O alergare de cai
de Costache Negruzzi
1. O Alergare de cai
Tot orasul Chisinaului se adunase ca sa priveasca alergarea de cai, ce se prelungise pan-in luna lui septemvrie cu asteptarea d. conte Vorontov, guvernatorul general a Nuorusiei si a Besarabiei; dar trecerea lordului Durham, ambasadorul Marei Britanii langa curtea Petersburgului, pe la Odesa, impiedecandu-l, alergarea ramase a se face numai in fiinta d. guvernator civil, generalul Fedorov.
Locul alergarii este zece minute afara de oras, unde este gatita o galerie de scanduri in felul chinezesc, pentru privitorii nobili. Prostimea sau, in limba aristocratica, canalia, sede imprastiata pe camp, sau insirata pe marginea unui odgon intins ce n-o lasa sa se gramadeasca. Slaba stavila, daca n-ar fi sprijanita de jandarmii politiei!
Piata se intinde ovala pe un neted ses, intr-o cercoferinta de trei verste, insemnata cu stalpusori de lemn de 3-4 stanjini departe unul de altul, iar dinainte galeriii este bariera de unde pleaca alergatorii, carii, intr-o fuga, sunt datori a face giurul pietii de patru ori, adeca o cale de douasprezece verste (ca jumatate posta); si doi, care intrec pe ceilalti, ajungand mai nainte tinta, priimesc, cel intai un vas de argint pretuit 1500 ruble asignatii; cel al doile, 500 ruble, care bani ii da vistieria imparateasca.
Alergari de cai se fac pe tot anul in toate guverniile Rusiei. Scopul este ca prin aceasta incurajare sa se imbunatateasca soiul hergheliilor si e foarte nemerit, pentru ca acum toata calarimea se indestuleaza din tara, in vreme ce mai demult era nevoie a se cumpara cai din staturile vecine. Am uitat sa spui ca numai armasari si iepe sunt priimiti sa alerge; cai nu, si nu de alt soi decat de loc.
Fiinta functionarilor civili si militari, toti immundirati, da acestei privelisti o pompa solenela ce aducea aminte de turnerile cavalerilor vrastei de mijloc, cu aceasta deosebire ca aceia se luptau ca sa capete o ochire de la dama inimei lor, si acestia alearga ca sa castige 1500 de ruble.
Galeria era ticsita de dame frumoase, frumusele si mai slutisoare, toate cu deosebite capele si mode de contrabanda, pentru ca Odesa, fiind port franc, se insarcineaza a imbraca pe chisineence; si e curios a le vedea pe toate cu toalete racoroase si frumoase si stofele englezesti si franteze cum fosnesc trecand cu despret pe sub barba vamisilor, care le privesc strambandu-se si strangand din umeri.
Un frumos landau de Viena venea inhamat de patru telegari roibi. Vezeteul, in vechi costium rusesc cu barba lunga, ii mana cu haturi coperite cu tinte de argint, pazind un aer grav, vrednic de un magistrat. Un luator-aminte indata ar fi cunoscut ca acel atelagiu, desi rusesc, avea o forma cu totul moldoveneasca; adeca era mai elegant si covarsind masurile obiceiului, caci caii de la roate era cel putin de trei stanjini departati de naintasii pe care-i mana un frumos baiet ca de 16 ani, strigand neincetat: padi! padi! cu un glas ce rasuna ca piculina intre instrumentele unui orhestru.
in acel echipagiu, dinapoi era o tanara dama blonda, a caria figura avea acea blandeta ce se vede invecinicita de penelul lui Rafael si un june brunet care, de pe barbeta si musteti, se cunostea ca era strain. Dinainte era un om balan, ce putea sa aiba 35 ani. Chipul sau era frumos si interesant, dar o intristare desnadejduita se vedea pe fata sa palida. El purta ochilari verzi si tinea mainile tinerei dame stranse intru ale sale, cu o familiaritate neiertata altui decat unui barbat.
Cat pentru strainul brunet, el parea ca nu baga seama ca e langa o frumuseta si nu se uita la scena conjugala, care urmare a lui dovedea sau ca acea juna femeie ii era ruda, sau ca inima lui era prinsa, sau ca era un nesimtitor; pentru ca dama (precum am mai spus) era atat de frumoasa, incat vazandu-o cineva, trebuia, daca nu s-ar fi inamorat, cel putin sa o priveasca ca pe un cap d-opera a naturei.
Tanarul om smolit eram eu; ceilalti, d. Ipolit P. si sotia sa, d-na S., vara mea.
Sosind la galerie, ne-am dat jos. Vara mea lua bratul barbatului sau, iar eu, facandu-mi loc pintre dame cam calareste (cavaličrement), calcand pe bataturile mosnegilor carii ma da la toti dracii, cotind uniforme in dreapta si in stanga cu zicerea pardon, talisman care inchide gura ghiontitilor si calcatilor, am alergat la celalalt capat a galeriei, unde zarisem o capela roza impanasata ca o pasere de paradis. Stapana acei capele era fanalul care ma lumina, magnetul ce ma tragea ...
Nu voi intreprinde a descrie frumusetele doamnei B., pentru ca simt ca acum, dupa trecere de cinci ani, oricat as voi sa fiu de nepartinitor, suvenirea ei ar sili imaginatia mea sa galopeze fara voie si as calca hotararea ce am facut de a spune adevarul in toata simplitatea sa. Nu voi vorbi deci nici de farmecul ochilor ei, nici de glasul ei ce semana cu suspinul amorului, nici de a ei talie mladioasa ...
Netagaduit este ca eu slavesc pe toate femeile tinere si cinstesc pe batrane in amintirea trecutei lor frumuseti; dar cu toata plecaciunea rog pe damele care nu vor avea o talie frumoasa, sa ma ierte daca le prefer pe cele nalte si subtiri. Asta este o gresala de care e vinovat gustul meu.
Doamna B. ma priimi cu un zambet incantator, si vazand negura de gelozie ce se raspandise pe fata mea intru viderea unui tanar ofiter de lanceri ce vorbea cu dansa:
- iti recomand pe d. Arsenie Timofeevici J., imi zise.
