Alexandru Lapusneanu - 02 - Ai sa dai seama doamna
de Costache Negruzzi
2. Ai sa dai sama, doamna! ...
Tomsa, nesimtindu-se in stare a se impotrivi, fugise in Valahia si Lapusneanul nu intilnise nici o impiedicare in drumul sau. Norodul pretutindene il intimpina cu bucurie si nadejde, aducindu-si aminte de intaia lui domnie, in care el nu avusese vreme a-si dezvalui uritul caracter.
Boierii insa tremurau. Ei aveau doua mari cuvinte a fi ingrijiti: stiau ca norodul ii uraste, si pre domn ca nu-i iubeste.
Indata ce sosise, Lapusneanul porunci sa imple cu lemne toate cetatile Moldaviei, afara de Hotin si le arse, vrind sa strice prin aceasta azilul nemultamitilor, carii de multe ori, subt adapostul zidurilor acestora, urzeau comploturi si atitau revolte. Ca sa sece influinta boierilor si sa stirpeasca scuiburile feudalitatii, ii despoia de averi sub feluri de pretexte, lipsindu-i cu chipul acesta de singurul mijloc cu care puteau ademeni si corumpe pre norod.
Dar nesocotind de ajuns planul acesta, ii omorea din cind in cind. La cea mai mica greseala dregatoreasca, la cea mai mica plingere ce i s-arata, capul vinovatului se spinzura in poarta curtii, cu o tidula vestitoare gresalei lui, adevarate sau plasmuite si el nu apuca sa putrezeasca, cind alt cap ii lua locul.
Nime nu indraznea a grai impotriva lui, cu cit mai virtos a lucra ceva. O gvardie numeroasa de lefecii albanezi, serbi, unguri, izgoniti pentru relele lor fapte, isi aflasera scapare linga Alexandru, care, platindu-i bine, ii avea haraziti; iar ostile moldovene, sub capitani creature a lui, le tinea pe margeni; slobozind insa pre ostasi pe la casele lor, le marginise in putin numar.
Intr-o zi el se primbla singur prin sala palatului domnesc. Avusese o lunga vorba cu Motoc, care intrase iar in favor si care iesea, dupa ce ii infatosase planul unei noua contributii. Se parea neastimparat, vorbea singur si se cunostea ca mediteaza vreo noua moarte, vreo noua dauna, cind o usa laturalnica deschizindu-se, lasa sa intre doamna Ruxanda.
La moartea parintelui ei, bunului Petre Rares, care - zice hronica - cu multa jale si mihniciune a tuturor s-au ingropat in sf. monastirea Probota, zidita de el, Ruxanda ramasese in frageda virsta, sub tuturatul a doi frati mai mari, Ilias si stefan. Ilias, urmind in tronul parintelui sau, dupa o scurta si desfrinata domnie, se duce la Constantinopol, unde imbratosa mahometismul si in locul lui se sui pe tron stefan. Acesta fu mai rau decit fratele sau; incepu a sili pre straini si pre catolici a-si lepada relegea, si multe familii bogate ce se locuisera in tara pribegira din pricina aceasta, aducind saracie pamintului si cadere negotului. Boierii care, cei mai multi, era incuscriti cu polonii si cu ungurii, se suparara, si coraspunzindu-se cu boierii pribegi, hotarira pieirea lui. Poate ar fi mai intirziat a-si pune in lucrare planul, daca desfrinarea lui nu l-ar fi grabit. "Nu haladuia de raul lui nici o jupineasa, daca era frumoasa,", zice hronicarul in naivitatea sa. intr-o zi, cind se afla la tutora, nemaiasteptind sosirea boierilor pribegi, boierii ce erau cu dinsul, ca sa nu-l scape, au taiat fringhiile cortului sub carele el sedea si, dind navala, l-au ucis.
Acum numai Ruxanda ramasese din familia lui Petru Rares si pre dinsa boierii ucigasi o hotarisera a fi sotie un oarecarui numit Jolde, pre care ei il alesesara de domn. Dar Lapusneanul, ales de boierii pribegi, intimpinind pre Joldea, il birui si prinzindu-l ii taie nasul si-l dete la calugarie; si ca sa traga inimile norodului in care via inca pomenirea lui Rares, se insura si lua el pre fiica lui.
Astfel gingasa Ruxanda ajunsesa a fi parte biruitorului.
Cind intra in sala, ea era imbracata cu toata pompa cuvenita unii sotii, fiice si surori de domn.
