Noapte
de Costache Negruzzi
Noapte tacuta, cu ce farmac vii sa ma prinzi la poalele acestii stanci imbracate cu muschi! Am vazut inca pe Febus, in menunt ce sa perde in dosul treptilor muntilor acestora. El au aruncat o de pe urma zambiri printre pacla ce usoara, cari, asamine unii gaze de aur, era intinsa piste vii, piste livezi, si piste campii. Toata fire, inflacarata de dulce oglindire a purpurului ce straluce pe braile nourilor, sarba purcedire sa. Pasarile il face sa asculte cantare lor ce de pe urma si cauta cu tovarasii lor sigurantaia cuiburilor sale. Pastoriul, intovarasit de umbra sa ce se prelunge, canta, intorcandu-sa la coliba sa, canticul sau cel de sara, in buciumul sau, cand eu, tras de-o parte, am adormit cu dulceata. Tu esti, filomeli, cari prin duioasile tali axenturi m-ai disteptat? Oare esti un fon ce pandesti? Sau ii o nimfa fricoasa, cari mergi prin radiurile acesti tufoasa?
O! Cum toate celi ce ma impregiura sunt frumoasa! Cum acesti lacuinti dormiteaza in liniste! Ce dulce imbatare sa imprastii in inima me ce saltatoare! C-un aer sfant ochii mei privesc lunca ce posomorata si sa odihnesc pe poienile celi luminate. Cum razbatand bolta ce indesita a frunzilor tremuratoare, luna alcatuiesti aici, pe acest trunchi acoperit cu muschi, acolo pe aceasta verdeata miscatoare, dincolo pe crenguti clatitoare intinsa in intunericime. Adesaori, loviti de formile celi disantate a crengilor celor incujbate, sau a crengilor ce sa infioara in intunericime, sau a umbrilor celor negri a noptii, cautaturile mele clipesc de infiorare; adesaori iaras, eli sa primbla pe valurile ce salta ca niste lumini pe raul cel negru, a caruia undile sa arunca in lature me, caci Erebia, sazand in carul sau, tras uneori de ciute usoari, alteori de balauri cu trupul aspru si vrastat, sa primbla pe varful cel rasfatat a copacilor. Ce miros imbatator rasuflati voi, flori dragalasi! si tu, duioasa viorica, cari nu te deschizi decat in vreme tacerii noptii, ca sa rasfirezi mirosul tau cel valsamicesc! Ah! ce mirozna dulce rasuflati in intunericime aceasta! Nevazute si far podoaba ce inalta a stralucitoarelor vapseli, sunteti vadite de disfatarea ce simtesc. Voi leganati in sanul vostru cel dulce zefirii adormiti ce obosasa giucandu-sa toata ziua primpregiurul vostru, si care, disteptandu-sa, afla pastrata in vasile frunzelor voastre o multime de roaua. Dar ce sunet ascutit, ce cantec nepotrivit sa audi din sanul acestii campii baltoasa, aceste sunt broateci mici de pe ruguri, cari sad pe frunza.
Noapte
Aceasta pagina a fost accesata de 3076 ori.
