Oda IV de Antioh Cantemir

Oda IV de Antioh Cantemir

de Costache Negruzzi

    Abatuti cu totul din calea cea dreapta,
    si de-ale lor patimi oamenii orbiti,
    Fara osebire de loc sau de treapta,
    Toti in intuneric umblau rataciti.

    Picioarele multor au alunecat
    in adanci prapastii, si rari au scapat.

    La unii Norocul bratul sau puternic
    Tinzand spre scapare de munci i-a ferit,
    I-a scos din ispite; dar omul nemernic
    De adevar inca nepovatuit,

    Fara a lui sprijin, slab, neputincios,
    Nu putea sa afle drumul priincios.

    Ins-Acela carui firea se supune,
    Primejdia noastra a inlaturat,
    Trimitand in lume pre intelepciune
    Ca de-a ei povata omul luminat,

    De la fapte rele sa fie retras,
    Sa-nfrunte-orice patimi, sa-ndrepte al sau pas.

    O! cat de placuta si impodobita
    E fiica Acelui de sus imparat
    in fata-i blandetea este zugravita,
    Cuvantul ei dulce, lin si masurat!

    Virtutea si cinstea pre ea o slavesc,
    Caci fiii dreptatii dreptatea iubesc.

    S-ascunde de dansa urata minciuna,
    Ce este izvorul relelor vointi,
    Triumfa printr-insa numai fapta buna,
    si-n mainile sale poarta biruinti.

    Asa cand rasare soarele lucind,
    Revarsa lumina pre noapte gonind.

    Noroadele acele a caror hotare
    Spre rasarit mandru departe se-ntind,
    Vecine cu negrii, si alte popoare
    Care se adapa din Ganges si Ind,

    Se cobor la glasu-i de pe elefanti,
    si-ntai indienii se vad luminati;

    Apoi etiopii cu negrele fete
    si Nilul ce varsa bogatul sau har
    Pe tarmuri slavite, prin fapte marete
    Prin legi intelepte ce sunt al ei dar

    Din a nestiintei noianuri scapand,
    Se-nalta la cer cu agerul gand.

    A lui intuneric s-a ei stralucire
    Vazu Babilonul cel cu zidul lat,
    Noroadele acele fara carmuire
    De ea imblanzite, la ea s-au plecat.

    Schitii cei salbatici si tracii cumpliti,
    Sunt puterii sale marturi neclintiti.

    Dup-o indelunga si grea preimblare
    La septe prieteni ai sai s-a oprit,
    Grecia ferice cu-a sa vizitare,
    in multa putere si slava-a sporit.

    Prin a ei povata romanii dau legi,
    Ca stapani puternici a lumii intregi.

    Dar cand lenevirea - muma rautatii -
    De a ta lumina i-a instrainat,
    Atunci spre pedeapsa urgia dreptatii
    Pe-ai Nordului barbari la ei a chemat,

    Ce sfaramand tronul intai la Apus,
    Apoi s-Orientul curand au supus.

    intamplarea asta este norocita,
    Caci cei slaviti doctori si vrednici barbati
    Pre care Zeita acum urgisita,
    Mai avea prieteni ei adevarati

    O noua lumina Europei au dat,
    si-n veci al lor nume va fi neuitat.

    Din tara in tara purta-ntelepciune
    Cu ea impreuna pe-ai sai urmatori,
    in totul urmeaza schimbari de minune,
    si cad ereticii usor crezatori.

    Noi insa cu inimi si cuget curat,
    Slujim unui singur ceresc imparat.

    Iubim judecata acea cu dreptate,
    Iar para urata nu o suferim,
    La razboaie mergem in osti regulate;
    Prin agere sfaturi mai mult biruim,

    Pereti de arama cu pumnul sfarmam,
    si dupa vointa focul prelucram.

    Mainile lui Joe nu-s mai de minune
    Decat ale noastre. Cu fulger de foc
    Noi facem pre trasnet grozav sa rasune,
    Sa darme pamantul, si stancele-n loc.

    Furtune si vifor nu ne pot opri
    Pe undele marii sumeti a pluti.

    Peste oceanuri aflam lumi ascunse,
    Planetele toate pe ceruri ochim,
    Miscarea lor, cursul, de noi sunt patrunse
    s-a soarelui raze in flori impartim.

    Faptura intreaga simte ne-ncetat,
    A duhului nostru efect minunat.






Oda IV de Antioh Cantemir


Aceasta pagina a fost accesata de 1585 ori.