Satira III de Antioh Cantemir

Satira III de Antioh Cantemir

de Costache Negruzzi



        Catre Teofan arhiepiscopul Novgorodului

    Arhipastor slavite! Tu, caruia puterea
    intelepciunii nalte a spus a sale taine,
    si toate de pe lume pre larg ti-a aratat,
    O, Teofan! Tu care pricepi si intelegi
    Ori cate-o minte-ntreaga a le cuprinde poate!
    Raspunde-mi: cand natura a inzestrat pre oameni
    Cu trup si judecata, tot ea le-a impartit
    si patimile care ii tin in jugul lor,
    Sau raului acestui un alt izvor se afla?

    Tu la Hrisip arunca acea intai privire:
    De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi,
    El Moscva-n toata vremea colinda de trei ori,
    si masa de cu seara mai grabnic o sfarseste,
    Decat in zi de praznic un popa liturghia,
    Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre altii.
    Pe cand cocosul canta, el este-acum in targ,
    Chiar viata nu isi cruta, unde castig priveste,
    s-abia sosind din China in alta parte pleaca.
    El nu se ingrijeste de varsta sa, de timp,
    De valurile marii nu-i pasa nicidecum.

    Cu parul alb si garbov, cu nici un dinte-n gura,
    La marfa lui gandeste, iar alta grija n-are;
    Cand cumpara se roaga, se-nchina pentru-n ban,
    Cand vinde este ieftin numai la juramant.
    Sa cauti toata Moscva nu afli alt ca dansul
    Sa stie cum sa-mparta un rup in patru grefuri,
    Un cifert din cot sa fure si litrele din ochi.
    Nu arde lumanare, nu face iarna foc,
    El tremura mai bine decat sa cheltuiasca,
    s-adeseori in casa traieste fara sluga.
    Camesa nu isi schimba cu saptamani intregi;
    Prostirile-i in patu-i de negre putrezesc;
    Un singur caftan are ramas numai urzeala.
    De vede la o masa trei feluri de bucate
    Se mira zicand: Doamne! Ce cheltuiele mari!

    Ganditi ca Hrisip poate munceste intr-atat
    Pentru ca sa adune cu ce sa-si tie viata,
    si se stradanuieste ca-n urma-i sa nu lase
    Femeia lui saraca c-o casa de copii?
    O nu! De bani ticsite sunt sipetele lui,
    Din care-acum o parte rugina o mananca,
    si singura lui ruda e un nepot cu stare.
    Zgarcenia! nu alta munceste pre Hrisip;
    El strange si aduna movilele de bani,
    Avand placere numai sa-i vada multi gramada;
    Iar daca mie-o suma mai mica imi ajunge,
    Apoi la lacomie de ce sa fiu supus?
    imi pare ca se poate Hrisip asemana
    Cu unul care merge la rau sa beie apa,
    Desi e mai departe, pentru ca este multa,
    Iar nu la izvorasul ce curge langa el.
    Dar oare-atunci multimea cu ce-l va folosi,
    Cand unda sapand malul de subt a lui picioare,
    Va inghiti pre lacom in valurile sale?

    Clearh dispretuieste iubirea de argint.
    Din cap pan-in calcaie in aur stralucind,
    Palate mandre are in Moscva si afara,
    impodobite toate cu mare bogatie.
    El tine masa-ntinsa; tacamurile lui
    Nu au vro osebire din cele-mparatesti,
    Din casa pan-la scara stau slugile-nsirate
    in haine aurite, lasand prin mijloc cale
    Sa treaca carturarii si cei lingusitori,
    Ce patimile-atata cu sfaturile lor.
    Cu fete desfranate averea-si risipeste;
    De-a pururea placerii deschide drumuri noua.
    Desi in lume pare ca Crezus de bogat,
    A lui venituri insa pe-a mele nu intrec;
    Caci el le cheltuieste in patru zile numai
    si toata a lui pompa e de imprumutare,
    Facuta cu-njosite mijloace s-amagiri.
    Sporeste datoria, dobanzile sporesc,
    Pan-ce Clearh al nostru inchis se pomeneste,
    Sarac ca vai de dansul, lasandu-si creditorii
    in deznadajduire cu lacrimi pe obraz.
    Pe doi, trei saracindu-i, pre altii mai multi sireti,
    Care-au pandit prilejul i-a pus in buna stare.
    Din zori de zi Menandru alearga, urmareste,
    Asculta ce se face prin case si prin targ,
    si ce porunci iesira acum mai de curand.
    De orice schimbari noua, de orice-naintare
    El afla mai nainte, si tot ce se lucreaza
    Ca tatal nostru stie. El e mai multumit
    Trei zile sa posteasca, decat a nu afla
    Ce veste curierul din Persia aduce,
    Ce fata se marita, ce tanar se insoara,
    Care cui face curte, cine s-a galcevit,
    Cine in carti aseara mai mult a castigat,

    Cine-a venit, si care iesi din targ afara,
    Cui se nascu prunc, cine s-a dus in ceea lume?

