Toderica
de Costache Negruzzi
"Eu nu sunt de cand povestele; sunt de
cand se potcovea puricele cu nouazeci si noua oca fer la un picior si tot ii parea
ca-i usor" s.c.l.
Prologul povestelor
Pe cand traia Statu-Palma, Barba-Cot si in Academia din Podul Iloaei da lectii vestitii dascali Pacala si Pepele, era in Iasi un tanar boierinas cu numele Toderica, frumos si bun la inima, dar desfranat cat se poate, pentru ca-i era dragi cartile, vinul si femeile. Nu se spoveduise de cand era si se ducea la biserica numai ca sa vada pe cele frumusele. Iata dar s-a intamplat ca Toderica, dupa ce saraci in carti pe doisprezece coconasi, carii de desperatie se facura voinici de codru si murira cu cinste in iarmaroc, prapadi si el, cat ai bate in palme, tot ce castigase si mostenirea de la tata-sau pe deasupra, afara de o mica razesie in tinutul Hertii, unde se duse sa-si ascunda pacatele si ticalosia. Trei ani erau acum de cand traia in singuratate, ziua imbland la vanat si seara jucand stos cu vatavul lui si facand pasians, cand intr-una din zile, de abia intrase acasa cu torba plina, caci avusese noroc in ziua aceea, iata ca Domnul nostru impreuna cu sfintii apostoli au venit si, batand la usa, l-au intrebat de-i bucuros de oaspeti. Toderica, care, precum am spus, era bun la inima, se bucura ca-i venira musafiri tocmai cand avea cu ce sa-i ospateze; si asa indata-i pofti in casa si porunci de masa, rugandu-se de iertare, daca nu-i va putea ospata cum se cuvine unor persoane ca dumnealor, fiindu-i fara veste vizita dumilorsale.
Domnul nostru, razand de minciuna lui Toderica:
- Ne vom multami cu ceea ce ai, i-au zis, numai bucatele sa fie gata mai devreme, pentru ca dumisale ii este a manca, au adaos aratand pe Sf. Petru.
Toderica indata puse sa gateasca demancatul si, vrand sa cinsteasca pre oaspetii sai cu ceva mai mult decat cu vanat, vazandu-i mai vartos ca-s cam multi, zise vatavului sa taie un ied ce-i mai ramasese si sa-l faca friptura.
Gatindu-se bucatele, compania s-au pus la masa. Toderica se mahnea ca n-are vin mai bun ca sa cinsteasca pre oaspetii sai:
- Domnilor, zise, imi pare rau ca nu mi-au venit inca butele cu vin de la viile din jos.
Domnul nostru se zambi pe sub musteti de minciuna ce carpise Toderica si, gustand vinul:
- Nu-mi spui ca vrei sa ne amagesti? i-au zis, vinul dumitale este foarte bun. intreaba si pe dumnealui care cunoaste, adaogi aratand pe Sf. Petru.
Apostolul, sugand un pahar, striga ca inca de la nunta din Cana nu bause asa vin minunat si pofti pe gazda sa-l cerce. Toderica, care toate aceste le lua de complimente, isi implu paharul, dar ramase cu gura cascata, cand se incredinta ca cu adevarat asemine vin nu bause de cand era. Cunoscand deci din minunea aceasta si din vorba apostolului infatisarea mantuitorului, se scula indata de la masa ca un nevrednic de a manca in asemine companie sfanta, dar Domnul ii porunci sa sada la masa si trebui sa asculte.
Dupa ce au mantuit de mancat friptura, Domnul nostru s-au dus cu apostolii in odaia ce li se gatise; iar Toderica, ramaind singur a jucat stos dupa obicei cu vatavul, band ce mai ramasese din vinul cel blagoslovit, a facut pasians si apoi s-a culcat.
A doua zi, sfintii calatori adunandu-se in tinda impreuna cu gazda, Domnul nostru au zis lui Toderica:
- Suntem pre-multamiti de priimirea ce ne-ai facut si vrem sa-ti rasplatim. Drept aceea, cere-ne trei lucruri oricare vrei si ti le vom da, caci toata puterea avem in cer, pe pamant si in iad.
Atunci Toderica, scotand din buzunar cartile ce le purta totdeauna cu el:
- Doamne, zise, fa sa castig de cate ori voi juca cu cartile aceste.
