Un poet necunoscut

Un poet necunoscut

de Costache Negruzzi


Natura a lasat oameni meniti a trece necunoscuti pe calea vietii. Toata misia le este sa resadeasca cateva flori in drumul lor.

Daniel Scavinschi era de neam roman din Bucovina. Ramaind orfan in tanara vrasta, se duse la Liov in Galitia, la o ruda a sa ce era spiter, pe langa care, slujind calfa, invata putina botanica. Ca sa se supuie modei polone, mai adaogi un schi la porecla sa, si din Scavin se facu Scavinschi. invata limba nemteasca si o cunostea bine, dar nu iubea pre nemti; pentru aceea, cand muza romana incepu a-l supara, prefera a traduce din franteza, desi o stia mai putin decat pe cea germana.

Pe cand el isi petrecea zilele plamadind cantaride si pisand chinchina, la 1823, un boier moldav, inturnandu-se de la Viena, il cunoscu, si vazand in el dispozitii poetice si spirit destept, il indemna sa vie la Iasi ca sa-si caute norocul, povestindu-i de acest Eldorado mai tot acele minuni ce le spune Sinbad marinarul in cele O mie si una de nopti.

Scavinschi parasi bucuros o tara unde nu castigase decat un schi la sfarsitul poreclei, si alerga la Iasi, dar saracia si lipsa il intovarasira si aici. Muzele spaimantate si Apolon cu parul maciuca in cap fugisera care incotro de groaza ianicerilor. Nime nu mai gandea la poeti ce sedeau ascunsi prin poieti. (Iarta-mi acest rau calambur.) in darn Scavinschi scria imne asupra fericirii patriei, sonete pentru rasarita stea a Moldaviei, ode, epitalame in care toti zeii din Olimp figurau; cu folosul lor abia departa de un palmac lipsa, asta nedespartita tovarasita, care-l tinea strans in inghetatele ei brate! Hotari sa vanda participuri, dar putini amatori gasi de limba nemteasca, si apoi pedagogismul era stahia lui. El iubea linistea, si copiii ii tocau la cap toata ziua; iubea muzele, si copiii faceau jucarei cu poeziile lui. De multe ori l-am gasit descleind un smeu ca sa copieze vreun vers, pre care acum un baiet il facea sa zboare mai presus de Parnas!

Pre langa aceste, el era o adevarata jucarie a naturii. De o statura microscopica, precum insusi n-o ascundea, zicandu-si: ... Daniel Scavinschi cel mititel la statura, Pre care-a placut naturii a-l lucra-n miniatura, si de o constitutie foarte delicata, era un original de frunte. El trei lucruri iubea in lume cu un amor religios, cucernic, infocat. Aste trei lucruri erau poezia, medicina si - mustetile sale.

in adevar, natura il inzestrase cu o pareche de musteti resucite atat de mari, incat ar fi fost de fala celui intai husar ungur; dar ele faceau un contrast foarte ciudat cu statura lui care - precum am spus - era mai mica decat mica.

insa mania sa cea vatamatoare, pre care o castigase de cand fusese la spiterie, era ideea ce-si facuse ca, de nu va lua intr-o zi medicamente, trebuie sa moara. in toata dimineata, dupa ce sfarsea toaleta mustetilor, bea cateva pahare de dicoct; la tot ceasul lua hapuri, si seara picaturi. Spiteriile stricandu-i sanatatea, inghiteau putinii bani ce castiga, pentru ca de multe ori ii lipsea paine, iar medicamente niciodata. intr-o zi, ducandu-ma sa-l vad, l-am gasit infasat piste tot intr-un pleaster.

- stii, i-am zis, ca ai intrecut pre bolnavul lui Moličre? Ce este de capul tau? Nu vezi ca te omori singur? Vrei sa te faci sanatos si sa scapi de ipocondria asta? Trimite pre Esculap si pe Ipocrat in pustii; vino cu mine la tara si urmeaza dieta care o urmez eu:

Dimineata vom manca cotlete si vei bea un pahar de porter in loc de dicoct; la pranz jambon, macaroane, alivenci, cu vin de Odobesti. Seara vom veni acasa osteniti, vom bea cate un ponci, ca sa ne racorim; apoi vom cina cu un ostropat de iepure.