    O, cand boierii nostri si-ar sti trebile lor
    Cum stie el pe-a altor, nu i-ai vedea umbland
    C-o gloata numeroasa de creditori pe urma!
    Nu i-ar fura vatajii si ar trai mai bine!

    Apoi cand novitale destule-a adunat,
    intocmai ca o bute umpluta cu vin nou
    Ce fierbe, sfaraieste si dand afara dopul
    Spumosul vin cu vuiet pe vrana nabuseste,
    Asemene Menandru nu poate mistui
    Nimic din cate stie; si de-ai avut pacat,
    Sa te-ntalnesti cu dansul, indata-ncepe-a-ti spune
    in taina la ureche o suta de vesti noua,
    Ce zice ca le stie din foarte sigur loc,
    si ti le spune numai pentru prietesug.
    El le alcatuieste dupa a lui parere,
    si rareori se-ntampla la doi sa spuie una.
    Minciuna lui o crede adese insusi el,
    Cand la auz ii vine din casa de magnat.
    Sfarsind, din ochii-ti piere, precum judecatorul
    De-mpricinat s-ascunde cand stie ca bani n-are;
    Se duce sa mai umple pre altii cu minciuni.

    Longhin te ameteste, desi nu stie vesti,
    Fereste-te de dansul, si nu-l pofti la masa
    De n-ai facut gustare, c-apoi cu buna seama
    Ramai pe toata ziua flamand si nemancat.
    intai el iti insira solii de complimente
    De la copii, nevasta, apoi iti banuieste
    Ca n-ai fost pe la dansul de-atat amar de vreme,
    Cand stii ca iese dintii copilei lui acum,
    C-a fost in fierbinteala s-a plans neincetat.
    Pe fata cea mai mare e gata s-o marite;
    O da dupa un tanar frumos, bogat si nobil,

    C-un an mai mare numai decat copila lui.
    Izvodul iti citeste de zestrea care-i da,
    si toata garderoba pan-la un fir de ata.
    Nu-i mult de cand baietul si-a pus la azbucoavna
    s-acum e de mirare cum poate sloveni.
    S-a apucat la tara sa-si faca-un mare iaz
    A caruia plan iute din buzunar il scoate;
    De l-a uitat acasa incepe a ti-l face,
    Cutite, furculite pe masa insirand.
    Mosia-ti o descrie cu tot venitul ei,
    Productele anume in ce timp au fost stranse;
    Pre toti proprietarii de la potop ti-i spune
    si cum acea mosie la el a incaput
    Curmandu-se procesul ce-avea c-un unchi al sau.
    Vei fi ferice inca daca pe langa-aceste
    N-a vrea sa-ti povesteasca de la Azof asaltul;
    iti trebui o zi intreaga bravurile s-asculti,
    Minuni de vitejie ce el a aratat,
    si cata iscusinta de ager comandir
    A dezvelit acolo infricosand pre dusmani.
    Aici apoi pe-ntregul croieste la minciuni,
    si nu gasesti pe urma-i o umbra de-adevar.

    Dar unde se pot toate descrie cu-amaruntul?
    Nu sunt atate fire in snopuri de graunte,
    Nu jura precupetul mai multe ori pe an,
    Nu fura de la oca mai dese un cracimar
    Scapand de judecata si de globiri prin mita,
    Decat limbutul nostru insira la o masa.
    El nici se mai rasufla, asuda povestind,
    Se teme sa tuseasca, si crede-n gandul sau
    Ca limba n-ai in gura, esti totul o ureche,
    Nu-ti lasa pic de vreme sa zici si tu o vorba.