- O! noi ne cunoastem, am raspuns zambind cu sila catra rus.- Bonjur, mon cher; te stiam la Hotin.
- Ieri numai am venit, si maine ma duc.
- Cum! asa digraba ne lasi? am adaos incretand fruntea si radicand sprincenele, ca sa-mi dau un aer mahnit.
- Slujba o cere. Slujba militareasca are mai multe neplaceri decat multamiri.
- si mai vartos in vreme de razboi. Pururea in buza tunului, siliti a bivuaca sub un cort care nu va poate apara de nestatornicia vazduhului, meniti poate a muri departe de ai vostri, fara alta petrecere decat ceaiul si stosul ...
- A! razboiul e cea mai mare placere a vitejilor, urma el cu un aer fanfaronic, dar pacea, pacea e nesuferita. A sedea fara treaba intr-o cetate, in tovarasia unui batran comandant plin de reumatismuri si de decoratii ...
- V-ati afundat in strategie, domnilor, zisa doamna B., si nu luati seama ca alergatorii au sa plece.
Ofiterul ne lasa.
- De mult venise lancerul acesta? am intrebat.
- N-aibi nici o grija, imi raspunse doamna B., razand; imi vorbea de fortificatiile cetatii Hotinului. Nu stii insa cat m-a multamit intalnirea voastra. Faceam o comparatie intre voi cand vorbeati; tu atat de negru, el atat de alb; era un contrast de minune.
- Vad ca comparatia nu-mi era in favor.
- Oh! esti nesuferit. Taci. Iata domnul R., unul din judecatorii campului (juges de camp).
Domnul R. ne spuse ca se va da semnalul alergarii, indata ce se vor cantari concurentii.
- Cum? am intrebat.
- Toti se cantaresc cu acel ce se socoate a fi mai greu si celor mai usori li se pune plumb pe sea, pana ce sunt toti deopotriva grei.
- Asta e nedrept. Daca natura m-a facut usor, pentru ce sa ma ingreuie cat un grosoman, ce trage poate opt sute de litre?
- Asa e regula.
- Care socoti ca va lua premiul? intreba doamna B. pe judecatorul de camp.
- Precum gandesc, Meleli va castiga, caci e bun calaret.
- Care e Meleli? am zis.
- Acel mic, acolo, cu un strai unguresc larg, incat pare ca e de imprumut.
- Slaba nadejde, am urmat, caci n-are nicicum aer calaresc.
- Sa-l vedeti pe cal, veti judeca altfel; dar aud chemanduma. Ma iertati, ma rog.
Judecatorul alerga si, gasind toate formalitatile implinite, dete semnalul strigand: allez!
Alergatorii plecara ca sageata.
...
- Ma uit la vara d-tale, imi zise doamna B., si simtesc o nespusa compatimire pentru soarta ei; atat de tanara si atat de nenorocita! Abia incepuse a gusta dulcetile unei casatorii potrivite, cu intaiul ei barbat, colonelul D., tanar, frumos, viteaz, si moartea il secera sub zidurile Silistrei.
Acum, acest al doile ...
- O! ea il iubeste.
- Nu ma indoiesc, caci d. Ipolit merita a fi iubit, dar ce amar trebuie sa fie in sufletul lui si cata jale in inima sotiei sale, care seamana Antigonei sprijinind pe Edip.
- Cu deosebire ca acel vestit rege a Tebei era batran si d. Ipolit este inca in floarea junetei.
- Vai de el! cu atata e mai de tanguit, pentru ca in vrasta infocata a tinerelor simtiri, viata i s-a facut o povara dureroasa.
- in adevar, am luat seama ca nu vede bine, dar asta poate fi o boala trecatoare.
- Nicidecum. E desavarsit orb. in zadar s-au silit cei mai iscusiti doctori ai Petersburgului si ai Odesei, nu l-au putut folosi, ci mai vartos, pe langa desnadejduirea de a se vedea vindecat, de care patimi moralul sau, fizicul lui suferi intr-atat incat pare ca e un batran trecut!
O, Dumnezeule!
Blastemul Olghii se implini! ...
Zgomotul gloatei ne curma vorba. Alergatorii veneau.
...
Doisprezece concurenti purcesesera si numai cinci se inturnau. Curand si din acestia mai ramasera trei. Doi rivali era acum: un armasar negru si o iapa sura. Calul era mic de trup, dar plin de foc; picioarele-i era atat de delicate, incat pareau ca numaidecat or sa se franga. Pe dansul era Meleli. El sta infipt pe sea si atat de neclintit, incat omul si dobitocul semanau un trup, un centaur. Calul era numai spuma; muschii i se intinsesera ca coarda unui arc si aburi grosi ieseau din el. Fruntea calaretului siroia de sudoare; el legase fraiele de oblancul selei si se tinea de coama cursierului.
Iapa sura, pe care o incaleca un jochei a nu stiu carui domn, era mai mare decat armasarul; trupul ei lungaret o arata ca e fugarita. intinsese capul inainte, urechile le lasase pe spate, si alergand alaturea cu dansul, suieratul largilor ei nari era ca boldul unui pinten pentru armasarul care atunci si mai tare se rapezea la fuga, insa ea nu-i da pasul.
Amandoi era acum ca la cinci sute pasi de tinta, cand Meleli infipse ambi pinteni in coastele armasarului. Un sange purpuriu vapsi pielea lui lucie ca atlazul si negru ca pana corbului. Ranchezand de durere, se rasufla sforaind strasnic, zburli unduioasa coama si, aruncandu-se in zece copce, ajunse tinta, nobilul dobitoc!
indata il urma si iapa.
- Hura! striga gloata, batand in palme.
Meleli priimi vasul de argint pe care era sapate armaturile Besarabiei.
Armaturile aceste sunt: capul zimbrului moldav, tiind in coarnele sale pajura imparateasca cu aripele intinse.
intovarasit de jandarmi si de toti privitorii, cu muzica inainte sunand mars, Meleli intra in oras.
Asta intrare triumfala se pomeneste si se va pomeni multa vreme in capitala Besarabiei, precum se pomeneau la Roma triumfele lui Cesar, August s.c.l.
...
- Ce Olga, doamna mea, si ce blastem? am intrebat.
