Floarea, florarita romanca

Floarea, florarita romanca

de Costache Negruzzi

Romanca copilita, nu-ti e destul podoaba
Ce-ti darui natura atat de-mbelsugat?
La ce-ti slujeste salba si scumpele margele
Ce-mpregiura cu fala frumosul tau grumaz?

L-a lumei obiceiuri voiesti a te supune
Prin lucea minciunoasa desartelor gatiri;
Nu stii ca-mprumutata podoaba nu-i placuta.
Nici este ca lumina ce varsa ochii tai?

Tu duci la targ a verei frumoasele dulci poame,
si flori mirositoare. Eu cand vad al tau trup
Ca bradul de subtire, atunce cred poveste!
Ca poamele si roza surori cu tine sunt.

Al tau par este negru si-ntunecos ca ceasul
Cand intra-n inimi fragezi pacatul fioros;
Pe buze-ti sta garofa. - Spune, frumoasa, oare
Gurita ta nu este facuta din garofi?

Ai tai obrazi sunt rumeni ca roza-mbobocita;
Ferbinte ca un soare e rumenul tau ochi;
Dintii tai precum perle; precum sunt doua persici
E peptul tau cel fraged si sanul fecioresc.

O, juna copilita! Nu aibi nici o sfiala,
- iti spun cu-ncredintare, caci si eu florist sunt
Producturile verei tu poti la targ aduce,
De vreme ce tu a verei si tu copila esti.

Panerul tau ce este galban precum safranul
E plin cu-mbelsugare de roze, de zamosi;
Dar gura ta-i mai rosie; si mai mirositoare
Decat aceste toate - e sarutarea ta.

Te poti duce oriunde fara sa aibi vro grija;
insa de amor draga, foarte sa te pazesti,
Caci tenera femeie ce este ca si roza,
Ca ea se vestezeste, se rupe ca si ea.

Tu razi, copila draga, d-a mele bune sfaturi,
Razi caci esti randuita de soarta sa iubesti;
Dar cand puful din fata-ti ca floarea se va sterge
si-i ramanea ca roza ce creste-n Ieriho,

Ca cea vesteda floare ce-atunce se roseste,
Cand o adapa-n pace apa din izvor lin,
Asa tu a ta fata in ap-o racoreste;
Ochiul este izvorul, lacrimi apa lui sunt.





Floarea, florarita romanca


Aceasta pagina a fost accesata de 1546 ori.