Alexandru Lapusneanu - 03 - Capul lui Motoc vrem
de Costache Negruzzi
3. Capul lui Motoc vrem ...
De cu seara se facuse de stire tuturor boierilor sa se adune a doua zi, fiind sarbatoare, la mitropolie, unde era sa fie si domnul, ca sa asculte liturghia si apoi sa vie sa prinzeasca la curte. Cind sosi Alexandru-voda, sfinta slujba incepuse si boierii erau toti adunati. impotriva obiceiului sau, Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat cu toata pompa domneasca. Purta corona Paleologilor si peste dulama poloneza de catifea rosie, avea cabanita turceasca. Nici o arma nu avea alta decit un mic junghi cu plaselele de aur; iar printre bumbii dulamii se zarea o zea de sirma. Dupa ce a ascultat sf. slujba, s-a coborit din strana, s-a inchinat pe la icoane si, apropiindu-se de racla sf. Ioan cel nou, s-a plecat cu mare smerenie si a sarutat moastele sfintului. Spun ca in minutul acela el era foarte galben la fata si ca racla sfintului ar fi tresarit. Dupa aceasta, suindu-se iarasi in strana, se inturna catre boieri si zise: "Boieri dumneavoastra! De la venirea mea cu a doua domnie si pina astazi, am aratat asprime catre multi; m-am aratat cumplit, rau, varsind singele multora. Unul Dumnezeu stie de nu mi-a parut rau si de nu ma caiesc de aceasta; dar dumneavoastra stiti ca m-a silit numai dorinta de a vedea contenind gilcevirile si vinzarile unora si altora, care tinteau la rasipa tarii si la peirea mea. Astazi sint altfel trebile. Boierii si-au venit in cunostiinta; au vazut ca turma nu poate fi fara pastor, pentru ca zice mintuitorul; "Bate-voi pastorul, si se vor imprastia oile". Boieri dumneavoastra! Sa traim de acum in pace, iubindu-ne ca niste frati, pentru ca aceasta este una din cele zece porunci: "Sa iubesti pre aproapele tau ca insuti pre tine si sa ne iertam unii pre altii, pentru ca sintem muritori, rugindu-ne Domnului nostru Iisus Hristos - isi facu cruce - sa ne ierte noua gresalele, precum iertam si noi gresitilor nostri.". Sfirsind aceasta desantata cuvintare, merse in mijlocul bisaricii si, dupa ce se inchina iarasi, se inturna spre norod in fata, in dreapta si in stinga, zicind:
- Iertati-ma, oameni buni si boieri dumneavoastra!
- Dumnezeu sa te ierte, maria-ta! raspunsera toti, afara de doi juni ce sta ginditori, razamati de un mormint linga usa, insa nime nu le-a luat seama. Lapusneanul iesi din biserica, poftind pre boieri sa vie ca sa ospateze impreuna; si incalecind, se inturna la palat. Toti se imprastiara.
- Cum iti pare? zise unul din boierii care i-am vazut ca nu iertase pre Alexandru-voda.