- Asta e o lunga si trista istorie, pe care iti voi spune-o deseara, imi zise doamna B., suindu-se in trasura.
Radicand storile, imi zambi, facandu-mi un semn de adio cu buchetul de flori ce avea in mana. Ochii mei au urmat careta pana ce au pierdut-o din vedere.
Seara am alergat la doamna B., pe care am gasit-o singura, asteptandu-ma.
Iata ce imi spusa: P.S. Istoria unei femei, spusa de o femeie, are un farmec deosebit. Copiez din albumul meu chiar spunerea doamnei B., incredintat fiind ca cetitorul imi va ramanea multamitor.
2. Olga
"Sunt acum cativa ani de cand traia in orasul nostru o tanara dama. Nime nu o stia de unde este si cine este. Unii spuneau ca e vaduva unui nobil polon ce pierise la Ostrolenko; altii adevereau ca barbatul sau, pe care insa nu-l cunosteau, are protesuri ce il tin in Petersburg; altii ca e o vanturatoare ce cutriera lumea pentru placerile ei; in sfarsit, acei mai rezonabili judecau ca ea trebuie sa fie vro nenorocita pacatoasa, care venise sa se spaseasca in uratul monotoniei Chisinaului. in scurt, aceea ce se aflase mai sigur pentru dansa era ca se numea Olga si era poloneza.
Olga vietuia foarte retirata; rareori o putea vedea cineva la gradina imparateasca, cetind sub umbra unui tei. Mi s-a intamplat s-o vad odata, si n-o poci uita nici acum.
inchipuieste-ti una din acele femei ce slujesc de indreptare naturei pentru toate slutele ce a facut din gresala . Figura nobila si melancolica; niste sprincene pe care penelul nu le-ar fi incordat cu atata delicateta incoronau ochii ei negri ca mura, cu cautatura tanjitoare; albeata fetei si a grumazilor ei, pe care fluturau lungi repantiri, picioarele ei ce parea ca se joaca in niste mici pantofi; talia sa care avea acea disinvoltura cu care natura inzestreaza pe femeile de miazazi. intr-un cuvant, oricare din aceste frumuseti in parte ar fi fost de ajuns ca sa destepte un simtiment de mirare sau un fior de amor. Ea sa parea a nu avea mai mult de douazeci ani; dar cate suferiri au trebuit sa aiba acei fatali ani, de vreme ce stersesera roza de pe crin si innegurasera o asa ingereasca frunte! Vazandu-ne mergand spre ea, trecu in alta alee si se facu nevazuta.
- in adevar, am zis d. Ipolit care imi da bratul, dama necunoscuta nu se pare a-ti fi compatriota; bruneta si poloneza!
- Pintre garofele albe, de multe ori creste cate una de alt color, imi raspunse.
- Raspunsul este poetic; dar asta sarmana garofa se vede foarte suferinda, si, zau! eu de as fi in locul d-tale, as cauta s-o mangai macar pentru dragostea natiei.
- D-tale iti e lesne a vorbi cu asa usor ton! D-ta n-ai iubit, nici ai sa iubesti vrodata, pentru ca te-ai deprins a socoti amorul o zabava, nimic mai mult. Cat pentru mine, ma cutremur la singura ideea de a iubi, pentru ca cunosc urmarile acestei grozave patimi!
- Ah! ma sparii, am strigat. si de vreme ce este asa, iata fagaduiesc a nu iubi niciodata." Expresie luata de doamna B. de la Balzac.
- si ai putut lua o asemene sumeata hotarare? am curmat eu.
- Oh! sa dai sama daca am calcat-o, raspunsa ea tinzandu-mi mana ...
Eram fericit!
Dupa putin, doamna B. urma:
"Ajungand in capatul aleei, ne-am pus pe o canapea de brazde. D. Ipolit gasi niste tabliti cazute langa un copac; negresit ca Olga le pierduse.
- A! am zis, iata acea ce ne va lamuri asupra misterioasei dame.
Luai tablitile, le deschisei si pintre multele versuri si note lesesti si rusesti, iata ce gasii:
"On s'egare un seul instant de la vie ... aussitot une pente inevitable nous entraine et nous perd; on tombe enfin dans le gouffre, et l'on se reveille epouvante de se trouver couvert de crimes avec un coeur ne pour la vetru ..."
Pe alta fata: "Occhi, piangete; accompagnate il core Che di vostro fallir morte sostiene".
Mai inainte:
"Vergessen sie nicht, dass zwischen ihrem Brautkuss das Gespenst einer Selbstmorderin sturzen wird".
- Rousseau, Petrarque, Schiller, ce mozaic de poeti! am zis. Precum vad, doamna Olga e o poliglota; si nu sfatuiesc pe cine n-a fi cetit pe acesti autori sa-i faca curte. Daca asta gingasa Luiza cauta vrun Ferdinand, negresit ca nu-l va gasi in Chisinau.
Ipolit nu m-asculta, dedat fiind cu totul a ceti cele scrise in tabliti. Amandoi pazeam tacere gandind, el la Olga, eu ... la toaleta pentru balul de la club.
- Oare va veni la bal? am intrebat dupa putin.
- Nu stiu.
- D-ta insa vei fi.
- Poate.
- O! Tablitile aste ti-au luat mintile.
Uitasem si Olga si tabliti, cand, dupa vro doua luni, am intalnit pe Ipolit la primblare. Trebuie insa sa stii ca, sau indemnul meu, de care ma voi cai toata viata, sau acele fatale tabliti au fost nascut un prietesug intre Olga si Ipolit, prietesug ce se schimbase in cel mai inflacarat amor. Toata lumea zicea ca el o iubeste si ca este hotarat a o lua, mai ales ca acum si locuiau impreuna; insa ea parea ca inca mai mult se retrasese din lume.
- iti cer o mie de iertari, imi zise el, apropiindu-se; este o multime de vreme de cand n-am venit la d-ta. Pricina ...
- Pricina e frumoasa poloneza, am curmat razand, si vreu s-o iert caci mi-a rapit un prietin, de vreme ce a izbutit a domoli o inima salbatica.
