Satira VII de Antioh Cantemir
de Costache Negruzzi
Catre cneazul Nikita Iurievici Trubetkoi
Cand vad pre unul care ceaslovul nu mai lasa,
Biserica pazeste, se-nchina, tine postul,
Nu doarme cu nevasta, si duce lumanari,
Dar ia chiar si camasa de pe un biet sarac,
De-i zic: asculta frate, te ratacesti cu mintea,
Mergand pe asta cale in rai nu poti sa intri;
Iar daca ai dorinta ca sa te mantuiesti,
Da inapoi aceea ce ai luat nedrept.
Atunce l-a mea ravna el manios raspunde:
Nu-i treaba ta, baiete, sa dai batrane sfaturi!
si bine zice omul; eu inca n-am ajuns
A iernii inturnare sa vad de treizeci ori,
si nici un par din capu-mi nu si-a schimbat colorul,
Cum dar in asa varsta sa-ndrept eu barbe albe
si cazaturi cinstite ce poarta ochelari?
Pre cei ce n-au in gura mai mult decat trei dinti,
tiu minte ciuma Moscvei, si spun ca de deunazi,
Campania si lupta la Cighirin urmata?
As ragusi zadarnic vrand sa le dovedesc
Ca mintea-n om nu creste cu lunile si ani,
Cu toate ca cercarea pre minte sprijineste,
si ce castiga numai cu anii; insa vremea
Nu da esperienta la cei ce nu pricep
A lucrurilor reguli; iar omul silitor
La ea s-ajunga poate si-n varsta tineretii;
A mele vorbe insa vor fi dispretuite,
si multi natangi in lume vor crede ne-ncetat,
Ca un batran cu mintea intrece pe trei juni.
Asemene opinii fara de judecata,
si altele mai rele, s-au intalnit in oameni;
Unii se tin de-acele ce bune le socot,
Le cred ca-s legiuite, si nu stiu ca gresesc;
Iar altii cunosc raul, dar nu au indrazneala
Sa se impotriveasca plecarii cei natange
Ce-i trage catre fapte lipsite de bun simt.
De-ai intreba pricina acestei rataciri,
Obstescul glas raspunde: Ca noua din nascare
Ne-a dat natura suflet plecat spre amagire
si stapanit de patimi, iar astei legi firesti
Noi nu suntem in stare a ne impotrivi.
Acest adevar insa de e ispitit bine,
Nu stiu. Nikito draga, dar stiu cu-ncredintare,
Ca daca eu din lene ogoru-mi voi lasa
Far-a-l lucra cum trebui, va rasari dudau;
Iar ingrasandu-l bine s-arandu-l cumsecade,
Voi aduna o roada ce-mi va rasplati munca.
Oricum ar fi plecarea ce firea ne-a lasat,
Dar este, este-o vreme in care sa putem
A-i potoli iuteala, de nu de tot s-o stingem,
si sa-ntarim in bine pre cei cu plecari bune;
Aceasta vreme este cand omul e copil.
Atunci e ochiul ager, auzul simtitor,
Caci nou fiind pe lume, patrunde cu-nfocare,
s-obiectele ce vede se inradacineaza
in inima-i setoasa de orice lucru nou.
Deprinderea adesea se face fire-n om;
Ea chiar si pe franghie a dantui ne-nvata,
si multe din acele pre care noi le credem
Ca vin de la natura, mai bine cercetand,
Descoperim ca-s numai a cresterii efect.
Aceasta a patruns-o neobositul PETRU,
Monarhul si parinte, cu-a lui intelepciune.
Cu multe ostenele, el scoale-a asezat,
A caror ingrijire si scop folositor
Era ca sa aduca pe juni la fapta buna.
Odihna, pan-si tronul a hotarat sa-si lase
si sa calatoreasca in departate tari
Ca patria prin pilda-i sa poata invata
De la straini acele naravuri, mestesuguri
La om trebuitoare, si nestiute-n Moscva.