- Te sfatuiesc sa nu te duci astazi la dinsul la masa, raspunse celalalt; si se amestecara in norod. Acesti erau Spancioc si Stroici. La curte se facuse mare gatire pentru ospatul acesta. Vestea se imprastiase ca domnul se impacase cu boierii si boierii se bucurau de o schimbare ce le da nadejde ca vor putea ocupa iarasi posturi, ca sa adune noua avutii din sudoarea taranului. Cit pentru norod, el era indiferent; el din impacarea aceasta nu astepta vreun bine, nici prepunea vreun rau. Norodul se invoia cu obladuirea lui Alexandru-voda; cirtea numai asupra ministrului sau Motoc, care intrebuinta creditul ce-l avea la domn, spre impilarea gloatei. Caci, desi era necontenite jalobele obstiei pentru jafuirile lui Motoc, Lapusneanul sau nu raspundea, sau nu le asculta. Ceasul prinzului apropiindu-se, boierii incepura a veni calari, intovarasiti fiestecare de cite doua-trei slugi. Luau seama insa ca curtea era plina de lefecii inarmati si ca patru tunuri sta indreptate spre poarta; dar socoteau ca sint puse pentru a serba, dupa obicei, ceremonia prin salve. Unii poate ca si prepuneau vreo cursa, dar odata intrind, nu se mai putea inturna: caci portile erau strajuite si pazitorii porunciti a nu lasa sa iasa nime. Adunindu-se, boierii, 47 la numar, Lapusneanul se puse in capul mesii, avind in dreapta pre logofatul Trotusan si in stinga pre vornicul Motoc. incepura a zice din surle: si bucatele se adusera pe masa. in Moldavia, pe vremea aceea, nu se introdusese inca moda mincarilor alese. Cel mai mare ospat se cuprindea in citeva feluri de bucate. Dupa borsul polonez, veneau mincari grecesti ferte cu verdeturi, care pluteau in unt; apoi pilaful turcesc, si, in sfirsit, fripturile cosmopolite. Pinza mesii si servetele erau de filaliu tesute in casa. Tipsiile pe care aduceau bucatele, talgerile si paharele erau de argint. Pe linga parete sta asezate in rind mai multe ulcioare pintecoase, pline de vin de Odobesti si de Cotnar si la spatele fiestecaruia boier dvorea cite o sluga, care dregea . Toate aceste slugi erau inarmate. in curte, pe linga doua junci si patru berbeci fripti, erau trei poloboace desfundate, pline de vin; slujitorii mincau si beau; boierii mincau si beau. Acum capetele incepusera a se infierbinta; vinul isi facea lucrare. Boierii inchinau si urau pre domn cu vivate zgomotoase, la care raspundeau lefeciii prin chiote si tunurile prin bubuit. Acum era aproape a se scula de la masa, cind Veverita ridica paharul si inchinind zise:
- Sa traiesti intru multi ani, maria-ta! sa stapinesti tara in pace si milostivul Dumnezeu sa te intareasca in gindul ce ai pus de a nu mai strica pre boieri si a bintui norodul... N-apuca sa sfirseasca, caci buzduganul armasului, lovind-l drept in frunte, il dobori la pamint.
- A! voi ocariti pre domnul vostru! striga acesta; la ei, flacai! in minut, toti slujitorii de pe la spatele boierilor, scotind junghiurile, ii lovira; si alti ostasi, adusi de capitanul de lefecii, intrara si napustira cu sabiile in ei. Cit pentru Lapusneanul el luasa pre Motoc de mina si se trasesa linga o fereastra deschisa, de unde privea macelaria ce incepuse. El ridea; iar Motoc, silindu-se a ride ca sa placa stapinului, simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind. si cu adevarat era groaza a privi aceasta scena singeroasa. inchipuiasca-si cineva intr-o sala de cinci stinjeni lunga si de patru lata, o suta si mai multi oameni ucigasi si hotariti spre ucidere, calai si osinditi, luptindu-se, unii cu furia deznadejdei, si altii cu aprinderea betiei. Boierii, neavind nici o grija, surprinsi misaleste pe din dos, fara arme, cadeau far-a se mai impotrivi. Cei mai batrini mureau facindu-si cruce; multi insa din cei mai juni se aparau cu turbare; scaunele, talgerele, tacimurile mesii se faceau arme in mina lor; unii, desi raniti, se inclestau cu furie de gitul ucigasilor si, nesocotind ranele ce priimeau, ii stringeau pin-ii inaduseau. Daca vreunul apuca vreo sabie, isi vindea scump viata. Multi lefecii perira, dar in sfirsit nu mai ramasa nici un boier viu. Patruzeci si septe de trupuri zaceau pe parchet! in lupta si trinta aceasta, masa se rasturnase; ulcioarele se sparsesera si vinul amestecat cu singe facuse o balta pe lespezile salei. Odata cu omorul de sus, incepuse uciderea si in curte. Slugile boierilor, vazindu-se lovite fara veste de soldati, plecara de fuga. Putini care scapara cu viata, apucind a sari peste ziduri, dasa larma pe la casele boierilor; si invitind pre alte slugi si oameni boieresti, burzuluisera norodul si tot orasul alergase la poarta curtii, pre care incepuse a o taia cu protivire. Gloata se intarita din mult mai mult. Lapusneanul, pre care il instiintase de pornirea norodului, trimise pre armasul sa-i intrebe ce vor si ce cer? Armasul iesi.