- Adevarat, imi raspunse; nu tagaduiesc ca Olga ma iubeste cu toata frenezia amorului; asemenea o iubeam si eu la inceput, dar acum iti marturisesc ca nu mai simt acel foc, acea betie. Amorul meu se prefacu in compatimire. Olga e minunata, e un inger, dar pururea trista, pururea plansa, ma teme, ma chinuieste, imi scoate sufletul cu atata dragoste. Eu o iubesc acum mai mult de mila ...
- A, esti o fiara, domnule!
- Tanguieste-ma, doamna mea, si nu ma osandi. Simt, cunosc, vad ca sunt un vinovat nevrednic de iubirea ei, dar ce vrei? suferintile ce am tras de la sexul d-voastre mi-au stricat inima, au departat-o din cararea acea inflorita pe care o viseaza o inima de douazeci ani. Eu am acum treizeci si doi ani si am cercat prea multe chinuri. Pururea vandut de femeile care imi jurau un tanar si vecinic amor si apoi ma paraseau lepadandu-ma ca pe o moda veche, fara macar a cugeta ca prin aceasta omoara o fiinta omeneasca, am sfarsit prin a le cunoaste si a le pretui pentru aceea ce sunt: niste draci frumosi lasati pentru a ne chinui.
- Multamesc de compliment, am zis.
- Iarta-ma, doamna mea, si iti rezic, jaleste-ma si nu ma osandi.
- Dar daca ai o inima asa stricata, am adaos, daca nu esti in stare s-o iubesti pre cat te iubeste, pentru ce nu te destainuiesti ei? pentru ce o imbrancesti, jucandu-te, in rapa pierirei?
- Am cercat, doamna mea, dar, ce pot face, cand singura idee e in stare sa o omoare. Amorul ei e exaltat, nobil, plin de foc, dar necajicios. Nadejdea mi-e la vremea care vindeca toate.
Sfarsind, ma lasa ca sa alerge inaintea unei tinere dame ce venea spre noi."
- Vara mea, colonela D.? am zis eu.
- Ea insasi, imi raspunse doamna B. Ipolit acum o iubea pe dansa si uitase pe Olga ... Ah! oameni, oameni inrautatiti! Vedeti o biata femeie nevinovata, tanara, cu inima simpla si linistita. O urmariti, va tineti ca niste duhuri necurate de ea, pana ce prin ademenirile voastre o faceti de-si calca datoriile sale de femeie, uita virtutea, leapada cinstea ca sa s-arunce in bratele voastre si apoi, spre rasplata tuturor acestor jertfe, o azvarliti cu despret, zicand: atata e tot! ... cruzi, nesimtitori, infami, nelegiuiti! ...
Toata aceasta frumoasa chiriela de epitete se adresa la mine.
Am vrut sa ma apar.
- in adevar, am zis razand, cum de nu cade trasnetul sa arda pe niste asemenea necredinciosi?
- Razi, domnule, dar eu nu rad ... Oh! ai un aer nestatornic care ma ingrozeste!
- Ah! am strigat, luand un aer cat am putut mai melodramatic, poti a ma judeca acest fel? Socoteste ca eu n-am inca treizeci ani si prin urmare sunt cinstit. De nu vrei sa ma crezi, vezi ce zice Balzac in Papa Gobsek ...
Balzac era autorul favorit al doamnei B. care, multamindu-se de acest bun martur, imi zambi sorbind infuzia copacelului de China din ceasca de vermeil, si dupa putin urma:
"Ipolit iubea pe colonela D. si uitase de Olga ... Olga nu mai era acum pentru dansul decat o suparare de care cauta vrun mijloc a scapa! Nu doara ca tagaduiesc caracterul lui cinstit si nobil; din impotriva, stiind cata delicateta are in suflet, nu-l osandeam, ci il jaleam si plangeam pe acea nenorocita femeie care abia o cunosteam si care, jertfa unei crude fatalitati, era silita a bea un nou pahar de durere!
Toata lumea vorbea ca Ipolit a sa ia pe colonela D. Pe mine insa inima nu ma lasa a crede la atata necredinta. imi parea grozav a-mi inchipui amorul atat de nedrept, incat sa voiasca a-si strica el insul lucrarile lui.
intr-o zi, aflandu-ma singura acasa, imi vestira pe doamna Olga. Asta vizita imi pricinui mirare, caci, precum am zis, noi abia ne cunosteam. Desi eram negata, am luat un sal si am priimit-o.
Pare c-o vad! nu era acum Olga acea pe care cu cinci luni in urma o vazusam atat de frumoasa, desi palida, la gradina; fata ei era atat de slaba ... atat de schimbata. Pelita ei samana cu batista subtire, fara pic de viata; o moarte sa vestea in ochii ei scanteitori. Ar fi zis cineva o statuie de marmura, iesita din mainile lui Canova.
Am alergat inainte-i, am luat-o de mana - mana ei ardea - si am pus-o langa mine.
- Ah, doamna mea! imi zise, si glasul ei era inecat de suspine, iarta cutezarea mea; oh! sunt foarte nenorocita!
Lacrimile ii implura ochii.
- Linisteste-te, doamna, i-am raspuns. Oh! intaleg! in adevar, esti foarte nenorocita!
- Asa e ca se insoara? striga ea cu glas spariat, sculandu-se; asa e ca ma lasa? O, Dumnezeul meu, indura-te!
- De d.Ipolit vorbesti, doamna? Zic c-a sa se insoare, dar nu cred ca poate fi intr-atata de crud. si in sfarsit, fiind aceasta, pentru ce sa te mahnesti? Sa vede ca e nevrednic de amorul d-tale. Un nestatornic se despretuieste si se uita ...
- Sa-l uit! eu sa uit pe Ipolit? Pesemne d-ta nu stii, doamna, ca el mi-a fagaduit un amor fara sfarsit? Pesemne d-ta n-ai iubit, doamna? Nu stii ce venin este acesta? Oh! te fericesc daca esti nesimtitoare! Vai mie! eu am cunoscut amorul; inca o data am iubit si acel intai amor m-a nenorocit, acesta ma omoara. Voi muri negresit ... El era bucuria mea, sufletul meu, si sa ma lase? Caci in adevar voieste a ma lasa ... Oh! il voi omori si pe el si pe sotia lui! ...
infurierea ei m-a ingrozit. Era de o frumuseta fioroasa. Astfel trebuie sa fi fost Didona cand hotari a se ingropa subt ruinele Cartagei. M-am sculat.
