Proprietate pagubitoare

Proprietate pagubitoare

de Costache Negruzzi


Sunt unii batrani carii ti se fac neaparati, a carora fata doresti s-o vezi din cand in cand, carii iti vorbesc o limba veche, iti aduc aminte de o vreme trecuta, si sunt - pot zice - ca o hronica vie.

Un proverb zice: " De n-ai batran, trebui sa-ti cumperi". Eu, prietene, am norocirea a-mi avea batranul meu, pre care nici lam cumparat, nici l-am strans de undeva, ce l-am gasit de la parinti impreuna cu ghigilicul tatei si beniselul mamei, relicvie pretuoasa pre care n-as schimba-o pe cea mai scumpa antichitate din muzeile Italiei, pentru ca jicnicerul Simeon Durac e un batran pre atat de vesel cat si nesuparacios; un fel de Niscorescu en bien petrecandusi zilele, cate i-au mai ramas sa traiasca pe lumea asta, far-a se ingriji cat de putin de ea, fara a se amesteca in intrigi, fara a avea curiozitate. Se multameste cu pozitia lui si, ca un adevarat filosof, nu doreste sa aiba mai mult decat are, adica o razasie in tinutul Carligaturii si o casa in ulita Baibacariei, pre care le are date cu anul, razasia unui vecin, si casa unui arhivar de la nu stiu care Divan.

Cu cat insa se-nvoieste cu posesorul, cu atata e nemultamit de chirigiu; caci acest impiegat public ii plateste foarte rau chiria, sau mai bine zicand, nu i-o plateste nicicum. Bietul meu batran il viziteaza regulat de doua ori pe zi, cerandu-si dreptul; in zadar insa. Arhivarul rade si nu plateste.

- stii ce, domnule Scripicescu? ii zise el mai daunazi, am venit ...

- Sa-mi cei chiria? Tot aceea si iar aceea. Doina stie, doina canta.

- Ba nu; am venit sa te rog de un lucru.

- A! indata ce nu e vorba de bani, sunt gata sa te-ascult.

- Vezi dumneata, domnule Scripicescu, casuta mea-i bunisoara. Patru odaite, ograda buna cu gard, chiar la ulita ...

- He! asa s-asa. Nu e tocmai comoda. Ferestrele mici, coperemantul vechi ...

- Eu tot sunt un batran singur c-un picior in groapa, lemn uscat bun de ars; mi-am luat de seama sa ti-o dau dumitale, ca zau m-am saturat de a tot alerga dupa plata chiriei. incai n-oi mai avea suparare si bataie de cap, s-apoi dumneata mi-i pomeni poate cateodata.

- Mi-o dai mie casa dumitale?

- Dar, si daca vrei, fa hartia de danuire s-o iscalesc, si sa mergem s-o intarim la judecatorie.

- Foarte multamesc, zise Scripicescu; nu primesc.

- Nu primesti?

- Dar ce ma socoti pre mine, arhon jicnicer? Gandesti ca-s asa de prost sa fac o asemene negutitorie pagubitoare? stii ca bine imbli sa ma pui la mana?

- Cum asa? intreba jicnicerul, care nu-ntelegea.

- Iaca cum, raspunse Scripicescu. Eu acum tin o casa, a caria chirie ...

- N-o platesti, o stiu tare bine.

- si n-am alta grija. Dar cand as fi eu proprietarul, ar trebui sa platesc pavele, sa platesc curatit de ulita, sa platesc ... sa platesc ... mai stiu eu ce? Sa stric gardul, sa fac parmaclacuri. Sa prefac ferestrele dupa plan, s-o acopar cu tinichea sau cu oale s.c.l., s.c.l ... Unde m-ar sui asta istorie? Sa sed tot cu mana in punga, asa-i? - tine-ti casa, fratioare; nu t-ai gasit omul. Nu-mi trebui mie belea. Mai bine ti-oi plati chiria.

- Apoi asta cer si eu; dar cand?

- Cand? cand? - stii ca esti curios?

Zicand aceste, Scripicescu isi lua palaria si se duse la cantelerie, iar jicnicerul Simeon iesi dupa dansul, desnadejduit ca nu se poate cotorosi de proprietatea lui.

Sanatate!






Proprietate pagubitoare


Aceasta pagina a fost accesata de 1501 ori.