Cu slava a lui truda pre noi ne-a-ncoronat;
Barbati au iesit vrednici in pace si razboi,
Pre care-n pomenire ii vor pastra urmasii,
Dar lucrurile bune raman dispretuite,
Simtirea lacomiei cand nu ne magulesc.
Sa adunam avere, palate sa zidim,
Sa facem gradini, fabrici, sa-mbunatatim codri,
Ca sa lasam copiii mosteni de averi multe,
Cu asta ingrijire noi numai ne muncim;
Cum insa se petrece copilaria lor,
La doi sau trei in minte abia le trece poate;
si care pe nimicuri mari sume cheltuieste,
ii pare rau sa deie un ban pentru-ai sai fii,
Ca-nvatatura buna sa poata dobandi.
Iar cand copilu-n urma se da in desfranare,
Atunci mahnitul tata de el se rusineaza,
si in zadar arata ca nu e vinovat.
Ai adunat avere si nu te-ai ingrijit,
in inima sa-i sameni naravurile bune;
Bogat iti va fi fiul, dar va trai in lume
Urat si fara slava, de toti dispretuit,
si cine stie daca, prin relele purtari,
Nu-i va sfarsi viata intr-o spanzuratoare.
Isprava bunei cresteri in asta se cuprinde,
Ca patima din inimi de timpuriu starpind,
in calea faptei bune pre tanar sa indrepti;
Caci numai prin aceasta el poate sa ajunga
A fi de folos tarii si laudat de oameni.
Iar pentru a produce un rod asa dorit,
stiintele si arte sunt numai ajutor;
in judecati sa aiba patrundere-nteleapta,
si ale-mparatiei venituri, cheltuiele,
C-o singura ochire sa poata lamuri.
Pe valurile marii s-aleaga sigur drum.
Pe cer sa inteleaga a stelelor rotire
s-atractia ce trebui sa aiba intre ele.
Efectul sa cunoasca a oricarei fapturi.
Aceste-i vor da nume de invatat barbat,
si la-nsemnate ranguri pot inca sa-l inalte;
Multimea il va crede un vrednic cap de oaste,
Vazand latita tara si dusmanii invinsi.
De nu va putea, insa, pe sine-a fi stapan,
De nu va sti a trage cu chip placut pre oameni,
si nu se-nduioseaza vazand plangand saracul,
De-o dreapta judecata nu e povatuit;
in scurt, daca naravul ii este vicios,
Se vor mira de dansul fara sa il iubeasca,
si lauda silita le va iesi din gura,
Caci numai interesul la asta-i va-ndemna,
Stand gata in tot ceasul din spate a-l zvarli.
A sa usoara slava s-a vestezi in graba:
Un om neplacut lumii curand se da uitarii.
Cand soarta-i se preface si zile negre vin,
Uitat e de oricine ca si cand n-ar fi fost.
Virtutea poate numai a linisti pre cuget,
si stavila a pune l-a poftelor capricii;
Ea numai ne deprinde in pace a privi,
Tot felul de prefaceri a orbului noroc,
si fara nici o frica a astepta sfarsitul.
Sa ne silim, deci, trebui de a sadi virtutea
in tinerele inimi pan-s-a-nradacina.
Sa le deprindem mintea cu-acele-nvataturi,
Ce lor sunt potrivite si pot sa-i foloseasca;
Atunci prin fiii nostri de orice treapta vrednici,
La patrie aducem un dar de mare pret.
De-ar fi in a mea voie ca singur sa aleg
Din doua minti pre una, atunci cu buna seama
As prefera indata pre care-ar fi mai simpla,
Decat pre cea isteata si agera, dar rea,
Oricare fapta buna as crede bucuros,
La cel ce nu se-ngrasa din binele altora.
Desi pe rabus numai el stie sa insemne
Tot insa nu se-ncrede unui risipitor
Ce numarul cunoaste ca-n turnul Suharev
Dar fara socoteala isi cheltuieste starea.