Peste zobonul de stofa aurita, purta un benisel de felendres albastru blanit cu samur, a caruia minice atirnau dinapoi; era incinsa cu un colan de aur, ce se inchia cu mari paftale de matostat, impregiurate cu petre scumpe; iar pe grumazii ei atirna o salba de multe siruri de margaritar. slicul de samur, pus cam intr-o parte, era impodobit cu un surguci alb si sprijinit cu o floare mare de smaragde. Parul ei, dupa moda de atuncea, se impartea despletit pe umerii si spatele sale. Figura ei avea acea frumuseta care facea odinioara vestite pre femeile Romaniei si care se gaseste rar acum, degenerind cu amestecul natiilor straine. Ea insa era trista si tinjitoare, ca floarea espusa arsitii soarelui, ce nu are nimica s-o umbreasca. Ea vazuse murind pre parintii sai, privise pre un frate lepadindu-si relegea si pre celalalt ucis; si mai intai hotarita de obstie a fi sotia lui Jolde (pre care nici il stia), acum fusese silita de aceeasi obstie, care dipoza de inima ei far-a o mai intreba, a da mina lui Alexandru-voda, pre care cinstindu-l si supuindu-i-se ca unui barbat, ar fi voit sa-l iubeasca, daca ar fi aflat in el cit de putina simtire omeneasca.
Apropiindu-se, se pleca si-i saruta mina. Lapusneanul o apuca de mijloc, si radicind-o ca pre o pana, o puse pe genunchii sai.
- Ce veste, frumoasa mea doamna? zise el sarutind-o pre frunte; ce pricina te face astazi, cind nu-i sarbatoare, a-ti lasa fusele? Cine te-au trezit asa de dimineata?
- Lacrimilor jupineselor vaduve care se varsa la usa mea si care striga rasplatire la domnul Hristos si la sfinta nascatoare, pentru singele care versi.
Lapusneanul, posomorindu-se, desfacu bratele; Ruxanda cazu la picioarele lui.
- O, bunul meu domn! viteazul meu sot! urma ea, destul! Ajunga atita singe varsat, atite vaduvii, atita sarimani! Gindeste ca maria-ta esti prea puternic si ca niste saraci boieri nu-ti pot strica. Ce-ti lipseste mariei-tale! N-ai cu nime razboi; tara este linistita si supusa. Eu, Dumnezeu stie! cit te iubesc! si copiii mariei-tale sint frumosi si tineri. Judeca ca dupa viata este si moarte si ca maria-ta esti muritor si ai sa dai seama! Pentru ca, cu monastirile nu se rascumpara singele, ci mai ales ispitesti si infrunti pre Dumnezeu, socotind ca facind biserci il poti impaca, si ...
- Muiere nesocotita! striga Lapusneanul sarind drept in picioare si mina lui, prin deprindere, se razama pe junghiul din cingatoarea sa; dar indata, stapinindu-se, se pleca si, radicind pre Ruxanda de jos:
- Doamna mea! ii zise, sa nu-ti mai scape din gura astfel de vorbe nebune, ca, zau, nu stiu ce se poate intimpla. Multameste sfintului mare mucenic Dimitrie izvoritorul de mir, a carui hram se praznuieste la biserica ce noi i-am facut la Pingarati, ca ne-au oprit de a face un pacat, aducindu-ne aminte ca esti mama copiilor nostri.
- De as sti ca ma vei si omori, nu pot sa tac. Ieri, cind voiam sa intru, o jupineasa cu cinci copii s-au aruncat inaintea radvanului meu si m-au oprit aratindu-mi un cap tintuit in poartea curtii; " Ai sa dai seama, doamna! imi zise, ca lasi pre barbatul tau sa ne taie parintii, barbatii si fratii ... Uita-te, doamna, acesta-i barbatul meu, tatal copiilor acestora, care au ramas saraci! Uita-te!" si imi arata capul singeros si capul se uita la mine grozav! Ah! Stapine! de atunci neincetat vad capul acela si mi-e tot frica! Nu pot sa ma odihnesc.
- Si ce vrei? intreba Lapusneanul zimbind.
- Vreau sa nu mai versi singe, sa incetezi cu omorul, sa nu mai vad capete taiete, sa sare inima din mine.
- Iti fagaduiesc ca de poimine nu vei mai vedea, raspunse Alexandru-voda; si mine iti voi da un leac de frica.
- Cum? ce vrei sa zici?
- Mine vei vedea. Acum, draga doamna, du-te de-ti vezi copiii si cauta de casa cum se cuvine unei bune gospodine si pune la cale sa ne gateasca un ospat, caci mine dau masa mare boierilor.
Doamna Ruxanda iesi dupa ce iarasi ii saruta mina.
Barbatul sau o pitrecu pina la usa.
- Ei! pus-ai toate la cale? intreba el, viind grabnic catra armasul sau, care intrase atunce.
- Tot este gata.
Dar oare vor veni?
- Vor veni.
Alexandru Lapusneanu - 01 - Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!
Alexandru Lapusneanu - 02 - Ai sa dai seama doamna
Alexandru Lapusneanu - 03 - Capul lui Motoc vrem
Alexandru Lapusneanul - 04 - De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu
Aceasta pagina a fost accesata de 11157 ori.