- Te spariu, doamna mea, imi zise dupa putina tacere, - iartama! Cand ai sti cat foc este in asta ticaloasa inima! E un vulcan pe care numai moartea il va stinge! ... stiu ca d-ta ii esti prietena, pentru aceea, dupa Dumnezeu, la d-ta mi-e nadejdea. Ajuta-ma, doamna! Scapa un suflet de la osanda! Zi, fa, mijloceste sa nu ma lase!
- si ce pot sfaturile mele, cand lacrimile d-tale nu folosesc? am zis.
- Ah! cand gandesc ca ieri, nu mai departe, lua crucea si se jura pe sanatatea lui, pe viata lui, pe ochii lui, ca ma iubeste si ca va fi al meu! ... Oare Dumnezeu va suferi sa se calce ast fel juramintele facute in numele sau? Oare trasnitele ceriului s-au stins? ... Pentru ca si s-a jurat, doamna, in mii de randuri. Eu insa ma temeam de amorul lui! De cate ori imi spunea ca ma iubeste, vorba asta ma implea de fiori. O presimtire amara imi zicea ca omul acesta, care-l vedeam jurandu-se pe ochii lui dinaintea icoanei si luand martura dumnezeirea cu atata usuratate, este un tradator. Lacrimile ce varsa la genunchii mei ma spariau; inima imi spunea ca sunt minciunoase. si insa, fiinta ticaloasa ce sunt! adormeam pe nadejdea fagaduintelor lui; visam fericirea in bratele ce erau sa ma vanda! ... Ah! caci nu mi-a curmat moartea zilele in ceasurile acele! As fi murit norocita si n-as fi silita acum a-l blastema si a plange!
siroaie de lacrimi curgeau din frumosii ei ochi. Un tanar om, de ar fi vazut-o atunci, negresit ca nu s-ar fi stanjinit cat de putin a injunghia pe nelegiuitul ce o adusese in starea aceasta. Cat pentru mine, nestiind cum s-o mangai, am inceput si eu a plange.
Ea urma:
- Hotarasem sa ma duc la rivala mea, sa-i spun nelegiuirea omului carui va sa-si incredinteze soarta. Nu o cunosc, dar aud ca e o femeie tanara, buna, simtitoare; poate ca s-ar fi indurat de nenorocirea mea. Oh! i-as fi spalat picioarele cu lacrimi si ar fi trebuit sa calce peste trupul meu ca sa se duca a se cununa cu el; dar in minuta cand voiam a ma duce, puterile m-au lasat. Nestiind ce sa mai fac, am hotarat sa viu la d-ta. stiu ca el te stima, stiu ca ti-e prieten; d-tale ti-e mila de mine, d-ta esti buna, plangi ... Fie-ti mila de o nenorocita! Scapa-ma, doamna mea, mantuieste-ma! ...
si biata femeie ingenunchease dinaintea mea si imi saruta mainile fara sa poata articula un singur cuvant de greutatea suspinelor. Eu plangeam ca si ea si cine ne-ar fi vazut in momentul acela n-ar fi putut deosebi care e mai nenorocita, Olga sau eu.
M-am pus la scriitoriul meu si am scris lui Ipolit ca indata sa vie la mine. Am sunat; o sluga intra cu un bilet in mana.
- Du acest ravas la d.Ipolit P., i-am zis; sa-l gasesti numaidecat.
- D. Ipolit e la doamna colonela D., imi raspunse. O sluga de acolo a adus acest bilet.
- Ada, am zis; dar Olga il luase mai inainte. O vazui tremurand cand cetea. Deodata, tipand strasnic, scapa biletul si iesi rapede.
in bilet scria:
"Doamna B. este rugata sa binevoiasca a veni la 5 ceasuri diseara la biserica catedrala spre a asista la cununia d. Ipolit P. cu d-na colonela D."
Ceasornicul arata patru. Abia aveam vreme a-mi face toaleta. Toata nobilimea era la biserica cand am intrat. M-am pus la un loc de unde puteam privi pe miri. Galbineala fireasca a lui Ipolit se facuse mai grozava la lumina facliilor de ceara si sudoarea roura melancolica lui frunte. Se cunostea ca se lupta in sine mustrarea cugetului si presimtirea. Din impotriva, cata senineta pe fata tinerei lui sotii, cata bucurie, cate nadejdi de fericire!
Ceremonia se sfarsise. Toti fericitau pe tinerii soti, gatinduse a-i intovarasi acasa. in momentul acela, vazui pe politmaistru ca veni de afara cu graba si vorbi cu doctorul S., care sedea langa mine.
- Ce este? l-am intrebat.
- Nimic, imi raspunse cu o barbara flegma, o femeie s-a otravit. si iesi indata cu doctorul.
Cuvintele lui Schiller ce le cetisem in tablitele Olgai imi venira in minte.
"Nu uitati ca intre sarutul insotirei voastre se va pune fantomul acelei ce s-a ucis din pricina voastra."
O greutate imi apasa inima; un nor ametitor veni si se puse pe ochii mei. Mi se parea ca biserica se invarteste cu mine si niste luciri scanteioase imblau impregiurul meu. Simtind picioarele-mi slabind, am inchis ochii si m-am tinut de strana ca sa nu cad. Nu stiu cat tinu asta fantasmagorie, caci, cand m-am desteptat, eram singura in biserica. Tremurand si cuprinsa de spaima, am iesit.
Sosind acasa, slugile imi spusera ca politmaistrul si cu doctorul S. ma cautasera si ca ei veneau de la Olga pe care, cand ajunsasera, au fost gasit-o moarta.
...
Abia trecusera patru luni de la insurarea lui Ipolit si de la moartea Olgai si el se bolnavi de ochi. Curand i-au lipsit viderile si blastemul Olgai se implini. Acum e de tot orb. Simtirea nenorocirei lui, mustrarea cugetului, pomenirea pacatului sau i-au atacat sanatatea si, in varsta de treizeci si cinci ani, asteapta si doreste moartea ca o fericire.