Copiii se dezgusta de asprele povete;
Nu trebuie-ntre oameni ades a-i dojeni,
Caci stingi pe nesimtite ambitia din ei.
Le lasa de joc vreme; folos n-aduce graba,
si cand cu ei esti singur atunci ii sfatuieste.
Pre un copil blandetea indreapta intr-un ceas;
Mai mult decat asprimea si frica intr-un an;
Purtarea aspra seaca curajul de la tineri.
Ferice de acela ce stie sa destepte
A laudei dorinta in gingasul copil!
Mai greu strabate-n inimi urechea decat ochiul,
De-aceea prin exemple povata e mai buna;
Ea face si pre vite s-urmeze pre parinti.
Deprinde vulturelul sa zboare in vazduh,
Pre capoies s-alerge tahnind dupa gaina,
Pre tapusori sa-si cerce puterea lor in coarne,
Ratusca sa inoate abia iesind din ou.
Aceste nu se-nvata de cuget sau de sfat;
Nimica nu stiu alta decat sa imiteze.
Doi frati sunt intr-o casa crescuti toti impreuna,
si tot de-acelasi dascal certati si invatati,
Din ei alege unul al faptei bune drum,
Din care nu-l abate nici frica nici nadejdea;
A sa indatorire cu ravna implineste;
Placut si cu blandete, la vorba masurat,
Compatimeste insusi cand vede pre sarac,
si mila imparteste cu inima curata.
Iar altul crud si trufas pre tatal sau ar vinde
Ca sa-si indestuleze iubirea de argint;
El prada visteria si moare intr-un streang,
Asa precum se cade la facatori de rele.
Pre unul pilda buna il intari-n virtute,
Pre altul la pieire tot pilda l-a adus.
De-as vrea sa sting din vreme scumpetea-n fiul meu
I-as dezveli naravul in toat-a lui slutie,
si pre Ignat de pilda l-as scoate inainte:
Priveste-l, eu i-as zice, cat este de sarac,
Avand gramezi de aur, e vested si mahnit;
Un ceas odihna n-are; apoi asa viata
Cu multa avutie, o socotesti ferice?
De mi s-ar parea iarasi ca e risipitor,
I-as face cunostinta viata lui Clearh,
Pre care creditorii il tin la inchisoare.
Cand ar vadi plecare catre trupeasca pofta,
I-as arata pre Melit de bube rele plin.
Slugi, manca, guvernanta m-as ingriji s-aleg
Tot oameni de isprava si cu purtari cinstite.
Dar cresterea n-atarna de la aceia numai,
La care in pruncie am fost incredintati;
Caci patima gaseste prin multe parti prilej
De-a se vari in inimi; si tot ce pre un tanar
inconjura, formeaza a lui firesti plecari.
Nu e de-ajuns samanta s-aduca rodul bun;
ii trebuie si timpul sa fie cald, statornic,
Pamantul lucrat bine, udat cand trebuieste;
si gunoiat in vreme, caci altfel in zadar
Nadajduiesti in rodul pre care-ai semanat.
Betiv s-alese Filip; el fu crescut de-o ruda
Supusa la betie. Mirtil curvar se face,
Caci a avut un mentor curvar si verigas.
in veci din gura Savii nu iese adevar,
Tot ce viseaza noaptea, ce-i vine-n minte spune;
Ne-aducem ins-aminte si de a lui bunica,
Ce cu neincetare hodorogea minciuni.
Silvia-si dezvaluieste rotundul frumos san,
La toti zambeste dulce, din ochi le face semne,
isi pune alunele si se sulimeneste.
De la Silvia lesne poti orice capata,
Caci nu vrea sa jigneasca pre nime cu refuz.
Asa a fost si ma-sa pe cand era ca dansa.
Prunciei noastre floarea curand se vestezeste
Cand e incredintata pe-a unei roabe maini.
