Bunica de Victor Hugo

Bunica de Victor Hugo

de Costache Negruzzi

        To die, to sleep.
        Shakespeare

" Oh! lung iti este somnul!... Desteapta-te, bunica!
Nainte a tale buze prin somnu-ti se misca
Parca rugai pre Domnul. - Iar azi nu zici nimica,
si mana ta e rece, si muta gura ta.

De ce batrana-ti frunte sta asfel inclinata?
Ce ti-am gresit noi oare de nu ne mai vorbesti?
Noi n-am facut nimica; iti eram dragi odata;
Oare acum, bunica, tu nu ne mai iubesti?

Esti vesteda si rece ca statuia de peatra,
N-asculti al nostru vaiet, n-auzi al nostru plans;
Priveste, iaca focul se mantuie in vatra,
Candela se sfarseste, putin de nu s-a stans.

Tu morti o sa ne afle de-atata mahniciune
si nime-atunci pe lume nu te-a mai mangaia;
Vei plange si la Domnul vei face rugaciune,
Sa aiba indurare a ne reanvia.

Ad-o la sanul nostru a tale mani batrane
Ca sa se incalzeasca, mai spune-ne ceva
De-acei cavaleri mandri, pre care-i serveau zane,
si pentru-amor in viata si glorie se lupta.

Spune-ne acel cantic frumos, plin de simtire,
Pre care trubadurul il cant-adeseori,
Cand imbla singur noaptea catand o gazduire.
La turnurile-acele inalte pan la nori.

Spune care e semnul de groaza la fantomuri?
Care ermiti vazura pre Lucifer zburand?
Acel rubin din fruntea a regelui de gnomuri
Ce-n intuneric pare ca steaua luminand?

Ori psalmii ne ceteste acei ce au putere
Pre negrii demoni noaptea sa poata alunga;
Sau rugaciunea sunta prin care omul cere
La Domnul indurare, si pace de a-i da.

Sau Biblia ne-arata cu-a ei chipuri frumoase,
Cerul de aur, magii, pe pruncul Iesus;
invata-ne cuvinte de-acele mangaioase,
Ce ca o santa jertfa merg drept la Cel de sus.

Bunica! Suntem singuri, candela noastra trece
si este meziul noptei cand duhurile vin;
Ne temem! Ne ia tremur! Dar taci, dar tu esti rece,
N-auzi al nostru vaiet si jalnicul suspin!

Deschide ochii, mama!... Oh! Ne e frica foarte!
Iane-n bratele tale la sanu-ti sa ne-ascunzi;
Zi-ne ceva de viata, de cer, de rai, de moarte:
Spune-ne ce e moartea!... Ah! tu nu ne raspunzi!"

Dar numai a lor vaiet in casa s-auzea;
Acuma era ziua  - Bunica tot dormea, -
Suna santitul clopot bisericei d-aproape,
Vecinii luand trupul l-au dus ca sa-l ingroape...
Iar amandoi copiii plangand nemangaiati,
Langa Biblia santa sedeau ingenucheati!





Bunica de Victor Hugo


Aceasta pagina a fost accesata de 1631 ori.