- Bine, raspunde mantuitorul.
Sf. Petru, care era langa Toderica, i-au zis incet:
- Nebunit-ai, pacatosule? Cere viata de veci si iertarea fardelegelor tale!
- Nu-mi prea bat capul de aceasta, zise Toderica.
- Mai ai inca doua lucruri de cerut, zise Domnul nostru.
- Doamne, urma gazda, fiindca esti asa de bunisor, fa, ma rog, ca cine se va sui in parul acest care umbreste usa mea, sa nu se poata cobori de n-oi vrea eu.
- Fie asa! a zis Domnul.
Auzindu-l sf. apostol Petru nu-l mai putu rabda, deci ghiontindu-l cat ce putu cu cotul:
- Pacatos natang si indarapnic, i-a zis, au nu te temi de iadul ce este gatit pentru nelegiuirile tale? Cere, zicu-ti, la stapanul un loc in sfantul sau rai; mai ai inca un lucru...
- Te poftesc, da-mi pace si-ti cauta de treaba d-tale, ii raspunse Toderica fugand de langa apostol; si Domnul nostru, intrebandu-l care este a treia a lui cerere:
- As vrea, zise, ca cine se va pune pe scauiesul ist de langa gura cuptorului sa nu se poata scula pana n-oi vrea eu.
- Amin! zise mantuitorul si, lasandu-i ziua buna, se duse cu apostolii.
N-apucase inca bine cel de pre urma apostol sa paseasca pragul si Toderica, vrand sa cerce puterea cartilor, chema pre vatavul si se puse la jucat stos. ii batu toate cartile de-a randul. Deci, nemairamaindu-i indoiala, se sui intr-o caruta de posta si, ajungand la Iasi, trase la cel mai bun birt, unde naimi cele mai frumoase odai. indata ce vestea sosirei lui s-a imprastiat, toti tovarasii birbantariilor lui au alergat sa-l vada.
- Gandeam ca te-ai prapadit, i-a zis Andronache Zimbolici; auzisem ca te-ai facut sihastru.
- Asa este, raspunse Toderica.
- Ce dracu ai facut de trei ani de cand nu te vezi?
- Am petrecut cu postul si cu rugaciunea, fratilor! si iata molitfele mele, adaose, scotand din buzunar cartile.
Toti au buhnit de ras de raspunsul acesta si toti au ramas cu ideea ca Toderica si-a indreptat starea in tari straine, unde, cum se vede, gasise niscaiva jucatori mai prosti decat acei carii venisera sa-l vada si carii se uscau de dor sa-l pungeasca ca mai nainte. Unii acum se si asezau la o masa de joc, dar Toderica ii pofti intai sa guste ceva si asa trecura in sala, unde din porunca lui se gatise un ospat minunat.
Masa aceasta au fost mai vesela decat cina apostolilor, macar ca vin strain avea numai Tokai si de Rin, care se jura Regensburg pe sufletul raposatei sale sotii , ca vinea chiar din viile printului Metternich, iar de loc era niste Odobesc vechi de zile si niste Cotnar uitat de vro duzina de ani, intr-un poloboc din pivnita.
Pana a nu sosi oaspetii sai, Toderica se ingrijise de a mai avea un joc de carti asemine cu cele blagoslovite, pentru ca sa le poata lua in locul celorlalte cand va cere trebuinta si, dand doua-trei carti dupa ce va bate opt-noua, sa departeze tot prepusul de la pontatorii sai. Pusese unele in dreapta si altele in stanga.
Dupa ce au mancat toti, s-au pus impregiurul unei mese si Toderica scoase intai cartile cele proaste; dar, vazand ca hojma pierde, porunci s-aduca vutca si, in vreme ce ceilalti bea in sanatatea Elencilor si a Catincilor, Toderica ascunse cartile cele proaste si puse in loc pre cele blagoslovite. Nemaicautand la jocul sau, fiind sigur c-a sa castige, incepu a lua seama pontatorilor sai si ii vazu Nu se va parea un paradox, daca va judeca cineva ca Regensburg de atunci a putut fi tot acel de astazi dupa vestitul sistem a metempsicozii lui Pitagor.