Copilul fur, tagadnic, de slugi e invatat;
Ei sunt adevarata nevrastniciei ciuma,
Dar pilda parinteasca e mai vatamatoare.
De multe ori copiii ar fi mult mai cinstiti,
Cand tatal lor si mama pre sine-ar fi stapani,
si frau si-ar pune limbii cand fiii lor sunt fata.
Adun avere multa si dreapta si nedreapta,
Ma sarguiesc sa capat un rang insemnator,
in somn si in ospete viata imi petrec,
si pan-in urechi intru in tina desfranarii.
Crezand ca fericirea sta numai in avere,
Acelor mari puterea in sine pizmuiesc,
Dar caut cu tot chipul a lor prietesug;
Privesc cu nepasare si rad de saracie.
Voiesc cu toate-acestea, ca fiul meu in lume
si cu putin sa stie a fi indestulat,
Stapan pe-a sale pofte, smerit si intelept;
Sa aiba adunarea persoanelor cinstite,
si sa imite numai a lor purtare buna.
Zadarnica mi-e truda! pe apa slove scriu
Caci casnicele pilde puternice raman.
si fiul meu va merge tot pe acea carare,
Pe care va cunoaste a tatalui sau urma!
Cu ce obraz putea-vei pre fiul tau sa-nfrunti
Cand tu prin buna pilda nu il povatuiesti?
Cand el la tine vede de infruntare fapte,
si nu gaseste-acele pre care i le lauzi?
Un rac pre fiu defaima ca merge indarat,
Iar el raspunde: tata! arata-mi cum sa merg.
Nu poti fi bun cum trebui, dar nu-ti sminti copiii;
Mai bine ar fi insa sa te feresti de patimi,
Sau cel putin de ochiul prunciei sa le-ascunzi.
Cand te gatesti de oaspeti, indata poruncesti
La slugi ca sa grijeasca, sa mature prin casa,
Sa curate ograda si vasele sa spele,
Tu insuti porti de grija, in sus, in jos alergi,
Faci vuiet, pui la cale, te temi ca nu cumva
Vrun oaspe sa-nsemneze acea mai mica lipsa,
Ori ochiul lor sa vada vreo necuratie.
Aceste le faci toate, dar nu te sarguiesti
Sa departezi vederea copilului de rau
si sa ascunzi de dansul uratele-ti defecte.
Nu-ti este mai scump fiul decat oricare oaspe?
Pare ca vad pe-un critic cum clatina din cap,
Cum strange din sprancene c-un zambet satanesc,
s-asa maret vorbeste: "Ian vezi baiatul nostru
Cat de sumet ne-nsira povesti din ceea lume!
Ne face pierzand vremea uratul sa simtim;
Ca nuca pe perete povetele-i se prind.
Neavand ce spune alta, naravuri cerceteaza
si zice ca plecarea e rodul educarii,
Voieste sa ne-nvete a creste pre copii;
in scurt, ne da dovada de creieri zdruncinati.
Prietene Nikita! Aceste ziceri poate
Vor fi placute-acelor ce zic ca viata-i scurta,
si critica-o idee ce nu e ca a lor,
Nevrand a da crezare nici chiar la adevar.
Eu nu voi sa induplec pe-un soi asa de oameni,
Dar nu-i oricare slobod opinia sa-si deie,
Cand ea in sine poarta a legilor respect,
si poate sa aduca oricat de mic folos?
Tu insa-mi da iertare, caci randul nu pazesc,
Dintr-una sar intr-alta. Mi-e greu sa ma supun
La reguli ce adese pricinuiesc uratul.
Cand mintea este slaba, amestecul ei place;
Caci daca ni s-ar cere tot reguli sa urmam
si dintr-o socotinta sa nu putem iesi
Fara a-i da sfarsitul, atunci ca sa vorbeasca
Abia intr-o gramada doi oameni poti sa afli.
Satira VII de Antioh Cantemir
Aceasta pagina a fost accesata de 2769 ori.
