Un vis

Un vis

de Costache Negruzzi


Luna lui iunie se aratase cu fioroase prevestiri. Holera incepuse a sacera mai intai slab, apoi mai tare, pe urma cu o iuteala grozava. Toti acei ce aveau unde si cu ce fugi, parasisera Iasii; numai saracimea si acei putini impiegati ce nu se indurau a se deslipi de canteleria lor - de frica ca-si vor gasi locul ocupat de altii - mai ramasesera. Locuitorii satelor, spariati de boala, incetara de a mai aduce merinde in oras; si acum pre langa mortalitate, se adaogi si lipsa hranii. Toate curtile se pustiira, toate magazinele se inchisera, toate portele se incuiara. Dimineata te desteptai intro atmosfera groasa si grea pre care cu anevoie o rasuflai. Piste zi, o caldura nadusitoare fara aer, fara vant. Seara, daca aveai curagiu sa iesi din camara-ti si sa pleci pe ulita, nu videai decat bolnavi si murinzi pe prispele caselor, pe pietrele trotuarilor, pe paveaua ulitilor; nu intalneai decat care cu morti, pre carii ii duceau ca sa-i arunce pe malul unui sant, unde asteptau zile intregi pana le venea randul sa-i ingroape putinii ciocli ce n-apucasera inca a muri. Putoarea lesurilor putrezinde te ametea. intr-un cuvant, orasul tot era numai un mare mormant. Te grabeai a te intoarce curand acasa, cuprins de spaima, tremurand de groaza, galben si stergandu-ti fruntea siroinda de sudori reci; numarandu-ti viata nu pe luni sau pe zile, ci pe oare si minute. Apoi daca te culcai recomandandu-ti sufletul lui Dumnezeu, si voiai sa dormi (fara sa stii de te vei mai destepta), era piste putinta, caci urletul cainilor si cantul cucovaielor te tineau treaz si in fiori nesfarsiti.

in vremea aceasta izbucni revolutia romanilor, si armia ruseasca trecu Prutul pe la Leova si Sculeni. Opt tunuri, cateva sute de cazaci si un regiment de pedestrime tabarara pe campul Copoului in dreptul lagarului militiei noastre, din care murise a treia parte. in toate serile, doua muzice - ruseasca si romaneasca - jucau feluri de arii, pre care nu le asculta mai nime. Cat pentru mine, ma oteream auzind cantece dinaintea osandei patriei, si-mi parea ca asta nu e alta decat o hula, un desfid catra provedinta care ne pedepsea cu atata urgie, caci in loc sa punem sacul de cenusa pe cap, si sa ne adapam cu lacrimi, in loc sa ne rugam ca sa treaca de la noi mania cerului, noi ascultam muzice si cantari! si nu stiu, era se vede un joc a imaginatiei mele, de mi se parea chiar sunetul instrumentelor jalnic si trist. Cea mai alegra arie semana a prohod.

Luna fatala se apropia de sfarsit. Acum epidemia incepuse a scadea in capitalie si a se intinde ca o pecingene pe celelalte orase si sate. in fata unei noua nenorociri ce ameninta cotropirea tarii si tot viitorul ei, oamenii uitasera boala, si se intrebau cu ingrijire ce cauta acesti straini in tara noastra, si cu ce o sa-i hranim cand seceta si lacustele potopisera toate semanaturile? si apoi isi raspundeau suspinand ca osanda asta e mai mare decat a holerii, ca Dumnezeu si-a inturnat fata de asupra noastra, ca foametea sta pe pragul usii noastre, si ceasul pieirei a batut ...!

intr-o zi, nestiind ce sa fac ca sa imprastii tristeta de care eram cuprins, m-am dus sa vad pre doctorul P ..., frantez care e la noi de cincizeci ani, om pre atata de bun cat si de invatat, prietenul tuturor acelor ce-l cunosc.

Bunul batran, slab si abia ridicat de pe cumplita boala care nu-l crutase, sidea pe un jilt in balcon, incalzindu-si slabitele madulari la razele soarelui. Se bucura mult cand ma vazu, si dupa cele obicinuite intrebari si raspunsuri, conversatia cazu fireste asupra intamplarilor zilei.

- Vezi, imi zise doctorul, privirea nenorocirilor astei frumoase tari, pre care o privesc ca o a doua patrie, nu lasa sa ma-nsanatosez.