ca imblau cu furat si cu sulerie. Putea deci sa le scurga in cuget curat toate paralele, pentru ca ei il saracisera pre dansul! si acum vedea ca i-au fost luat banii prin insalaciune si talharie, iar nu doar ca stiau juca mai bine sau avusesera noroc! stiindu-se pre sine cinstit si fiind incredintat ca are sa castige si sa-si razbune, simti nu putina bucurie; aducandu-si insa aminte de vremea trecuta si de cei doisprezece coconasi pre care ii saracise si gandind ca poate numai aceia au jucat cinstit, s-a cait ca el a fost pricina pieirii lor; o ceata i-a acoperit razele de voie buna ce i se vedeau in fata si a oftat batand toate cartile pontatorilor sai.
in scurt, in seara dintai, Toderica a potrivit sa castige numai atata cat sa plateasca masa si chiria odailor pe o luna. Tovarasii sai, cu buzele imflate, au fagaduit sa vie a doua zi.
A doua zi si in zilele urmatoare, Toderica a castigat o avere strasnica. indata s-a mutat de la tractir intr-un palat mare, unde, din vreme in vreme, da baluri stralucite. Cele mai de soi cocoane se sfadeau pentr-o singura ochire a lui; la masa avea totdeauna cele mai bune vinate si casa lui era capistea desfatarilor.
Dupa ce a petrecut un an de zile, jucand cu chibzuiala si slujindu-se cand cu cartile cele blagoslovite, cand cu celelalte, a hotarat sa-si razbune cum se cade, pungind pre cei mai mari boieri. Pentru acest sfarsit, prefacand in juvaieruri cea mai mare parte din banii sai, i-a poftit a doua zi dupa Sfantul Gheorghe la un bal mare, care avea sa se sfarseasca cu un banc de cele mai zarife.
Acei ce n-aveau bani au luat cu dobanda de la jidovi; ceilalti au adus castigurile mosiilor ce le priimisera de cu seara si tot ce mai aveau; Toderica i-a ras pre toti si peste noapte s-a facut nevazut cu aurul si cu juvaierurile.
De atunci a hotarat sa nu joace cu cartile cele blagoslovite, decat cu jucatorii carii jucau necinstit, simtindu-se indestul de tare ca sa-si deie piept cu ceilalti. A imblat prin toate orasele pamantului, castigand pretutindeni si cheltuind pe orice gasea pe placul sau. Cu toate aceste, aducere-aminte a celor doisprezece coconasi il supara neincetat si ii invenina toate placerile.
intr-una din zile, hotari ori sa-i scape din munca, ori sa se piarda si el cu ei.
Puind acest gand, a purces sa se duca la iad c-un toiag in mana si c-un sac d-a spinare. Sosind la Targul-Ocnii, s-a coborat intr-o ocna parasita, care i-o aratase o baba vrajitoare, si s-a dus, s-a dus, s-a tot dus pe sub pamant, pana a ajuns la poarta iadului.
- Cine esti tu? il intreba imparatul adancului, dupa ce-l aduse inaintea lui.
- Eu sunt Toderica, jucatorul de carti.
- Ce dracu cauti aice?
- Cinstite Scaraotchi! zise Toderica, de socoti ca este vrednic cel intai jucator de pe pamant sa joace cu tine carti, iata iti fac o propunere. Sa jucam amandoi, si pentru toata cartea ce-ti voi bate, sa am voie a-mi alege cate un suflet din imparatia ta si a-l lua cu mine. Una macar de-mi vei bate tu, sa-mi iei sufletul si sa fie al tau in vecii vecilor.
intru auzul cuvintelor acestora, Scaraotchi tranti un hohot de ras de se cutremurara paretii tartarului si se spariara toti dracii. Apoi, intorcandu-se catra Toderica:
- Pesemne n-ai femeie si copii? il intreba.
- Pas si bęte, raspunse Toderica, dar las-vorba. Spune, joci ori ba?
- Bucuros, zise Scaraotchi suflecandu-si manicile, si ceru masa si carti.
Pe loc un dracusor mititel si frumusel ce implinea slujba de jochei (ciocoi) pregati toate cele trebuitoare.
- Ce vrei, stos sau banc? intreba Toderica.