    Acufundat in ganduri smeritul Varlaam,
    Cand intra intr-o casa se-nchina pana jos,
    Pre toti ii saluteaza si-ntr-un ungher se pune,
    Plecandu-si in jos ochii, graind din varful limbii
    Metaniile trage, paseste-ncetinel.
    infricosatul nume al Domnului Hristos
    La toata vorba-l pune. Plecare mult-arata
    Sa faca paraclise, si lumanari sa duca,
    Neincetat faleste pe-alesii credinciosi
    Ce-a sfintelor locase marire o latesc,
    si ridicand biserici cu-averi le inzestreaza.
    Ferice de-al lor suflet! Cereasca desfatare
    Pre dansii ii asteapta; lor raiul e deschis.
    Nu fiti la indoiala ca vorbele-i privesc,
    Spre a spori - de poate - a clerului venituri;
    Acei ce la biserici au danuit averea
    Din care el se-ngrasa, sunt foarte laudati.
    Nimic alt nu place atat lui Dumnezeu,
    si numai prin aceasta la rai deschidem cale.
    El carne nu ia-n gura la mesele straine,
    Nici vin nu vrea sa guste, dar nu e de mirat;
    Un gras clapon acasa intreg il ospata
    Spalandu-l c-o butelca de vin unguresc dulce.
    Pre cei supusi la pofte trupesti ii tanguieste,
    Desi el pe sub gene cu ochi scanteietori
    La sanul alb si gingas se uita pe furis;
    Eu ins-imi spun pacatul, nu mi-as lasa nevasta
    C-un cuvios ca dansul sa faca cunostinta.
    El zice: de manie sa fugi, sa te feresti,
    Sa nu tii minte raul, dar singur este rau.
    Pe-al sau vrajmas in sine ar vrea sa-l prapadeasca,
    si cu necontenire de moarte-l prigoneste.
    Gandeste ticalosul ca poate insela
    Pre Cela ce cunoaste pe-ai lumii rai si buni!

    Din faptul zilei Foca la cei mari prin antreturi
    Asteapta cu prezenturi; ca cel mai de pre urma
    Ciocoi se injoseste spre a intra-n favor,
    Dorind sa zica lumea: vedeti cum il cinstesc
    Pre Foca toti boierii? Cum il poftesc sa sada
    soptindu-i la ureche interesante lucruri?
    in targ zidi o casa, mari sume cheltuind,
    Prin care-o sa-i ramaie copiii cersetori,
    Dar numele-i cu slava s-a pomeni in veacuri.
    Cu genealogistii el are cunostinta,
    si cu-autorii caror le da bani de ajuns
    Ca sa-i lateasca slava prin scrierile lor.
    Deunazi - cine stie? - ce-a dat pe o brosura
    Ca sa se tipareasca ca e de dansul scrisa.
    Vazand ca sunt la cinste cei in razboi raniti
    Rabda sa-i ciunte nasul si pieptul isi dunga.
    Alearga ca besmetic in lume dupa slava,
    Cand slava o dau numai naravurile bune.

    Glicon la altii merit nu afla nicidecum.
    De este oarecine placut si priimit,
    Un altul de petrece viata laudata,
    Ori cineva prin arte al sau neam isi mareste,
    Sau are barbatie pe apa si in foc,
    Ori cel ce in razboaie pre dusmani a invins,
    s-acel la ce legi bune a introdus in tara, --
    Toti n-au facut nimica, Glicon din impotriva,
    Pre el numai se crede de om desavarsit.
    Rostirea-i o minune; purtarea-i un model,
    Ce poate sa slujeasca de pilda tuturora.
    De-si face o idee, din ea nu-l poti abate;
    Se mira cum de tarul nu a incredintat
    Pana acuma tara la carmuirea lui,
    s-in mintea lui nu-ncape cum dupa el n-ofteaza,

    Orice copila ce simte amorului vapaie.
    Pre el se stima numai, de dansul este plin,
    Crezand ca neamul nostru de-atunci e fericit
    De cand el ca luceafar a rasarit pe lume;
    Gandeste ca vederea, auzul sunt lasate
    La oameni, ca sa vada, s-asculte ale lui
    Marete intreprinderi, caci spre acest sfarsit,
    Aceste doua simturi avem de la natura.
    Clites dispretuieste desertaciunea lumii
    Mai mult decat monahul ce lumea a lasat;
    Viata isi petrece de-a pururea voios.
    Umflat, la fata buged, cu ochii rosi si tulburi,
    in sase luni de zile bea tot pan-la camasa.
    ii tremura tot trupul, picioarele si maini,
    Cum tremura pe pietre carutul harbuit.
    Dispretuit de oameni, sarac ca vai de dansul,
    O soarta mai ferice in lume nu doreste,
    Cand are dinainte paharul plin de vin.
    Cu-atata e mai vesel, cu-atat mai multumit,
    Cu cat e mai aproape de starea animala.

