O alergare de cai - partea a II-a

O alergare de cai - partea a II-a

de Costache Negruzzi


Hartia imi cazu din maini si ochii mi se implura de lacrimi, aducandu-mi aminte de nenorocita mea ruda. Apoi, in ciuda si necazul ce aveam asupra doamnei B., mi-am adus aminte ca babele la noi gonesc pre necuratul afumand pene prin casa. Am cerut o catuie si foarfeci; am taiat faramele scrisoarea si ravaselele viclenei si le-am pus pe jaratecul din catuie. Privind fumul ce se ridica si apoi pierea cum pierise amorul ei, am zis slugii mele sa se duca si s-afume odaia cu hartiile aceste. El ma privea cu ochii holbati.

- Ai auzit?

- Bine; apoi?

- Apoi sa zici sa-mi insale indata calul si sa te gatesti sa mergi cu mine.

- Unde?

- La calugarie.

Ivan se departa clatinand din cap. Negresit ca ma socotea nebun.

Asteptand calul, m-am dus la malul Prutului. Cazacul, cunoscandu-ma, ma saluta. O! cat mi-a parut el de slut! Eu m-am pus pe tarm si sfasiind pasportul, aruncam bucatelele in apa, zicand: ce viclenie! sa ma uite pentru ca nu mai sunt fata, pentru ca nu stiu mazurca, pentru ca nu port epolete, pentru ca nu-s balan. Sa-mi zica fara pic de mustrare a cugetului ca nu ma mai iubeste, pre mine care o iubeam ca sufletul! Sa-mi spuie ca pre Bibi nu-l va uita in toata viata! Vasazica, ca mai mult iubea pre catel? Bine zice prietenul meu ca sunt oameni meniti a fi cat vor trai insalati de femei.

in vremea aceasta, calul era gata. indata purcesei ca un duh de spaima imboldit de fierbinteala frigurilor, si cand ma desteptai din ameteala mea, vazui calul numai spuma si coastele lui sangerate de pinteni.

- Ivane, unde suntem?

- Intram in Iasi. Iata se intorc de la Copou.

Plecasem sa ma duc la vro sehastrie, sa fug de lume si ma trezii in Iasi.

insera. Abia avui vreme a-mi schimba hainele ca sa nu scap reprezentatia de la teatru.

Se da: Est-ce un ręve? 1836, august

N.B. Trecusera 22 ani, de cand nu fusesem in Besarabia, cand in iarna trecuta, guvernul nostru ma insarcina cu o misie la Chisinau. in sfarsit, eram sa vad locuri dorite, rude, prieteni ce nu-i revazusem de 22 ani! o viata de om! in calatorie, toate amintirile juniei se gramadeau in inchipuirea mea, si mi se parea sa privesc pe Meleli calare si pe doamna B. valsand cu ofiterul de lanceri.

Era dimineata cand am intrat in oras. M-am dus la vechea mea gazda, unde ma astepta cea intai deceptie.

in locul mosneagului de la 1835, atat de ros si de vesel, ma intampina un neamt sarbad si flegmatic, care carmuia birtul.

Luai un fiacru si vizitai orasul pre care il gasii sporit in marime, de nu si in frumuseta.

La urma, ma hotarai sa ma duc la doamna B. Nu stiu pentru ce, cum pusei acest gand, inima incepu a mi se bate, si simtii o neliniste oarecare. Era aceasta oare o aducere aminte a vremii trecute? Nu cred. Se strecurase atata timp, se petrecusera atate intamplari, incat nu putea fi alta decat acea impresie a tineretei, care ramane pururea in sufletul omului.

O sluga ma anunta. Intrai indestul de uimit intr-un salon unde ma astepta o noua deceptie. Gasii o babuta zbarcita, incungiurata de catei si de motani, care, dupa ce cu politeta ma invita langa dansa, imi prezenta o priza de tabac! Niciodata n-as fi gacit ca batrana asta ce purta ochilari si priza tabac era frumoasa doamna B., odinioara fala Chisinaului!

- Cum, doamna mea, porti ochilari?

- Ce? ai plesuvit?

- Tragi tabac?

- ti-au cazut dintii? s.c.l., s.c.l.

Dupa o convorbire atat de prozaica, in care vreme ne uitam unul la altul, am sfarsit prin a rade noi insusi de noi, si a ne mangaia de poznasele ispravi a timpului.

Am petrecut doua saptamani vesele in capitala Besarabiei, unde am gasit cea mai buna priimire si cea mai cordiala ospetie.

(1857, mai)





O alergare de cai
O alergare de cai - partea a II-a


Aceasta pagina a fost accesata de 2843 ori.