- Ei, vornice Motoace, zise apoi inturnindu-se spre acesta, spune, n-am facut bine ca m-am mintuit de raii acestii si am scapat tara de o asa riie?
- Maria-ta, ai urmat cu mare intelepciune, raspunse mirsavul curtezan; eu de mult aveam de gind sa sfatuiesc pre m.ta la aceasta, dar vad ca intelepciunea mariei-tale au apucat mai nainte si ai facut bine ca i-ai taiat; pentru ca... fiindca... era sa... - Vad ca armasul intirzie, zise Lapusneanul curmind pre Motoc, care se invalmasea in vorba. imi vine sa poruncesc sa deie cu tunurile in prostimea acea. Ha, cum socoti si dumneata?
- Asa, asa, sa-i impuste cu tunurile; nu-i vreo paguba c-or muri citeva sute de mojici, de vreme ce au perit atita boieri. Da, sa-i omare de istov.
- M-asteptam s-aud asemene raspuns, zise cu otarire Lapusneanul, dar sa vedem intai ce vror. in vremea aceasta, armasul se suise pe poarta curtii si, facind semn, striga:
- Oameni buni! Maria-sa voda intreaba ce vreti si ce ceriti? si pentru ce ati venit asa cu zurba? Prostimea ramasa cu gura cascata. Ea nu se astepta la asemenea intrebare. Venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea. incepu a se stringe in cete, cete, si a se intreba unii pe altii ce sa ceara. in sfirsit incepura a striga:
- Sa micsureze dajdiile! - Sa nu ne zapciasca!
- Sa nu ne mai implineasca! - Sa nu ne mai jafuiasca!
- Am ramas saraci! - N-avem bani! - Ne i-au luat toti Motoc! - Motoc! Motoc! - El ne beleste si ne prada! - El sfatuieste pre voda! Sa moara!
- Motoc sa moara! - Capul lui Motoc vrem! Acest din urma cuvint, gasind un eho in toate inimile, fu ca o schinteie electrica. Toate glasurile se facura un glas si acest glas striga: "Capul lui Motoc vrem".
- Ce cer? intreba Lapusneanul, vazind pre armasul intrind.
- Capul vornicului Motoc, raspunse.
- Cum? Ce? striga acesta sarind ca un om ce calca pe un sarpe; n-ai auzit bine, firtate! vrei sa suguiesti, dar nu-i vreme de saga. Ce vorbe sint aceste? Ce sa faca cu capul meu? iti spun ca esti surd; n-ai auzit bine!
- Ba foarte bine, zise Alexandru-voda, asculta singur. Strigarile lor se aud de aici. intr-adevar, ostasii nemaiimpotrivindu-se, norodul incepuse a se catara pe ziduri, de unde striga in gura mare: "Sa ne deie pe Motoc! Capul lui Motoc vrem!"
- Oh! pacatosul de mine! striga ticalosul. Maica preacurata fecioara, nu ma lasa sa ma prapadesc!... Dar ce le-am facut oamenilor acestora? Nascatoare de Dumnezeu, scapa-ma de primejdia aceasta si ma jur sa fac o biserica, sa postesc cit voi mai ave zile, sa ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!... Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre niste prosti, pre niste mojici. Pune sa deie cu tunurile intr-insii... Sa moara toti! Eu sint boier mare; ei sint niste prosti!
- Prosti, dar multi, raspunse Lapusneanul cu singe rece; sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat? Judeca dumneata singur. Du-te de mori pentru binele mosiei dumitale, cum ziceai insuti cind imi spuneai ca nu ma vrea, nici nu ma iubeste tara. Sint bucuros ca-ti rasplateste norodul pentru slujba ce mi-ai facut, vinzindu-mi oastea lui Anton Sechele si mai pe urma lasindu-ma si trecind in partea Tomsii.
- Oh! nenorocitul de mine! striga Motoc smulgindu-si barba, caci de pe vorbele tiranului intelegea ca nu mai este scapare pentru el. incai lasati-ma sa ma duc sa-mi pun casa la cale! fie-va mila de jupineasa si de copilasii mei! lasati-ma sa ma spoveduiesc! si plingea, si tipa, si suspina.