Iata ispravile d-voastre, domnule. Ah! ferice cine nu iubeste si nu simte!"
Doamna B. ofta; eu nu mai radeam.
3. Tristetea
Viind la birtul unde gazduiam, am gasit un mare pachet cu scrisori de la Iasi. Toate imi vesteau cate o suparare. Una un protes, alta niscaiva vesti politice mahnicioase. in sfarsit, una mai mica imi spunea ca ma asteapta, ca ma iubeste, ca ma doreste. Asta era o frumoasa fata care credea c-o iubesc.
Nu, nu te iubesc, sarmana copila! De ti-am si spus-o, am mintit, am vrut poate sa te insal ca un ticalos. Nu, nu sunt eu vrednic de amorul tau! De te-as fi iubit, n-as sadea ferecat in lantele doamnei B., femeia asta neinteleasa, care-mi spune ca ma iubeste ca si cum m-ar intreba ce mai fac; vesala, zburdateca, judecand amorul o trecere de vreme, fagaduindu-mi o vecinica dragoste si intrebandu-ma cand ma intorc la Iasi. Nu; eu nu voi sa fiu iubit astfel. Voi o femeie cu ochii plansi, cu fata mahnita, care sa ma teama, sa ma iubeasca si sa moara cum a murit Olga.
si insa merit eu oare un asamenea amor, eu, care tot focul amorului tanar, tot delirul junetei cei mai inflorite le-am cheltuit in adimenirele unei cochete ...
in adevar, numai un amor poate avea cineva si acela numai nu se uita. Aceasta este o loterie a inimei. Daca un tanar intalneste o inima simpla si nevinovata, el este ferice; inima lui frageda si curata ia o opinie incantatoare pentru amor; iar de se face partea unui suflet fatarnic si tradator, atunci pierde toata iluzia si, in locul fericirei, capata pizma si impietrire.
Oh! cand ar voi femeile sa stie ce inalta solie au priimit de la cer; cand ar voi sa stie ca sunt lasate ca sa ne pazeasca de rau, sa ne indure inima, sa faca fericirea vietii noastre, fara-ndoiala ca iubirea lor n-ar tinea numai pana ce se usuca sarutul nostru de pe buzile lor!
Eu totdauna am gandit ca ingerul pazitor pe care provedinta l-a dat fiecarui om nu este decat femeia caria el a jartfit amorul sau; si insa, pentru ce lasa ele a intra intr-o inima plina de iubire indoiala si ura? ... O! nu sunt eu vinovat, sarmana copila, daca nu te iubesc precum meriti; dea seama grozavele fiinti ce mi-au stricat inima ... Voiesti a fi iubita? gaseste vrun inger, precum esti tu!
Sluga mea intra cu un bilet. Aceasta era o poftire la pranz pe a doua zi de la d. Ipolit. Ravasul era scris de sotia lui. Dedesubt scria: Vom fi numai noi.
Ma invita la masa! si ce figura eram sa fac eu privindu-i starea, dupa cele ce-mi spusese doamna B.? Sa vad un om lipsit de simtul cel mai scump; care este intr-o vecinica noapte; pentru care soarele n-are raze, nici campul flori. Un om care iubeste cu tinereta pe gingasa lui sotie si insa nu o poate vedea. si ea, oborata sub apasarea soartei, privind pe acest barbat fara sa poata afla un cuvant cu care sa-l poata mangaia si gandind la cel mai intai pre care moartea i l-a luat; vaduva de doi barbati (Ipolit se putea socoti ca mort) la 21 ani, in cea mai inflorita frumuseta! - Am raspuns cerandu-mi iertare si pretextand o pricina insamnatoare.
Ma simteam foarte trist. Voiam sa plang si nu puteam. Am deschis fereastra. Ceriul era turburat; nori grosi se primblau ca niste munti pe el, lasand in urma lor o ceata cenusie; luna se ascunsese; cateva stele pribage se iveau unde si unde pintre nori. Vedeam orasul adormit desfasurandu-se sub mine ca o mare umbra. Linistea domnea pretutindeni, numai inima mea era turburata. Curand, un vis destept imi infatosa toate intamplarile vietii mele, de la 17 ani cand am pierdut pre tatal meu, cand am ramas singur in lume si pana la 28. Gandeam la maica-mea pe care abia o cunoscusem, gandeam la valurile ce ma cuprinsesera in lume, gandeam la toate acele fiinti pe care le iubisem, de la cocheta pe care o iubisem intai, pana la copila care-mi scria, pana la doamna B., pre care o iubeam acum. Mi se parea ca le vad pe toate trecand pe dinainte-mi, frumoase, vesele, triste, planse, razande ...
Tunetul vuia in departare; cerul acum se invalea cu o haina posomorata; stelele piereau pe rand. De as fi fost poet, as fi privit cu placere aceasta scena mareata a naturei, dar timperatura avu pururea o deosebita influenta asupra fizicului meu. Un soare frumos, o noapte senina ma inveseleste; din impotriva, o vreme urata ma intristeaza; in adevar, gandeam, daca englezii au tot asemenea vreme, au dreptate sa se sinucida. Ce vifor se gateste! Stelele stralucesc de o mai vie lumina! Spun ca de cate ori moare un om, sufletul lui merge de-si ia loc intre stele; oare care va fi steaua Olgai? poate ca acea care e acolo in capat. Ma uitam la Ursa mica.
- Domnule, imi zise sluga, tragandu-ma de haina, gazda intreaba de nu vrei a cina.
- Nu vreu, am raspuns.
- Domnule, sa inchid fereastra; vremea e turbure, curand a sa tune.
- s-apoi?
- stiu ca d-tale nu-ti place tunetul.
- Asa este, cand e aproape si cand trasneste; dar cand vuieste in departare imi place.
- O, cum fulgera de strasnic, adaoga blastematul, groaznice tunete o sa avem! trebui sa trasneasca undeva.
Acest din urma argument ma facu sa ma trag de la fereastra. inturnandu-ma, vazui pe gazda cu servetul pe mana.
- Daca domnul va sa cineze, imi zise el, i-am gatit un holod- noi
minunat, blinee cu icre fierte in unt si ...
