indoiala, intinse bratul in directie celor trei cantoane si jura pe sabia sa si pe imparateasca sa corona sa piarza pana la cel mai din urma din acei ticalosi tarani, cari, vor fi luat parte la revolta. Landenberg facu ce putu ca sa-l intoarca din idei de razbunare; dar toate fura in zadar, imparatul zisa ca va merge el singur improtiva confederatilor si insemna la 24 faurar ziua plecarii ostilor.

La mai 1308 armia imparateasca sosi pe tarmurile Reussei; dar acolo moartea astepta pe Albert, caci Ioan de Suaba, nepotul sau, fiu al lui Rodolf, mai micului sau frate, vazand ca nu se pleaca a-i da mostenirea parinteasca, il ucisa impreuna cu alti tovarasi ai sai, in vreme ce armia era inca pe celalalt mal, si ei plecara de fuga care incotro; lasand pe Albert murind fara ajutor. O femeie saraca, care trecea, alerga spre el si seful imperiului german isi dete duhul in bratele unei cersatoare care ii stergea sangele cu strente. Aceasta intamplare a intarziat campania, dar duca Leopold, fiul sau, sa gatea de razboi; dupa poruncele sale, contele Othon de Strassberg se gati a trece Brunegul cu patru mii de luptatori. Mai mult de o mie oameni fura armati de guvernorii de Welisau, Walhausen, Rohlenburg si Luternai pentru ca sa surprinda Unterwaldul despre lac. Iar duca merse catre Schwitz cu fruntea ostilor sale si aducand in urma cara incarcate cu funii ca sa spanzure pe rebelii.

Confederatii adunara in pripa treisprezece sute de oameni din care patru sute din Uri si trei sute din Unterwald. Acest trup fu dat subt povatuirea unui batran sef numit Rodolf Reding de Bibereck, in esperienta caruia tustrei cantoanele avea mare incredere. La 14 noiemvrie mica armie isi lua pozitie pe coasta muntelui Sattel, avand la picioare mlastini si in dos lacul Egeria.

Fiecare isi alesese postul de noapte, cand o nuoua trupa de cincizeci oameni se infatosa. Acestia era surghiunitii din Schwitz, care venea sa ceie la fratii lor sa-i priimeasca spre obsteasca aparare, oricat era de vinovati. Rodolf Reding sa sfatui cu cei mai batrani si mai intelepti si raspunsul fu de laolalta ca nu trebuia a comprometa sfanta pricina a libertatii priimind oameni patati pintre aparatorii sai. Prin urmare, li sa porunci sa nu cuteze a se lupta pe pamantul de Schwitz. Ei s-au dus, au mers o parte din noapte si s-au asazat intr-un codru de brazi ce era pe varful unui munte, pe pamantul de Zug. A doua zi, in faptul zilei, confederatii vazura stralucind lancele austrienilor. Din partea lor cavalerii vazand micul numar al acelor ce ii astepta ca sa le opreasca trecerea, se detera jos de pe cai si, nevrand a le lasa cinstea sa inceapa ei atacul, mersera inaintea lor. Confederatii ii lasara sa sa suie pe munte si, cand ii vazura obositi de greutatea armelor lor, sa rapezira asupra lor ca o avalansa. Toti cati se ispitira a sa sui la acest fel de asalt fura rasturnati din cea intai izbire, si acest siroi de oameni mersera de-si deschisera un drum in sirurile calarimei pe care o impinsa piste pedestrasi, atat de strasnica si desnadajduita fusese izbirea. in acel minut sa auzira mari tipete la coada armiei. Stanci ce parea ca sa desprind singure sa cobora saltand si brazduia rangurile, zdrumicand oameni si cai. Ar fi putut socoti cineva ca muntele sa insufletisa si, vrand sa ajute pe munteni, isi scutura coama ca un leu. Soldatii inspaimantati se uitara unul la altul si, vazand ca nu putea da moarte pentru moarte, s-au cuprins de groaza si incepura a da inapoi, in momentul acesta, avangarda turtita de maciucele captusite cu fer a pastorilor dete indarat in neoranduiala. Duca Leopold se socoti incongiurat de osti numaroase, porunci, sau bine zicand, insusi dete pilda de retirada, el mai intai lasa campul razboiului si in aceeasi seara, zice un autor contimporan, fu vazut la Winterthur galben si intristat, iar contele de Strassberg sa grabi a trece indarat Brunigul, auzind sfarmarea austrianilor. Aceasta fu cea intai biruinta ce castigara confederatii. Floarea nobilimei imperiale cazu subt lovirile unor saraci pastori si prosti tarani si sluji de ingrasare acestui nobil pamant al libertatii. Batalia s-a numit Morgenstern, caci sa incepusa intru lumina stelii diminetii. Asfel numele oamenilor de Schwitz sa facu vestit in lume si, din ziua acestei biruinti, confederatii luara nume de sviteri. Uri, Schwitz si Unterwalden sa facura centrul pe langa care venira pe rand de sa asazara celelalte cantoane pe care tractatul de la 1815 le a adus la numar de douazeci si doua. Cat pentru Wilhelm Tell, care luasa o parte atat de inseninatoare in aceasta revolutie, dupa ce ii gasim urma pe campul bataliei de Laupen, unde s-a luptat ca un simplu arbaletier, cu sapte sute oameni din micele cantoane, il perdem din vedere ca sa-l aflam in ceasul mortii sale, care a urmat precum spun, in primavara anului 1354. Topitul zapedelor imflase apa Schachen care luasa o casa cu ea. in mijlocul rasipurilor, Tell vazu plutind un leagan si auzi tipetile unui copil, sa arunca indata in siroi, prinsa leaganul si il impinse la mal, dar cand era sa iasa si el, lovirea unei barne il ameti si sa facu nevazut. Sunt oameni alesi, a carora moarte le incoroneaza viata.





Imparatul Albert


Aceasta pagina a fost accesata de 4129 ori.