- Stos, raspunse stapanitorul tartarului; stiu ca la banc se incap multe sulerii.
S-au pus la joc.
Toderica, batand cartea dintai, a cerut sufletul lui stefanica Gandul (unul din cei doisprezece pe care voia sa-i scape) si priimindu-l, l-a pus in sac; asemine si pe al doile si al treile pana la doisprezece, si luand sufletele le-a pus toate in sac.
- Daca intunecata voastra stralucire, a zis Toderica, voieste sa mai urmam jocul, eu sunt gata.
- Prea bine, raspunse Scaraotchi, care varsa sudori de necaz; dar aici este nu stiu ce miros greu, ien sa iesim putin pan-afara.
Asta era numai ca sa scape de Toderica, caci cum a pasit el pragul cu sacul de-a umere, Scaraotchi a si strigat sa puie zavoarele si ratezele si lacatile.
Ramaind afara, Toderica baga mana in buzunar si, ca un poznas ce era, scoase un condei de creda, care-i slujea la carti si subt inscriptia vestita:
"Lasciate ogni speranza voi ch'entrate"
insemna pe grozavele acele porti de arama, o mare cruce, asa:
(sese luni de zile, pana ce creda se roase de cotleala aramii, iadul ramase incuiat. Nu putu inghiti nici un suflet, si hamesiti de foame, dracii abia suflau. Paguba ca Toderica n-a avut la el o dalta in loc de creda, ca sa poata sapa mantuitorul semn!)
Purcegand de la iad, Toderica a mers, a mers, a tot mers pana a iesit in lume si a ajuns in patria sa, plin de bucurie ca a venit de hac lui Scaraotchi si a mantuit sufletele coconasilor ce se munceau din pricina lui.
Dupa trecerea de patruzeci ani (Toderica era acum de septezeci), Moartea a intrat la dansul intr-o zi si l-a instiintat ca, fiindca i-a sosit ceasul, dumneaei a venit sa-l ieie, si ca sa se gateasca.
- Sunt gata, a raspuns batranul, dar te rog o, Moarte, fa-mi un bine pan-a nu ma lua; da-mi o para din copacul care este la usa, ca sa-mi racoresc arsura gatlejului. Fa-mi aceasta mica placere si voi muri multamit.
- Daca-i vorba numai pentru atata, a zis Moartea, bucuroasa. si se sui in par ca sa culeaga o para, dar cand vru sa se coboare, nu putu nicidecum, pentru ca Toderica asa voia.
- Ah! Toderica, m-ai insalat! striga. Vad ca sunt in puterea ta. Da-mi drumul, si t-oi mai da zece ani de viata.
- Zece ani! Mare treaba! zise Toderica; de n-ai pofta sa putrezesti in copac, draguta, trebui sa fii mai darnica.
- t-oi da douazeci.
- Ma iei in ras.
- t-oi da treizeci.
- inca mai ai mult pan-m-ii ajunge cu targul.
- Ce pardalnic! Vrei sa traiesti o suta de ani?
- Tocmai acum ai nimerit, iubito.
- Toderica, n-ai minte.
- Poate; dar mi-e drag a trai.
- Fie o suta de ani, zise Moartea.
indata putu sa se coboare si, luandu-si ramas bun de la omul nostru, se duse cu coasa de-a umere.
Cum purcese ea, Toderica se trezi desavarsit sanatos si incepu o noua viata, avand puterea junetii si cercarea batranetii. Tot ce am putut afla de traiul lui acesta, este ca a urmat ca si intai a-si implini toate poftele si mai ales cele trupesti, facand bine cand gasea prilej, dar fara sa gandeasca la mantuirea sufletului sau, ca si mai inainte.
Sfarsindu-se acei o suta ani, Moartea a venit iarasi:
- Gata esti? l-a intrebat.
- Am trimis sa-mi cheme duhovnicul, raspunse Toderica; pune-te pe cel scauies langa vatra, pana ce va veni. Astept numai sa ma spovedesc si apoi sa intru in noianul veciniciei.
Moartea, ca o buna si ingaduitoare persoana, se puse pe scauies si astepta un ceas sa vie preotul. Dar vazand atata zabava, zise gazdei:
- Mosnege, nu t-ai putut cauta de suflet de un veac de cand nu ne-am intalnit?
