Oda IV de Antioh Cantemir
de Costache Negruzzi
Abatuti cu totul din calea cea dreapta,
si de-ale lor patimi oamenii orbiti,
Fara osebire de loc sau de treapta,
Toti in intuneric umblau rataciti.
Picioarele multor au alunecat
in adanci prapastii, si rari au scapat.
La unii Norocul bratul sau puternic
Tinzand spre scapare de munci i-a ferit,
I-a scos din ispite; dar omul nemernic
De adevar inca nepovatuit,
Fara a lui sprijin, slab, neputincios,
Nu putea sa afle drumul priincios.
Ins-Acela carui firea se supune,
Primejdia noastra a inlaturat,
Trimitand in lume pre intelepciune
Ca de-a ei povata omul luminat,
De la fapte rele sa fie retras,
Sa-nfrunte-orice patimi, sa-ndrepte al sau pas.
O! cat de placuta si impodobita
E fiica Acelui de sus imparat
in fata-i blandetea este zugravita,
Cuvantul ei dulce, lin si masurat!
Virtutea si cinstea pre ea o slavesc,
Caci fiii dreptatii dreptatea iubesc.
S-ascunde de dansa urata minciuna,
Ce este izvorul relelor vointi,
Triumfa printr-insa numai fapta buna,
si-n mainile sale poarta biruinti.
Asa cand rasare soarele lucind,
Revarsa lumina pre noapte gonind.
Noroadele acele a caror hotare
Spre rasarit mandru departe se-ntind,
Vecine cu negrii, si alte popoare
Care se adapa din Ganges si Ind,
Se cobor la glasu-i de pe elefanti,
si-ntai indienii se vad luminati;
Apoi etiopii cu negrele fete
si Nilul ce varsa bogatul sau har
Pe tarmuri slavite, prin fapte marete
Prin legi intelepte ce sunt al ei dar
Din a nestiintei noianuri scapand,
Se-nalta la cer cu agerul gand.
A lui intuneric s-a ei stralucire
Vazu Babilonul cel cu zidul lat,
Noroadele acele fara carmuire
De ea imblanzite, la ea s-au plecat.
Schitii cei salbatici si tracii cumpliti,
Sunt puterii sale marturi neclintiti.
Dup-o indelunga si grea preimblare
La septe prieteni ai sai s-a oprit,
Grecia ferice cu-a sa vizitare,
in multa putere si slava-a sporit.
Prin a ei povata romanii dau legi,
Ca stapani puternici a lumii intregi.
Dar cand lenevirea - muma rautatii -
De a ta lumina i-a instrainat,
Atunci spre pedeapsa urgia dreptatii
Pe-ai Nordului barbari la ei a chemat,
Ce sfaramand tronul intai la Apus,
Apoi s-Orientul curand au supus.
intamplarea asta este norocita,
Caci cei slaviti doctori si vrednici barbati
Pre care Zeita acum urgisita,
Mai avea prieteni ei adevarati
O noua lumina Europei au dat,
si-n veci al lor nume va fi neuitat.
Din tara in tara purta-ntelepciune
Cu ea impreuna pe-ai sai urmatori,
in totul urmeaza schimbari de minune,
si cad ereticii usor crezatori.
Noi insa cu inimi si cuget curat,
Slujim unui singur ceresc imparat.
Iubim judecata acea cu dreptate,
Iar para urata nu o suferim,
La razboaie mergem in osti regulate;
Prin agere sfaturi mai mult biruim,
Pereti de arama cu pumnul sfarmam,
si dupa vointa focul prelucram.
Mainile lui Joe nu-s mai de minune
Decat ale noastre. Cu fulger de foc
Noi facem pre trasnet grozav sa rasune,
Sa darme pamantul, si stancele-n loc.
Furtune si vifor nu ne pot opri
Pe undele marii sumeti a pluti.
Peste oceanuri aflam lumi ascunse,
Planetele toate pe ceruri ochim,
Miscarea lor, cursul, de noi sunt patrunse
s-a soarelui raze in flori impartim.
Faptura intreaga simte ne-ncetat,
A duhului nostru efect minunat.
Oda IV de Antioh Cantemir
Aceasta pagina a fost accesata de 2578 ori.
