Un protes de la 1826

Un protes de la 1826

de Costache Negruzzi


In ziua de astazi, cand protesele au ajuns a fi atat de multe si atat de lungi, cand mai nu vei gasi om care sa nu aiba protesul sau, socotim ca n-ar fi o gresala de s-ar institua o rasplatire nationala pentru toti acei ce n-au protese, fie aceasta o medalie, fie o mentie onorabila din partea carmuirei.

Poate ca boldul egoismului ne indeamna a da acest proiect, caci noi suntem acei ce n-am avut - slava Domnului! - panacum nici un protes, si prin urmare, noi am fi cel intai care neam folosi de acest drept.

in adevar, lasand gluma la o parte, se mira cineva cand vede uricele si ispisoacele vechi, care in putine randuri cuprindeau atat de mult, si anaforalele si hotararile de acum, care in multe randuri cuprind atat de putin.

Ne s-au prilejit a vedea o anafora scrisa pe douazeci coale hartie! adica de trei ori cat intreg cap. VIII a Regulamentului, si de doua ori cat toata partea I a codului civil. Judece cineva acum ce cumplita tortura este pentru seful statului sa fie silit a asculta o data sau de doua ori pe saptamana asemene pocitanii, precum: referat din motivul actei, protest intors cu nadpis, replica cu rezolutie, jurnal in nefiinta, tratatie in complect, osebita socotinta dupa hodul delei s.c.l., s.c.l. Fraze barbare care-ti mananca vremea si iti irita nervele!

Cand eram la Bucuresti, un om de duh imi spunea o anecdota de la 1826 a domnului Grigore Ghica.

intr-o zi, pintre alte hartii, logofatul al doile ii infatisa o anafora a Divanului pe vro trei-patru coale hartie.

Dupa ce ii ceti vro doua parti din ea:

- Ce-i aceea? intreba voda.

- O anafora a Divanului in pricina unor bani ce pretinde Stoica de la Mihali.

- Cine-s aceia?

- Doi negutitori de aice din oras.

- si ce zice Divanul?

- Zice ca desi Stoica are dovada ca are sa iaie o suma de bani de la Mihali, dar Mihali intampina ca acei bani erau ... fiindca... pentru ca... Sa vad ce zice.

- Ceteste dintai, zise Ghica.

Logofatul al doile incepu a ceti anaforaua. Domnul asculta.

Acum era pe la a sasa fata.

- Am uitat cate ai spus pan-aice, logofete, zise voda.

incepe dintai.

Bietul functionar, varsand sudori, reincepu cetirea, care acum merse pana la inchierea ce se sfarsea cu obicinuita formula: " Iar desavarsita hotarare ramane la intelepciunea m. tale".

- si ce hotarare sa deie intelepciunea-mea, zise Ghica, cand toate zisele si deszisele lor, n-am inteles nimic? La inceput are dreptate Stoica, la mijloc Mihali, si la coada si Stoica si Mihali. Aferim! buni judecatori am!

- si de cata vreme se lantuieste pricina asta?

- De patru ani.

- Patru ani! si pentru ce n-a trimis-o in cercetarea starostilor de isnafuri, dupre cum e obiceiul intre breslasi?

- Nu stiu.

- Buiurdiseste-o catra starostii breslelor ca s-o cerceteza, s-o puie la cale, si sa-mi faca de-a dreptul mie anafora.

Functionarul facu ce i se porunci.

Piste doua zile, logofatul al doile inmana o anafora pe jumatate coala hartie, in care erau urmatoarele:

"Maria-ta!

Am cercetat si am hotarat: Stoica sa plateasca cinci sute lei lui Mihali; pentru care am si baut adalmas la carciuma lui Badaca
                *
Plecate slugile m.tale."

(Urmau iscaliturile.)

- Masalla! striga Ghica-voda, smuncind hartia din mana logofatului, si sarutand-o. O! de s-ar sfarsi asa toate judecatile din domnia mea! Asculta, logofete! Scrie indata aice pe hartia asta ca intarim aceasta hotarare, si poruncim sa nu se stramute in veci.

Dupa ce-a scris logofatul, domnul iscali, si muhurdarul puse pecetea.

Actul acesta se pastreaza si astazi in arhivele tarii Romanesti. Badaca avea pe atunce cea mai vestita carciuma in Bucuresti.





Un protes de la 1826


Aceasta pagina a fost accesata de 2707 ori.