    in adunari cand intra Ircan coteste-mpinge,
    Ca barca printre valuri prin toti isi face loc
    Sa treaca inainte, sa fie cel intai.
    La mese cand se afla tot schimba, porunceste,
    S-aduca alte blide, sa-i dea alt soi de vin;
    El mai intai incepe sa-nchine sanatatii;
    Toti trebui sa atarne de la a lui povete.
    Cand te inchini la dansul, sprinceana de ridica,
    s-abia din ochi de-ti face un semn multumitor,
    Sa stii ca-n mare cinste atunci la dansul esti,
    Caci foarte rar se-ntampla sa zica si vro vorba.
    Materia din care el a iesit pe lume
    N-a fost precum a noastra ci mult mai de bun soi;
    A noastra-i lut de tina, a lui de portelan.

    Sozim la el se uita c-o apriga zambire
    si-mi spune la ureche cu limba veninoasa:
    "Ircan mai bine-ar face sa nu uite-al sau bun
    Ce sta pe la raspinteni cu traista-n sold,
    si pre a sa bunica ce-a fost spalatorita;
    Sa-si masure purtarea precum i-a fost si neamul,
    Sa-si mai inchida gura, c-atunci prin boiul sau
    Tot ar putea sa-nsele vrun natarau, vrun prost,
    si marea-i nerozie n-ar fi asa vazuta."
    Sozim are dreptate, ar fi mai bine insa
    Chiar lui Ircan sa-i deie acest sfat priincios,
    Decat de el sa rada cu altii in zadar;
    (Acest fel hulitorii defaima totdeauna;
    Nici cinstea, nici virtutea de gura lor nu scapa.)
    Sozim cu-asa asprime ii judeca pre toti:
    "C-o undita de aur mult gingasul Silvan
    A prins pre virtuoasa vecina sa prea lesne.
    La masa lui Procopi n-avu ce sa manance.
    A Nastei frumusete e-n sipuri si cutii,
    Albeata, rumeneala o cumpara din targ.
    Clement judecatorul nimic nu face singur,
    Numai prin ochelarii diacului citeste."
    Nici varsta, nici prieteni, nici rudele, nici rang,
    inveninata-i limba nu pot astampara.
    si eu ziua aceea numesc nenorocita,
    in care mi se-ntampla sa ma-ntalnesc cu dansul,
    Caci stiu ca este gata a ma grai de rau,
    indata ce din ochii-mi, se face nevazut.

    El este-adevarata societatii ciuma,
    Dar mult e mai de groaza Trofim cu limba dulce,
    Caci vorba rea adese defectele hulind,
    Pe nesimtite-ndreapta pre omul intelept,
    Cu laudele insa Trofim nu face alta,

    Decat mai mult sporeste pre natarai la numar.
    Noi lauda a crede plecare mare-avem:
    Ea-n inima se vara, si de gaseste-n ea,
    Scanteie de virtute, o stinge si o seaca.
    Tot omul pe-asta lume e iubitor de sine,
    si o incredintare de lauda-i de-ajuns
    Ca sa ne rataceasca din drumul acel drept.
    Cand Tit deschide gura, Trofim se minuneaza
    De vorba-i iscusita; asculta si indeamna
    Pre toti sa ieie seama, sa nu zica nimic;
    Nici sufla, nici stranuta pan-nu sfarseste Tit
    O vorba ce ma face sa casc cu ne-ncetare.
    La masa de-l pofteste, el degetele-si linge,
    si zice ca sunt toate bucatele ceresti.
    Atata randuiala la nime n-a vazut,
    s-atata curatie ce e la Tit in casa,
    Se pare o minune si seamana cu raiul.
    Pastorul Paris daca ar fi avut noroc
    Sa aiba cunostinta cu nevastuica lui,
    Menelau traia-n pace, si mandra sa Elena
    Ar fi ramas acasa sa toarca si sa tese.
    Oricare-a lui Tit fapta o-nalta pan la nori
    Chiar strambul nas isi sufla mai bine decat altii;
    si nu numai pe-acesta cu laude-l mareste,
    Faleste pre oricine; lui toate-i par minune,
    Crezand ca dobandeste iubirea tuturor;
    Pan' si ce pute zice ca are miros bun.