Singur numele bucatelor era de ajuns ca sa-mi taie apetitul.
Gazda mea era un mosneag ca la 65 ani, scurt si gros. in junia sa se vede ca fusese balan, caci ochii lui avea inca o usure vapsea de alb-albastru. Fata lui rosie ca morcovul si fruntea fara nici o zbarcitura arata ca pentru el viata n-avusese zile negre.
- De mult esti insurat, mosule? l-am intrebat.
- De patruzeci de ani.
- Ai copii?
- Trei baieti si o fata.
- si unde sunt?
- Doi slujesc in oaste; cel mai mic e pisar si fata mea traieste la Tulcin. O! Sasa mea ...
- Sasa? ce va sa zica Sasa?
Ivan, sluga mea, imi spuse ca e diminutivul din Alexandra.
- Sasa mea, urma mosneagul, e dama mare; am maritat-o dupa un cinovnic de la Tulcin. Barbatul sau este guberskii-secretar. Sa o vezi, domnule, aceea e femeie; mai nalta cu doua palme decat mine. Seamana bunului sau care a fost grenadir, si groasa cat mine. s-apoi, frumoasa, rosie ca un bujor; numai cand era mica a cazut din scrinciob si de atunci e cam schioapa; varsatul a stricat-o putin si i s-a scurs un ochi. - si invatata, domnule, ca un diac. Scrie, ceteste groznic. Cand a fost asta-primavara la mine, mi-a lasat niste carti foarte frumoase; pacat ca nu stiu a ceti.
- Trimiti-mi-le sa le vad, am zis.
Acesta era Florian tradus ruseste.
- Ceteste tu si eu voi asculta, am zis lui Ivan.
El incepu:
"Dupa ce alerga de la o turma la alta, ca sa se gudure la Elicio si la Galatea, cainele incepe a alerga prin magura; si se ia dupa un ied salbatec. Iedul fuge si trece langa pastorite ..."
- Deschide in alt loc.
"Estela se rosi uitandu-se la maica-sa. Margareta ii da voie sa priimeasca prezentul si pastorita sta inca nehotarata. La urma, c-o mana tremuranda, apuca cordela verde, care era in grumazii berbecului ..."
- E! da-mi pace cu pastoritele si cu berbecii cu cordele verzi.
Vazand ca pastoralele d. Florian nu-mi pot imprastia melancolia, m-am culcat, insa de abia apucasem a adormi, si un vis fantastic veni si-si puse asupra-mi negrele sale aripi.
Parea ca ma aflam intr-un mare salon imbracat in doliu, unde ardeau doua mari policandele cu luminari de ceara galbena. Olga dormea culcata pe o canapea. Ipolit o privea stand la capul ei. Doamna B. se gatea la oglinda fredonand aria din vodevilul rusesc Kozaca stihotvoreta . Prin salon se primblau oi cu cordele verzi la gat si Sasa sarea, schiopatand si strambandu-ma. Nu stiu cat tinu acest popuri de vedenii, caci, cand am deschis ochii, era ziua mare.
4. Cateva ravase
Era cateva luni de cand ma inturnasem la Iasi. Vartejul sotietatii, protesuri, intrigile politice ma cuprinsesera intr-atat, incat, neafland minuta de ragaz, am fugit la tara: insa acolo singuratatea, aerul curat, privirea naturei desteptara in inima mea suvenirea doamnei B. in zadar cautam a scapa de prigonirea acestui amor atat de inflorit. El se tinea de mine si ma facea a cerca toate chinurile despartirei. De ma duceam la vanat, mi se parea ca rasunetul puscii mele trece Prutul si merge de moare la usa doamnei B. De voiam sa cetesc, doi ochi frumosi se puneau dinaintea literelor si in orice fras gaseam o espresie a doamnei B. Nemaiputandu-ma lupta, am scris sa-mi vie pasportul. Am lepadat toate romantele si m-am apucat de cetit pre Tucidid si pre Xenofon. Dumnezeu sa ma ierte si pre mine si pre acesti vestiti si limbuti autori! Neideat in strategie, n-am putut pretui nici frumoasa retirada a celor zece mii, nici razboaiele peloponisiace. Aruncam cartile si ma duceam de priveam Prutul cum curge si fericeam pe cazacul cu barba lunga de la pichetul din cea parte. imi era drag cazacul. Au nu era si el de acolo de unde era doamna B.? Aflam multa poezie in nasul lui turtit si ochii mici si multa armonie in strigatul lui monoton: kto idiot?
Xenofon si Tucidid se dusesera pe urma lui Balzac si a lui Walter Scott. imi marginisem cetirea numai in amoroasele ravase a doamnei B.
Fara indoiala, ziceam, acesta e limbajul adevaratului amor! Laconic si infocat. Doamna de Sevigne si Ninon de Lenclos niciodata n-au putut scrie astfel. Ah, cat m-a iubit de strasnic! si eu care socoteam ca e o cocheta si ...
Ivan imi curma monologul. El imi aducea pasportul si doua scrisori cu timbrul Chisinaului. Cunoscui pe adresa unuia slova doamnei B. Tremurind de fericire, am deschis-o. Iata ce-mi scria:
"Prietenul meu! Sunt foarte nenorocita! Aud ca te gatesti sa vii iara in Basarabia si nu stii cat m-a suparat vestea aceasta ..."
inceputul era original.
"Te-ai fost dus; gandeam ca ma vei fi uitat. Ah! cand ai sti cat te-am iubit, dar acum nu te mai iubesc. Iarta sinceritatea mea, dar cand ai sti cat sunt de nenorocita! De cand te-ai dus, toate nefericirile m-au impresurat; am pierdut pre Bibi! inchipuiesteti ca se vede ca-i dasa supa fierbinte sau cine stie ce! Pe la miezul noptii aud un grozav harcait pe canapeluta unde el dormea. Sar din asternut. Ce sa vad? bietul Bibi era in spasmele agoniei. Oh! nu-ti poti face o idee de ce am cercat! Oh! sa-l fi vazut cum ma privea cu ochi lacrimatori! Cum se varcolea in bratele mele! Am sculat toata casa; am trimis dupa doctor; dar saracul era in cele de pe urma minute. Nemaistiind ce sa fac, i-am turnat pe gat cateva linguriti de apa de Colonia. Sarmanul! Sarmanul! trebuia sa-l vezi cum urla, cum se zbuciuma! Oh, grozave minute pe care in veci nu le voi uita! Cand a venit doctorul, il gasi mort si pre mine lesinata ... Lacrimile ma opresc de a-ti mai scrie, dar te rog inca o data, de vei veni in Basarabia, sa te faci ca nici nu ma cunosti. Cand ai sti cat sunt de nenorocita!
