Intaia noapte a lui lung

Intaia noapte a lui lung

de Costache Negruzzi

Tu! Dumnezaul linistii ci umbra ti-mpresoara,
Somnule! Vino de m-adormi... o, ceriule, el zboara!
Ca un prietin vanzatori fugi de cei nenorociti
Sadi in culcusul numai a celor fericiti.
De glasul cel tanguitor fugi, sa departeaza,
Glasul celui nenorocit pe el il spaimanteaza!
Dupa cativa menunte unii odihni tulburate,
Ma destept. Fericit cel ci nu sa trezasti
sa este tot in noapte si mormanturile uitate
La stare ce cumplita el acum nu mai gandesti
Dar daca sa-n mormant starvurile visaza,
Nici acolo nu gasasti vro mangaioasa raza.
Chicuram... Un vis! un vis spaimantatori
M-au trudit necurmat cu chip tulburatori,
Fara nadejdi tras dintr-o nenorocire,
in spaimi infricosate si intru ingrozire.
Vai! sufar inca, si dintr-o rasuflare
Un vant au imprastiet aceasta-nsalaciuni.
Dar insa, in sfarsit, din somn m-am disteptat
si-atunci, crud, adivarul pe mini-au asteptat.
M-am trezit! Ce-am vazut? Am vazut trii mormanturi
intru cari zac trupurile celor mai scumpi menunturi,
Cerand la ochii mei cu lacrami, pe rand,
A amoriului jale, a prieteniei gand.
Zaua nu-i indestula la necazurile meii,
si noapte ce mai acoperita cu mai negri perdeli.
Cand toate sa stang in al sau intuneric,
Ah, acel intuneric nu-i ca mine de trist, nu-i ca mine de jalnic!
Fantom spaimantatori ci-l urmeaza tacere,
Pe scaon de abanos avand asa saderi
Cu un nour des vazduhu invalesti
si cu un schiptru de plumb pe lume stapanesti.
Ci intuneric, Doamne! si ce liniste mari!
si fire intru taceri, ea ii da ascultari,
in zadar urechea asculta, in zadar ochiul vede,
Toati in lumi sunt moarte, toate intru taceri!
De acest mari lucru cum sufletul sa miara,
Nenorociri, necazuri, toate acum sa piara!
O, stalucite soare! O, ste preluminoasa!
Vin de ma lumineaza, ah! zi prefioroasa!
Voi, cari-mi indulciti intuneric, taceri,
Voi, vecinici fapturi ce-mi sunteti cu placeri,
A carora fiinta duhu ne-l lamuresti,
Faci ca sa uitam toate, necazu il nadusesti,
Veniti de sprijaniti minte me ce ranita,
De necazuri si trudi cu totul obosita.
si va voi multami in noapte ce cumplita,
Cand minte me de suflet s-a afla dizlepita.
Ah, numai in mormant omul cel ticalos
isi leapada trufie, ci ari mai frumos!
Smerit de osandiri, cand intra in mormant,
Mariri si-ngamfare s-acopar cu pamant.
Dumnezairi desarte, voi ma veti agiuta.
Eu chem pe Dumnezau meu, ci sunteti voi inainte sa?
A caruia Dumnezau glas puternic si tare
Au razbit a haosului adancime ce mare?




Intaia noapte a lui lung


Aceasta pagina a fost accesata de 1636 ori.