    Descult, numa-n camasa, de zece ori pe noapte
    Din pat se scoala Nevus, si cu luare-aminte
    La usi si la ferestre el cata ne-ncetat
    Sa vada de-s inchise, de sunt la locul lor
    Ladita, portofoliul si sipetele toate.
    De multe ori trimite pe taina ca sa afle

    La tara, de nu-l fura vatavul in ceva;
    Adese dupa stolnic se ia pe urma-n targ.
    Pe sluga langa dansul nu sufera sa fie
    Ca nu cumva sa-l vada unde isi pune banii.
    S-a intamplat vecinul sa-l roage intr-un rand
    Sa-i dea-mprumut caldarea. El nu i-a refuzat,
    Dar a intrat in grija ca nu cumva trimisul
    Sa fuga cu caldarea, si-ndata dupa dansul
    A repezit o sluga; pe urma-i veni-n gand,
    Ca poate megiesul o va tagadui;
    Pe loc trimise altul caldarea sa-i aduca.
    Daca la oarecine nevasta lui se uita,
    Socoate ca e gata orice a-i implini,
    si cu acea idee se necajeste rau.
    Prepune cum ca mama copiii isi invata
    Sa se-mprumute-n taina si-n datorii sa cada.
    De vede pe doi oameni soptindu-si intre ei,
    Gandeste ca pe dansul ei rad si-l clevetesc.
    Cand are sa raspunda isi cumpaneste vorba,
    Caci crede ca tot omul voieste sa-l insele.
    Ca dansul prepuielnic alt om in lume nu-i;
    El vede pretutindeni tot curse s-amagiri,
    si-n asta neodihna viata isi mananca.
    Eu cu asa tocmeala n-as priimi nici tronul;
    De-mparatescul titlu curand m-as satura.
    O goala saracie cu-a ei ticalosii
    As prefera mai lesne in liniste si pace,
    Decat o necurmata a mintii valmasire;
    Nici slava, nici averea n-as vrea cu acest pret.
    Mai bine in viata sa fiu tot amagit,
    Decat sa ma munceasca ne-ncrederi si prepusuri.

    Nu mai putin pre sine Zoil se chinuieste;
    Oricare lucru vede ii naste un nou gand,
    O noua intristare, ce somnul ii gonesc.
    Deunazi aruncandu-si zavistnica ochire
    Vazu ca megiesul isi face o casuta,
    Ce-abia o suta ruble se poate pretui;
    ingalbenit de pizma se bolnavi cumplit
    De-o strasnica langoare de care s-acum zace.
    Pe-un biet soldat de-l stie ca are-n san o rubla
    Agonisita in slujba de douazeci de ani,
    si de aceea inca tanjeste amarat.
    De-a capata vreunul un rang, o slujba mica,
    Vro lauda de-aude, carteste si se mira
    Cum oamenii orbeste un merit asa mic
    Atata il inalta s-atata-l pretuiesc.
    La altii farmatura ii pare paine-ntreaga
    La un sarac desaga, la un calugar barba
    De vede... Dar nu-i vreme, o muza, sa sfarsim?
    Desi ni-i drag a scrie, ne-nvata bunul simt,
    Sa punem marginire la limbutia noastra;
    Caci vorba lunga este adese neplacuta.
    si trebui sa tii minte cu cine vorbim noi.
    Socoti ca alta treaba nu are Teofan
    Decat sa ospateze, sa doarma si s-asculte
    Cu maini incrucisate, a mele proaste versuri?
    Cuvantatoarei turme pastor neadormit,
    De dansa ingrijeste sadind neincetat
    Samanta mantuirii, prin fapte si cuvinte.
    Bisericii cei sfinte el cap fiind, aproape
    Se afla de monarhul, si este-aparator
    Duhovnicestii slave, urmand cerestii cai.
    Naravurile-ndreapta in preoti incuibate,
    intemeind intr-insii cucernica purtare,
    Vointa providentei ne spune gura lui,
    Povatuind crestinii pe drumul acel drept;

    Ne-adapa din izvorul intelepciunii nalte.
    si multe sunt la numar a sale ostenele.

    Mai bine decat tine cunoaste in idei
    si fapte felurite, plecarile-omenesti.
    De am cerca a scrie defecturile toate
    si orice-n gand ne vine, viata n-ar ajunge;
    Multi oameni sunt pe lume si multe patimi au.
    Castor iubeste caii, iar frate-sau razboiul,
    Diacul se sileste pre gol sa-l mai despoaie;
    Tot capul are ganduri si voi deosebite.
    A mea plecare este naravul prihanit
    si graiurile rele prin versuri sa-nfruntez;
    Iar cel ce si pre mine va vrea sa ma-ndrepteze,
    Va merita cinstirea s-a mea recunostinta.




Satira III de Antioh Cantemir


Aceasta pagina a fost accesata de 1593 ori.