- Zau! n-aveam numai acea grija, raspunse batranul c-un zambet de luare in ras.
- Daca ti-e vorba asa, striga Moartea suparata de nelegiuirea lui, ti-oi arata eu!
- suguiesti? zise Toderica, vazand-o cum se silea sa se coboare de pe vatra; te stiu ca esti bunisoara si ca-mi vei mai darui cativa ani.
- Cativa ani, ticalosule! (si se trudea sa se deie jos de pe vatra).
- Negresit; dar asta data n-oi cere mult, caci m-am saturat de batranete; m-oi multami cu patruzeci de ani.
Moartea simti ca o putere nevazuta o tinea pe scauies precum odinioara in copac, dar de ciuda si de manie nu voia sa deie nimic.
- stiu un mestesug sa te fac blanda, zise Toderica; si indata puse pe taciunii ce fumegau in vatra un brat de vreascuri. Focul indata s-a aprins si a implut de para si de fum intr-atata cuptorul, incat Mortii ii venea sa-si deie duhul.
- Valeu, valeu! a strigat, simtindu-si batranele oase prajinduse; scapa-ma si fagaduiesc sa-ti dau patruzeci ani de sanatate.
Atunci Toderica i-a dat drumul si Moartea a fugit pe jumatate parlita.
Sfarsindu-se si anii acestia, s-a inturnat sa-si ieie omul, care o astepta la usa c-un sac de-a spinare.
- Asta data n-ai incotro cotigi, ii zise, dar ce ai in sacul acela?
- Sufletele a doisprezece jucatori, prieteni ai mei, pre care i-am scos din iad, sunt acum vro suta cincizeci de ani.
- Vie dar si ei cu tine! zise Moartea, si apucandu-l de chica, se inalta in vazduh, zbura spre apus si se vari in ocna parasita.
Sosind la portile iadului, batu de trei ori.
- Cine bate? au intrebat din nauntru.
- Toderica jucatorul, raspunse Moartea.
- Sa nu cumva sa deschideti! striga Scaraotchi, aducandu-si aminte de stosul ce jucase cu el; cotcariul acela-i in stare sa-mi pustiiasca imparatia.
Scaraotchi nevrand sa deschida, Moartea, vrand-nevrand (caci dorea sa-si razbune) si cu mare parere de rau, a trebuit sa plece spre ceruri.
- Cine esti tu? intreba sfantul Petre pe Toderica, dupa ce Moartea l-a pus dinaintea portii raiului.
- Vechea voastra gazda, raspunse el, acel care odata v-a ospatat cu vanatul sau.
- Cum cutezi sa te infatosezi aice in starea ce te vad? Nu stii ca ceriul este inchis pentru cei ca tine? Bre! bre! bre! Tu esti bun de talpa iadului si ai inca obraz sa cauti loc in rai!
- Sfinte Petre! zise Toderica, mi se pare ca eu nu te-am priimit asa, cand ai venit impreuna cu Domnul nostru de mi-ati cerut gazduire.
- Toate aceste-s frumoase si bune, adaose apostolul cu un glas pe care voia sa-l arate aspru, desi se cunostea ca-i este mila; dar eu nu voi sa-mi gasesc beleaua dandu-ti drumul in rai fara de stire. ingaduie pana voi spune stapanului si apoi vom vedea ce-om putea face.
Domnul nostru, instiintandu-se de venirea lui Toderica, au venit la poarta, unde el sta ingenuncheat pe prag cu sufletele sale, avand sese in dreapta si sese in stanga si milostivindu-se:
- Bine, treaca pentru tine, i-au zis; dar sufletele aceste sunt drepte a iadului, mi-e nu stiu cum sa le priimesc.
- Doamne! zise Toderica, cand am avut cinste a te priimi in casa mea, erai intovarasit de doisprezece calatori si eu v-am priimit pre toti si v-am ospatat si v-am gazduit cum am putut mai bine.
- Nu-i chip de a o scoate la capat cu omul acesta, zise Domnul nostru cu un zambet indurator. Haide intrati, de vreme ce ati venit; ai noroc ca m-ai gasit in chef bun; almintrele n-as ingadui un lucru care poate da pilda rea.
Toderica
Aceasta pagina a fost accesata de 11024 ori.