Ascultandu-ma, poetul se facuse galban ca ceara, si intinzand bratul spre mine, striga:

- Ah! taci, ma rog, conteneste! Taci, zic, daca crestin esti! Nu vezi ca mai imi dau duhul de cand de aste vorbesti? Jambon, alivenci, porter!!! numai auzindu-le simt indoindu-se suferinta mea! Oh, ma tem ca nu-mi va lucra pleasterul!

- Dar ce ai?

- Singur nu stiu, dar nu ma simt bine.

si sa nu socoteasca cineva ca consulta vreun doctor; insusi isi inchipuia ordonantele, isi facea leacurile si se trata, desi acum nu-i mai lucra nici o medicina, deprins fiind cu ele.

Abia de trei zile ma inturnasem din Rusia, unde zabavisem cateva luni, cand am primit un ravas de la el, in care ma ruga sa ma duc sa-l vaz indata. L-am gasit in pat, si cautandu-se intr-o oglindioara, scotea cate un fir din frumoasele lui musteti si le punea intr-o cutiuta ca pre niste pretuoase scule.

- Ah! bine ai facut c-ai venit, imi zise, socoteam ca voi muri fara sa te vad.

- Iar ti-a venit ipocondria?

- Acum e moartea, a ei vara primare, o cunosc bine. Aseara, vazand ca nu-mi lucreaza alte doctorii, am luat o doza mare de mercuriu, si azi ma trezesc ca-mi cad mustetile ...

Nenorocitul se otravise! Am sarit ca sa trimit dupa un doctor. M-a inteles, si intinzand mana sa rece si vesteda, m-a apucat de brat.

- E de prisos, imi zise; macar de as sti ca voi scapa, tot nu voi sa mai traiesc. Nu voi sa zica oamenii vazandu-ma: Iaca Daniel Scavinschi, cel mititel la statura, Carui ii cazu musteata, si e chiar caricatura.

tine acest pachet, urma; sa-l dai la adresa sa.

(Pe pachet scria: Scrieri a lui D. Scavinschi, sa se deie la d. aga A. Sturza Miclauseanul, ca sa faca ce va voi cu ele.)

- Sunt mult dator acestui boier, adaoga dupa putina tacere; el pururea m-a ajutat la nevoie, si fiindca n-am cum ii multami altfel, ii las aste scrieri ca o suvenire de recunostinta.

Privirea acestui nenorocit asa de linistit intr-o stare atat de jalnica, la vrasta de 32 ani, ma incremenise!

- Scavinschi! i-am zis, de ce atata dezgust pentru viata? Cine stie poate ...

- Viata mea, imi raspunse curmandu-ma, a fost foarte ticaloasa. Din cea mai frageda vrasta m-am insotit cu lipsa, si numai moartea ma va desparti de ea. Totdeauna am gandit ca voi muri ca Gilbert intr-un spital.

- Asta e soarta poetilor, dar numele iti va ramanea nemuritor; pacat ca l-ai polonizat.

- De as fi trait in Rusia mi-as fi zis Scavinov; in Germania, Scavinemberg, la Paris, Scavinevil, si la Bucuresti, Scavinescu.

in vremea ce-mi vorbea c-un asa aer vesel, sfarsise operatia smulgerii mustetilor (care, roase de veninul argintului viu, ieseau cum le atingea) si inchise cutia.

- Asta voi sa ma intovaraseasca in mormant, zise; apoi lua o lingura, o implu dintr-o stecluta si o inghiti. in stecluta era opiu. Se lasa pe o perina si adormi zicand: "somn - lipsa - musteti ..."

Doctorul (dupa care trimisesem fara stirea lui) intra, se apropii, il apuca de puls, dar indata lasa mana sa cada ...

- Nu trebuie doctor, trebuie preot.

- Cum!

- Mort.

O sudoare rece imi inunda fruntea; parul mi se zburli pe cap. Am iesit tremurand si facand cele mai triste cugetari asupra acestei ticaloase fiinte ce se numeste om.

Napoleon muri zicand: "Frantie - oaste".

Scavinschi zicand: "lipsa - musteti".

Hoffmann moare de jale ca i-a pierit motanul.

Scavinschi pentru ca i-au cazut mustetile.

Fireste, judecand, deosebirea nu e atat de mare ...






Un poet necunoscut


Aceasta pagina a fost accesata de 2425 ori.