P.S.
Rupe scrisoarea aceasta."
Am scapat scrisoarea din mana si am deschis pre ceealalta.
"Prietenul meu! Tu ma intrebi atate lucruri deodata incat nu stiu la care sa raspund mai intai. Vad insa ca incepi cu doamna B. si sfarsesti cu doamna B. Asadar de dansa iti voi vorbi, caci pentru celelalte interese nu-ti prea bati capul si ai dreptate, pentru ca stii ca m-ai lasat in locul tau si nu te indoiesti de sarguinta mea, de vreme ce multamirea mea o cunosti ca e sa ma tavalesc prin presudstvii (tribunaluri); si cu venirea ta (care cred ca va fi in curand) te vei incredinta ca prietenul tau a facut pentru tine mai mult decat tine, pentru ca pre dansul amorul nu-l taraie de nas dupa doamna B.
Tu imi scrii sa te instiintez ce face? cum sufere departarea ta si daca durerea-i s-a mai alinat. Sarmane prietene! mi-e jale de tine, caci tu esti facut a fi cat vei trai inselat de femei. Mangaie-te, simtitoriule Verter, sarlota ta nici a murit, nici s-a injunghiat, nici si-a facut seama, nici s-a bolnavit (decat numai cand i-a murit catelusul), ci din impotriva, a doua zi s-a aruncat in bratele unui tanar ofiter de lanceri ..."
- Fecior! da-mi sipul cu o de Colon.
- N-avem aici la tara o de Colon.
- Da-mi ceva! da-mi un pahar de apa cu gheata ...
"... s-a aruncat in bratele unui tanar ofiter de lanceri. Tu il cunosti; leitenantul Arsenie Timofeevici J. iti aduci aminte cum radeam de dansul ca sede ca o fata mare cu ochii plecati, si cand vorbeste cu femeile, tremura. Adevarat, nu e nici o asemanare intre voi amandoi; capul tau e de poet si al lui de ostean si el te numea ucionaia golova; tu de cand esti nu te-ai ingrijit de toaleta, in vreme ce Arsenie Timofeevici, balan mai mult decat toti balanii, e frumos in feliul lui si e in stare a se bolnavi daca ar videa ca un fir de par dintr-un favorit e mai lung decat celalalt. Aceea insa in care te intrece, prietenul meu, si cu care te-a gatit, este dantul. inchipuieste-ti ca el este cel intai mazurist din toata noua Rusie si tu cunosti slabiciunea doamnei B. intru aceasta. Tu, sarmane filosof, nu poti face o singura antresa; stangacia ta e nespusa. Asculta dar cum s-a legat acest amor. stii ca ne gateam sa dam un bal bunului nostru guvernator. Balul a fost a doua zi dupa purcederea ta. Desi n-am multamire in adunarile zgomotoase unde domneste eticheta, aveam curiozitatea sa vad pre doamna B. si sa studiez soarta ta in ochii ei, pre care tu ii asemanai cu viorele inrourate si - cu cate alte acele. Nu tagaduiesc ca in seara aceea, ea era de minune; avea un aer asa de dulce, asa de incantator, asa non so che; un aer care zicea: iubiti-ma, nu ma lasati sa ma prapadesc. Damele isi sopteau si se ghionteau; tinerii o priveau cu amor si infocare, zicandu-si intre ei: cat e de frumoasa! Se incepu mazurca. Doamna B. incepea cu lancerul. Ce sa-ti mai spun? Era in elementul ei si, fiindca stiu ca-ti place stilul poetic, o voi asemana cu Atalanta alergand pe luciul valurilor. insul guvernatorul se scula de la carti si veni s-o priveasca. Rusii striga: prevoshodno ! Moldovenii: minunat! Pe langa ea, toate celelalte femei era slute. Asta nu e putin cand o zice o gura indiferenta, mai ales cand - stii - ca la noi sunt multe frumusele. Toata seara n-a vorbit decat cu Arsenie Timofeevici, n-a vazut decat pre Arsenie Timofeevici, n-a dantat decat cu Arsenie Timofeevici, numai eu unul am facut un tur de valt cu dansa, eu care n-am dantat de patru ani. in invartirea valtului, am pomenit numele tau. Gaceste ce mi-a raspuns? "Nu-l vad la bal. A! Uitasem ca s-a dus! ..." Cum iti pare, prietene, raspunsul e de minune. in scurt, ce sa-ti mai prelungesc? Tu esti uitat, uitat ca cum n-ai fi mai fost. Lancerul sede toata ziua la ea; dar baiatul nu e asa de prost cat seamana. Mi-a aratat ieri un ravas de la dansa; iata ce-i scria:"Ma invinovatesti nedrept. Nu, nu l-am iubit pre el (acel el esti tu), gandul meu era tot la tine de cand te-am vazut la alergarea de cai ... Oh! te iubesc, dusinca! Ma jur pre ochii acesti care zici ca iti plac"s.c.l., s.c.l"
- Ticaloasa! se jura pre ochi, nu gandea la Ipolit!
"Rusul insa n-o iubeste si cocheta face pe nevinovata. S-o vezi cat s-a facut de bisericoasa; sede toata ziua inchisa, merge numai la biserica si la parada. Adio, s.c.l."
Trebuie sa aiba cineva 26 ani si sa iubeasca cum iubeam eu, ca sa simta aceea ce am simtit! in scrisoare mai era un postscriptum:
"Dupa o indelungata suferire, in sfarsit, Ipolit a murit ..."
O alergare de cai
O alergare de cai - partea a II-a
Aceasta pagina a fost accesata de 27745 ori.