- Destul! striga Lapusneanul, nu te mai boci ca o muiere! fii roman verde. Ce sa te mai spoveduiesti? Ce-i sa spui duhovnicului? ca esti un tilhar si un vinzator? Asta o stie toata Moldova. Haide! luati-l de-l dati norodului si-i spuneti ca acest fel plateste Alexandru-voda celor ce prada tara. indata armasul si capitanul de lefecii incepura a-l tiri. Ticaitul boier racnea cit putea, vrind sa se impotriveasca; dar ce puteau batrinile lui mini impotriva acelor patru brate zdravane care-l trageau! Vrea sa se sprijineasca in picioare, dar se impedeca de trupurile confratilor sai si luneca pe singele ce se inchegase pe lespezi. in sfirsit puterile ii slabira, si satelitii tiranului, ducindu-l pe poarta curtii mai mult mort decit viu, il imbrincira in multime. Ticalosul boier cazu in bratele idrei acestei cu multe capete, care intru o clipala il facu bucati.
- Iata cum plateste Alexandru-voda la cei ce prada tara! zisera trimisii tiranului.
- Sa traiasca maria-sa voda! raspunse gloata. si multamindu-se de asta jertfa, se imprastii. in vreme ce nenorocitul Motoc perea acest fel, Lapusneanul porunci sa radice masa si sa stringa tacimurile; apoi pusa sa rateze capetele ucisilor si trupurile le arunca pe fereastra. Dupa aceea, luind capetele, le asaza in mijlocul mesii pe incet si cu rinduiala, puind pe ale celor mai mici boieri dedesubt si pe a celor mai mari deasupra, dupa neam si dupa ranguri, pina ce facu o piramida de patruzeci si septe capatine, virful caria se inchia prin capul unui logofat mare. Apoi, spalindu-se pe mini, merse la o usa laturalnica, trase zavorul si drugul de lemn care o inchidea si intra in apartamentul doamnei. De la inceputul tragediei acestia, doamna Ruxanda, nestiind nimic de cele ce se petrecea, era ingrijita. Ea nu putea afla pricina zgomotului ce auzise, caci, dupa obiceiul vremii de atunci, femeile nu ieseau din apartamentul lor si slujnicele nu puteau risca in mijlocul unei ostimi ce nu cunostea ce este disciplina. Una din ele, mai indrazneata, iesind, auzise vorba ca este zurba asupra lui voda si adusese aceasta veste stapinei sale. Buna doamna, temindu-se de furia norodului, era spariata, si cind a intrat Alexandru, a gasit-o rugindu-se dinaintea icoanei, avind copiii pe linga dinsa.
- A! striga ea, slava Maicei Domnului ca te vad! Mi-au fost tare frica.
- Pentru aceea, precum ti-am fagaduit, ti-am gatit un leac de frica. Vina cu mine, doamna.
- Dar ce tipete, ce strigari se auzeau?
- Nimic. Slujitorii s-au fost luat la sfada, dar s-au linistit. Zicind aceste, lua pre Ruxanda de mina si o aduse in sala. intru vederea grozavii privelisti, ea slobozi un tipet strasnic si lesina.
- Femeia tot femeie, zise Lapusneanul zimbind; in loc sa se bucure, ea se sparie. si luind-o in brate, o duse in apartamenturile ei. Apoi inturnindu-se iarasi in sala, gasi pre capitanul de lefecii si pre armasul asteptindu-l.
- Tu pune sa arunce peste zid hoiturile cinilor acestora, iar titvele sa le insire pre zid, zise lefeciului. Iar tu, adresindu-se catre armas, sa-mi pui mina pe Spancioc si pe Stroici. insa Stroici si Spancioc erau acum aproape de Nistru. Gonasii ii ajunsera tocmai cind treceau hotarul:
- Spuneti celui ce v-au trimis, striga catra ei Spancioc, ca ne vom vedea pin-a nu muri!
Alexandru Lapusneanu - 01 - Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!
Alexandru Lapusneanu - 02 - Ai sa dai seama doamna
Alexandru Lapusneanu - 03 - Capul lui Motoc vrem
Alexandru Lapusneanul - 04 - De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu
Aceasta pagina a fost accesata de 25564 ori.