- Dupa furtuna vine si vremea buna, raspunsei intrebuintand un proverb a la Sancho Panša, si voind prin asta a opri tipetul sangerandei mele inimi; uite, boala inceteaza, patimile se tampesc si linistea se restatorniceste ...

- Sub baionetele straine! Eu sunt batran; nu voi ajunge sa vad aceea ce nu doresc; dar d-ta o vei videa, si-ti vei aduce aminte de vorbele mele. Gandesti oare ca se vor mai inturna anii acesti trecuti de pace si de liniste?

- si pentru ce nu? Ocupatia va inceta, indata ce ...

- Asculta, ma curma doctorul. Ieri dupa ce am privit din balcon soarele apuind, seara fiind rece, m-am sculat din jiltul meu si am intrat in odaie, unde aprinzand lampa, m-am culcat. Dupa ce am cetit un capitul din istoria lui Napoleon, a acestui urias ce a rasturnat fata lumii, si pre care l-am urmat in arinisurile Egiptului si in troienele zapezilor Rusiei, am lasat cartea si am inchis ochii, dar feluri de ganduri m-au intovarasit pe capataiul meu. Gandeam la Franta, pre care n-am revazut-o de jumatate de veac, gandeam la Moldavia in care imi petrecusem in liniste partea cea mai mare din viata; gandeam la zguduirea ce se facu in Europa. Socoteam ca vremea emancipatiei popoarelor si a natiilor a sosit; si apoi urmarind mahinatiile politicii, videam cu ingrijire ca absolutismul incepe iar a-si ridica capul, de vreme ce dreptul celui mai tare tot inca esista.

Pe nesimtite ma cuprinsese somnul, cand un vis fantastic mi se arata. Mi se paru ca un glas strain imi striga: Scoala-te! Apoi ma facui in trasura mea care mergea atat de rapide, incat roatele sfaraiau, iar caii spumegau de sudoare. in fuga asta silnica am trecut prin mai multe uliti, unde n-am intalnit nici o suflare, desi era ziua mare, cand deodata caii s-au oprit de multimea oamenilor ce impluse curtea unei case mari. Ma trezii atunci intr-o sala unde erau numai boieri cu decoratii si ofiteri cu spalete. in mijloc vazui o femeie nalta si frumoasa cu ochi si sprincene negre, cu parul despletit pe spate, goala pana la cingatoare, ingenuncheata si cu mainile legate dinapoi. Langa ea sta un om cu masca. El tinea un palos lat cu care lovea crestetul acei nenorocite fiinti. Privitorii se uitau la acest martir far-a clipi din ochi, far-a zice ceva, far-a face vreo miscare, incat semanau a niste statuie de ceara. Tacerea era adanca. Nu se auzeau decat lovirile de palos a omului mascat si suflarea de agonie ce iesea din pieptul frumoasei osandite! La fiecare lovire un parau de sange purpuriu se revarsa pe umerii si sanul ei, pana ce in sfarsit ucisa cazu cu fata in jos, scaldata in sangele sau.

E bine! in cruntele razboaie a lui Napoleon, mi s-a intamplat sa vad feluri de grozavii; in profesia mea de hirurg, am facut si am vazut grele si dureroase operatii, niciodata insa nu m-am simtit atat de infiorat ca la privelistea ce mi s-arata in vis. Ma simteam murind, si nu stiu cat s-ar fi prelungit cosmarul acesta, daca o agitatie nervoasa nu ma destepta. Lampa mea se stinsese, si dintii imi clantaneau in gura de frig. Abia am putut tinde mana ca sa sun. O sluga veni, aprinse iarasi lampa si iesi; eu insa nu mai putui adormi, grozava videnie imi sta dinaintea ochilor.

- Ce zici de visul meu? ma intreba doctorul sfarsind. Nu este el oare o profetie?

- Nu stiu ce este, i-am raspuns; stiu atata ca ies de la d-ta mai trist decat cum am intrat.

Viind acasa, m-am apucat sa-ti scriu visul doctorului P ... pre care te rog sa mi-l talmacesti, sau mai bine nu-mi zice nimic , caci ma tem s-aud talmacirea lui!






Un vis


Aceasta pagina a fost accesata de 2573 ori.