Vergiss Mein Nicht
de Costache Negruzzi
Viata este in trecut si in viitor: dorinta si cainta, in cea intai jumatate a vietii omul inca nu traieste si apoi incepe a muri. Constiinta ticalosiei noastre ne departeaza pururea cu privirea inainte sau inapoi; fericirea o vedem tot dincolo de orizonul nostru.
Cu ce natangie ne tinem de cele mai mici suvenire! Ce inraurire au asupra noastra o melodie nesimtitoare poate pentru toti, o privire a cerului, vederea sau mirosul unor floricele pe care altii le calc in picioare cu nebagarea de seama. Asadar, ma veti ierta ca vorbesc cu complacere de Vergiss-mein-nicht, floricica cu petalele de un albastru deschis, cu frunzele verde inchis, pe care sviterii o numesc iarba margaritarului, care creste pe malul raurilor si a lacurilor, avandu-si pururea picioarele scaldate in apa. Dar pentru poetul far amor, pentru acel a carui suflet a fost sfaramat de chinurile unui amor viclean, aurul e numai aur, metal ca si ferul si plugul. Lauda nu este decat o groasa tamaie ce ameteste capul; cununele de flori sunt cununi de spini care acopar fata lui galbana de sange si de sudoare. Heinrich lasase la Maiensa o fata care astepta inturnarea lui; care sa destepta noaptea cand era furtuna si sa ruga lui Dumnezeu pentru dansul. Dupa trei ani el s-a inturnat bogat si vestit. Multa vreme inaintea inturnarei sale, Maria auzise numele lui amestecat cu lauda si amirarea; si, prin o nobila incredire, ea stia ca nici lauda nici amirarea nu dasa amorezului ei atata fericire si trufie precat ii va da cea intai cautatura a junei fete ce-l astepta de atata vreme. Cand Heinrich vazu de departe fumul orasului sau,
S-a oprit cuprins de bucurie si, puindu-se pe iarba verde, a cantat un cantec curat si melanholic, precum este fericirea. A doua zi pe la apusul soarelui, clopotele rasunara ca sa vesteasca insotirea lui Heinrich si a Mariei la rasarirea luceafarului. Este un mormant la Maiensa, dar fiindca numele ce a fost sapat pe el s-a sters, mormantul nu sa stie a cui a fost; insa lacuitorii spun ca ar fi a unui cantaret (menestrel) neamt, muzicant si poet. Cantaretul acela sa numea Heinrich si, fiindca versurile sale era toate in lauda femeilor si mai ales a Mariei, ii zicea Heinrich Frauenlob, adica poetul femeilor. El plecasa sarac ca sa cutriere Alemania si sa-si caute norocul prin romantele si talentul sau, macar ca nu dorea pentru sine nici aur, nici slava. Aurul e de dorit cand poate sluji spre impodobirea femeii ce iubesti. Cand iti trebuie ca sa tinzi bogate covoare subt picioarele ei - ce s-ar rani atingandu-sa de pamant - sau sa reversi in preajma-i parfumuri mai putin mirositoare decat rasuflul ei. Slava e de dorit cand poetul poate pune pe o frunte blonda si parfumata cununele ce cad pe fruntea lui, cand laudele ce ii dau lui ajung, ca o dulce armonie, pana la auzul femeii ce iubeste. in momentul acesta, amandoi sa primbla singuri pe aleea ce sa-ntinde de-a lungul Rinului. S-au pus unul langa altul pe un covor de muschi, privin dusa in tacere, hrapiti de fericire. Aceea ce sa petrecea in sufletul lor nu sa poate talmaci cu vorbe de om.Vapseaua puternica pe care soarele o lasa la orizon sa facuse mai alba si umbra inainta pe cer de la rasarit la apus. Amandoi au intales ca trebuie sa sa duca. Maria vru sa inveciniceasca pomenirea astei frumoase seri, si arata cu mana lui Heinrich niste Vergiss-mein-nicht pe malul raului. Heinrich alerga si culesa florile: dar, lunecand, cazu in apa. De doua ori apa il aduse in fata si iarasi il apuca. La cea a doua oara, el inturna o de pe urma cautatura spre malul unde era Maria si, radicand bratul, ii arunca florile culese pentru ea. Voi sa strige, apa il inadusa; sa cufunda si apa isi relua cursul, si raul ramasa neted ca o sticla. Maria a murit fecioara
Intr-un schit de calugarite. Au talmacit tristul adio a lui Heinrich si floricica albastra au numit: Vergiss-mein-nicht, adeca: Nu ma uita!
Vergiss Mein Nicht
Aceasta pagina a fost accesata de 3716 ori.
